Jurnaliticienii

Weekend-ul trecut, Realitatea TV a adus în propriile studiouri o echipă de fotbal (cu tot cu rezerve) de politicieni, pe care i-a aşezat, pe rînd, pe scaunul prezentatorului sau al moderatorului. Proiectul s-a numit „Politicienii devin jurnalişti“, iar o bună parte dintre invitaţi s-a achitat de job surprinzător de bine; lucrurile au devenit pe alocuri chiar amuzante, cînd, spre exemplu, Toader Paleologu se plîngea, amărît, că nu e lăsat să prezinte meteo. De ce a creat toată povestea o senzaţie uşor inconfortabilă că lucrurile sînt cam în neregulă?

Răspunsul e simplu: pentru că aşa şi sînt. Jurnaliştii se transformă uneori în politicieni; dar pe dos, mai rar, fiindcă virginala imparţialitate e greu de recuperat. Ce-ar putea dori, de la o televiziune, Georgian Pop, Claudiu Manda, Cristian Preda, Lavinia Şandru, Toader Paleologu, ba chiar şi Adriana Săftoiu, Raluca Turcan, Petre Roman sau Mircea Geoană, prezenţi pe ecranele Realităţii TV? Evident, nişte imagine. Politicienii care au venit zilele trecute la Realitatea au fost ori din eşalonul al doilea, ori ieşiţi din cărţi în ultimele sezoane. Au făcut, e drept, ce-au ştiut mai bine ca lucrurile să iasă cum trebuie în studio şi, nu de puţine ori, rezultatul a fost peste aşteptări.

Un Petre Roman cu nişte exerciţii de respiraţie şi sprîncenele pieptănat-aranjate ar putea fi un foarte bun cititor de ştiri pe o piaţă în care băieţii care arată şi prezintă acceptabil sînt rari. O Adriana Săftoiu cu temele făcute ar putea stăpîni mult mai bine un invitat din clasa Cristian Tudor Popescu decît toate creaturile cu văzduh în cap care stau după-amiaza pe locul coordonatorului. Dar, după ce a urmărit quiproquo-urile, telespectatorul nu şi-a închipuit nici că Săftoiu şi Roman (şi ceilalţi) sînt nişte politicieni cu o statură mai mare, nici că ar putea deveni jurnalişti care să revitalizeze presa română. A tras, cel mult, concluzia că la posturi din clasa Realitatea TV lucrurile sînt din ce în ce mai amestecate. De parcă nu erau destul de amestecate.

De fapt, studiourile din acest tip de televiziuni sînt populate cu un amalgam de angajaţi ai postului, analişti şi politicieni, pe cît de interşanjabili, pe atît de paraleli în discurs. Prezentatorii s-au multiplicat ca iepurii, odată cu apariţia diferitelor aşa-numite giga TV-uri, atunci cînd s-au plimbat de la unul la altul, pentru a aiuri publicul definitiv. Moderatorii şi-au pierdut mai toate prerogativele, pentru a deveni un fel de gard şubred peste care invitaţii politicieni (da, simpaticii aceia care s-au făcut jurnalişti în weekend-ul trecut...) îşi aruncă unii, altora-n cap bombe cu noroi. Asta, bineînţeles, dacă nu e vorba de cîte-un investigator de prime-time care se dezumflă ca un balon la primul meci serios.

Cea care a formulat un soi de regret în weekend-ul trecut, la Realitatea, a fost Adriana Săftoiu: „Dacă deschid televizorul, am senzaţia că văd televiziuni în reluare: aceiaşi oameni, acelaşi ton“.

Dar de unde tot acest balamuc? El are la origine o schimbare profundă a peisajului media din România. La început, prin anii ’90, au fost jurnaliştii-baroni, cei care aveau şi forţa, şi tupeul de a se vîrî în jocuri politice. Apoi, aceştia le-au pasat ştafeta – adică o bună parte din proprietatea media – mogulilor care, la rîndul lor, s-au ocupat, adesea, tot cu jocuri politice. În ultimele luni, încep să apară, precum ciupercile, televiziuni (şi alte tipuri de media) controlate, direct, de preşedinţi de Consiliu Judeţean sau consilieri ai înaltelor personaje politice. Care e rezultatul?

Acela că televiziunile (şi, din nou, nu numai ele) sînt din ce în ce mai numeroase, mai aservite şi mai puţin urmărite de public. Ele au devenit un soi de săli de fitness la care veleitarii politicii româneşti s-au abonat plătind tarife corespunzătoare şi în care acum ţopăie ritual, superstiţios, mai mult pentru uzul şi luarea-aminte a colegilor (şi duşmanilor) din partid, decît pentru alegători. Partea mai puţin amuzantă e că prestaţia lor bună de prezentatori şi moderatori înseamnă, în realitate, o prestaţie execrabilă a prezentatorilor şi moderatorilor. După ridicolul de care s-a acoperit Mihai Gâdea în pseudointerviul cu premierul Ungureanu, mai era nevoie de o demonstraţie referitoare la implozia jurnalismului din România? Dacă da, o avem.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).