Înregimentaţii
În ultima vreme, Consiliul Naţional al Audiovizualului a devenit, poate mai mult ca oricînd, un cîmp de luptă unde au loc confruntări teribile.
Unele par desprinse din Caragiale, din seria „eu, domn’ judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat“. Adică Crin Antonescu a spus despre membrul CNA Dan Grigore că nu are onoare, într-o emisiune a lui Mihai Gâdea, după care cel atacat a ameninţat: „Dacă pînă la şedinţa următoare nu proliferează scuzele de rigoare sau ceva echivalent, eu, joi, la şedinţa următoare, îmi voi da demisia din CNA“. Antonescu i-a rîs în nas, nu a proliferat, aşa că Dan Grigore s-a ţinut de cuvînt.
Altele par ceva mai grave. Într-o conferinţă de presă, membra CNA Narcisa Iorga a declarat că a fost ameninţată cu moartea şi că a primit 3400 de e-mail-uri cu jigniri.
Aceasta este urmarea războiului pe care-l duce Antena 3 cu CNA. În cazul Narcisei Iorga, e-mail-urile cu jigniri şi ameninţări trebuie că sînt primite de la fanii lui Mircea Badea, care şi-a îndemnat telespectatorii să-i hărţuiască pe membrii Consiliului şi în special pe Narcisa Iorga, cea care revine cu regularitate în discursurile omului de televiziune.
De altfel, într-o scrisoare trimisă Parlamentului de cîţiva membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, sînt arătate cu degetul, ca exemple de presiuni politice, tot acţiuni legate de Antena 3. („La data de 1 martie, într-o emisiune moderată de directorul postului aflat în discuţia CNA, dl senator Crin Antonescu a făcut declaraţii cu privire la doi dintre membrii CNA şi a modului în care aceştia îşi exercită funcţia publică; la data de 3 martie, dl deputat Mircia Giurgiu a organizat, în această calitate, un miting de protest faţă de CNA şi a făcut apel ca autoritatea aflată sub control parlamentar să nu sancţioneze postul Antena 3; la data de 6 martie, dl deputat Mircea Duşa a afirmat că CNA acţionează în sensul cenzurării presei.“) Da, şi cei de la Antena 3 spun că sînt victime ale presiunii politice şi ale cenzurii.
Este, fără îndoială, regretabil că se ajunge la insulte sau la ameninţări cu moartea. Dar... à la guerre comme à la guerre! E o confruntare între două tabere militare şi nu avem de ce să ne aşteptăm la o bătaie cu flori.
Cei de la Antenă sînt soldaţii lui Voiculescu, antrenaţi să rupă din duşman – asta e singura lor raţiune de a exista. Nici cei de la CNA nu sînt nişte domnişoare de pension: ei au fost trimişi acolo de partide pentru a-şi face datoria de soldaţi credincioşi faţă de formaţiunile care i-au mandatat. Nu au fost aleşi pe criterii profesionale, de competenţă în domeniul audiovizualului, ci pe criterii politice.
De altfel, acţiunea deputatului PSD Mircea Duşa, semnalată şi în scrisoarea adresată Parlamentului, are legătură chiar cu aceste manevre politice în numirea membrilor CNA. Iată şi declaraţia lui Duşa: „Conform algoritmului, la 1 februarie ar trebui să fie la CNA doi membri PDL, doi membri PSD, unul PNL şi un membru de la alte partide. În momentul de faţă s-a luat un loc de la PSD, modificîndu-se majoritatea de la CNA, scopul este acela de cenzurare a presei“. Deci problema e că adversarii au trişat şi şi-au aruncat în luptă mai mulţi pioni decît aveau dreptul (e vorba în principal de pedelistul Valentin Alexandru Jucan, adus în locul lui Grigore Zanc, propus cîndva de PSD).
Prin urmare, totul este o luptă, şi nu e cazul ca soldaţii care participă la ea să se smiorcăie.
De curînd, preşedintele CNA Răsvan Popescu a propus, la consultările din Parlament, ca instituţia pe care o conduce să primească, începînd de anul viitor, oameni din societatea civilă şi profesionişti – acest lucru ar duce la consolidarea CNA-ului ca instituţie independentă şi neutră. Vise. Frumoase şi nobile, dar vise. Cum să lase partidele din mînă aşa ceva, cînd se bat cu atîta îndîrjire pentru fiecare palmă de pămînt?