Lecţia de limba română

25 iunie 2008   MASS COMEDIA

CNA îşi continuă activitatea de monitorizare a felului cum este utilizată limba română la radio şi la televiziune - o acţiune lăudabilă, avînd în vedere rolul de model pe care-l are audiovizualul. Greşelile de limbă propagate prin intermediul televiziunilor şi al radioului pot fi considerate foarte uşor normă, pentru că vin de pe extraordinara poziţie de putere pe care o au aceste mijloace de comunicare în masă. Avînd în vedere acest lucru şi, în plus, observînd că, în luna mai, numărul de greşeli a crescut de mai multe ori, CNA a anunţat chiar că va institui nişte amenzi pentru posturile care siluiesc limba română. Răzvan Popescu, preşedintele CNA, a afirmat că aceste amenzi vor fi date în funcţie de cantitatea de greşeli pe care le vor face televiziunile şi radiourile într-o lună. În fine, lucrul acesta este discutabil, pentru că, aşa cum s-a văzut şi în cazul rezultatelor monitorizării pe luna mai, există destule greşeli mai puţin grave, iar o greşeală de acest fel nu ar trebui să conteze cît una cu adevărat gravă. De exemplu, raportul realizat în urma monitorizării consemnează abateri cum ar fi "blitz" în loc de "bliţ", "anti-drog" în loc de "antidrog", "sînge rece" în loc de "sînge-rece" (titlul romanului lui Capote a fost tradus, totuşi, Cu sînge rece...), "pr.", ca prescurtare pentru "preot", "Paşte" în loc de "Paşti", "şef Birou Investigaţii Criminale" în loc de "şeful Biroului de Investigaţii Criminale" (formă eliptică justificată de spaţiul mic în care trebuie să se încadreze această specificaţie, scrisă pe ecran), "rînd" în loc de "rând", "supermarket-ul" în loc de "supermarketul", folosirea cuvîntului "job" în loc de "serviciu", lipsa punctului după o prescurtare ca "dv", ghilimele de deschidere a citatului sus şi nu jos, lipsa spaţiului după un semn diacritic etc. Toate acestea sînt, cu siguranţă, mult mai puţin grave decît, de exemplu, "da-ţi două-trei rânduri", "vroiam", "să aibe", "vor apare", "Hainele care le avea", "se ia şi bani pe chestia asta", "se merg pe cu totul alte indicii", "ploaia şi vântul a făcut ravagii", "s-au depăşit orice limită", "un lung sir de victorii a omului", "o cisternă, a cărui şofer...", "mâine, decât în partea de sud-vest va mai ploua", "să transmitem ca şi mesaj", "încă căsătorită", "nu mai au niciun leu în card" etc. Din punctul de vedere al frecvenţei, de data aceasta au "excelat" greşeli ca: lipsa virgulei pe lîngă un vocativ (de exemplu, "Linişteşte-te mamă!", "La mulţi ani Europa!"), lipsa virgulei care marchează elipsa verbului ("Andone tras pe dreapta"), absenţa virgulei înainte de "dar", "iar" sau în cazul apoziţiilor, apariţia virgulei între subiect/propoziţie subiectivă şi predicat, forme eronate ale numeralelor ("optâsprezece", "optisprezece", "şaptisprezece"), accentuările greşite ale unor cuvinte ("prevéderile", "butelíe", "compániile private"), pronunţarea greşită a lui x intervocalic (şecsactţ în loc de şegzactţ, şecsaminareţ în loc de şegzaminareţ), rostirea fără preiotare - fără un i iniţial - a pronumelor personale (şeuţ în loc de şieuţ), forma verbală hibridă de imperfect "vroiam", forma de conjunctiv "să aibe", forma de indicativ prezent "trebuiesc", forma greşită pentru viitorul verbului "a apărea" ("vor apare"), înlocuirea formei substantivale şi adverbiale "maximum" cu aceea a adjectivului corespondent, "maxim" ("s-a circulat cu maxim 10 kilometri la oră"), omiterea prepoziţiei "pe" la pronumele relativ "care", cu funcţia de complement direct ("declaraţia care o dau acum"), o mulţime de dezacorduri (dintre subiect şi predicat, dintre adjective şi grupul nominal, dezacordul pronumelui semiindependent "al", al pronumelui relativ "care" etc.), greşeli de utilizare a prepoziţiilor, "şi" parazitar după prepoziţia "ca" ("ca şi reporter"), topica greşită, mai ales în cazul lui "mai" ("Poate mai ne vedem"), pleonasme ş.a. De data aceasta, campioana la greşeli a fost televiziunea Antena 1, dar cel mai grav mi se pare că apar destule astfel de greşeli la TVR Cultural.

Mai multe