Jurnalism în vremea holerei
Prost, monşer... Este o criză, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă... S-a isprăvit... E ceva care poţi pentru ca...
Da, stăm prost, este criză, situaţiunea e cum nu se poate mai rea. Ce fac în cazul acesta televiziunile noastre responsabile, cele care se recomandă drept „canale de utilitate publică“? Cheamă oameni în studiouri să-şi dea cu părerea şi umplu ecranele cu cîte trei feţe, iar feţele se ceartă între ele. Nivelul discuţiilor este de cele mai multe ori ca la Nenea Iancu: Ce se exagerează, nene? Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu ştiţi, care, mă-nţelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sînt prost, înţeleg şi eu atîta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, cînd te gîndeşti, te-apucă groaza, monşer, groaza!... (Dacă ar fi după mine, aş cita în fiecare săptămînă schiţa Situaţiunea, că prea e profundă!...)
La ştiri, ne sînt prezentate materiale cu pensionari care stau la cozi din miezul nopţii pentru două pîini, cu oameni amărîţi care nu au cu ce să-şi plătească încălzirea şi tremură de frig în propriile case, cu bugetari care ne arată fluturaşii de salarii cu cîteva sute de lei pe lună. Ca răspuns la toate acestea, cei din platourile televiziunilor macină la nesfîrşit aceleaşi vorbe, croşetează pe marginea nu ştiu cărei declaraţii a vreunui personaj politic şi, mai cu seamă, fac paradă de cît de deştepţi şi de spirituali sînt ei. Realizatorii de emisiuni, la rîndul lor, îşi expun pe tarabă revolta cetăţenească, fac băşcălie de guvernanţi sau profită de situaţie să li se adreseze acestora cu „băi, Berceanule!“, „băi, Băsescule!“ etc. Parcă s-ar bucura că au ocazia să facă asta şi trăiesc cu toţii într-o adevărată euforie a dezastrului (după o expresie care a făcut carieră). Afişează mare grijă faţă de situaţia în care ne aflăm, dar nu fac altceva decît să alcătuiască echipa de zgomote şi voie bună. Altfel, nu-ţi spun mare lucru despre ce se-ntîmplă cu adevărat în ţara asta...
Există din fericire şi cîteva excepţii la televiziunile noastre, cîteva mostre de jurnalism responsabil – şi am întîlnit aşa ceva şi de curînd, în cadrul ciclului de emisiuni „Reporter special“ de la Antena 3. Nu e întîmplător că aceste emisiuni sînt coordonate de Vlad Petreanu, un jurnalist căruia nu o dată i-am aplaudat profesionalismul. Sîmbăta trecută am putut vedea excelentul material realizat de Ioana Răduca, intitulat „O ţară furată zi de zi“. Reportajul şi-a propus să răspundă la întrebarea „cît s-a furat în România ultimilor 20 de ani?“, plecînd de la demersul lui Octavian Dospinescu, un cadru universitar din Iaşi. Acesta contabilizează pe blogul porcisme.ro, pe baza cazurilor apărute în presă, cam cît se fură zilnic, din banii publici, în România. Potrivit calculelor de pe acest blog, în ultimele opt luni au fost subtilizate din bugetul statului peste şapte miliarde de euro. Reportajul realizat de Ioana Răduca a mers mai departe. A enumerat cîteva curiozităţi, cum ar fi Casa Poporului care valorează în acte zero lei sau Casa Vernescu de pe Calea Victoriei, evaluată de Ministerul Culturii la doar 664 de lei. Apoi a trecut în revistă marile tunuri care s-au dat în România ultimilor 20 de ani (vînzarea flotei, ingineriile financiare ale unui Necolaiciuc sau ale unui Dinel Staicu), dar şi tot felul de mici găinării care contribuie cu spor la ciugulirea banului public. Cadouri, contracte supraevaluate, achiziţii inutile sau fonduri europene deturnate.
Ştie toată lumea că în România se fură din greu de la Stat, dar nimeni pînă acum nu a avut inspiraţia să tragă linie şi să adune. Celor de la „Reporter special“ le-a ieşit suma de 200 de miliarde de euro furate în ultimii 20 de ani. Nu putem decît să-i felicităm pe Ioana Răduca şi pe Vlad Petreanu pentru un asemenea demers. Şi, mai cu seamă, pentru curajul de a vorbi de funie în casa spînzuratului.