În contra forumistului român
Interactivitatea. Acesta este cuvîntul devenit un fel de mantră, în jurul căruia navighează "tot ce mişcă-n lumea asta", virtuală sau nu. La şcoală, învăţătorii şi profesorii trebuie să predea după metode interactive, altfel sînt "dataţi", demodaţi, ineficienţi, "neconfomi", iar inspectorii de specialitate le dau calificative mici. La serviciu, dacă ai o idee, un proiect, un şurub care să îmbunătăţească activitatea sau - dimpotrivă - dacă ai nişte observaţii despre lucrurile care nu merg bine, nu mai poţi să faci, ca pe vremuri, un "referat", un "raport", o sesizare, în fine, "o hîrtie scrisă" şi s-o depui la secretara şefului, ci trebuie să organizezi o "prezentare interactivă", cu power point-ul aferent, urmat de discuţii. Exemplele ar putea continua, dar - evident - în fruntea acestui iureş al interactivităţii se află mass-media. Revoluţiile sînt locomotivele istoriei, spunea Marx. Acum, locomotivele schimbării sînt televiziunile şi site-urile web, care pufăie din greu să ţină pasul cu "targetul" şi scot, în loc de aburi, norişori de interactivitate. Uneori, norişorii se transformă în ceaţă densă, care întunecă vederea călătorilor din vagoanele trase la deal, întru construirea paradisului comunicării. Aşa sînt, de pildă, forumurile ediţiilor online ale ziarelor româneşti. Nu toate, de acord, nu întotdeauna, de acord. De cele mai multe ori. Care va să zică (pentru a simplifica problema): se publică nişte articole pe Internet şi cititorii (utilizatorii, "iuzării" sau cum vreţi să le ziceţi) pot comenta, pot dezbate, pot pune întrebări autorului. E rapid, e eficace (pentru că jurnaliştii pot lua act imediat de părerile celor pentru care scriu), e democratic (pentru că se creează un "spaţiu public"). Dar asta în teorie. În practică (la români, e fatală!), comentariile ("postările", "comentsurile" etc.) sînt un fenomen complex, care trădează, dincolo de anonimatul asigurat de nicknames, o tipologie umană complicată. Sînt unii forumişti care nu fac decît să înjure, la propriu. Alţii scriu mesaje ceva mai elaborate, dar pe dedesubt se întrevede tot impulsul de a înjura: de exemplu, dacă într-un articol apare numele lui Ion Iliescu (indiferent în ce context), (ni) se reaminteşte de către vreun cetăţean interactiv că fostul preşedinte e vinovat pentru morţii din decembrie 1989 şi pentru mineriade; dacă apare în articol numele actualului preşedinte, imediat se găseşte vreun forumist care să spună că "a vîndut flota", chiar dacă nu e vorba de aşa ceva. Asemenea frustraţi cu idei fixe strică, de obicei, toată maioneza dialogului. Ca şi în viaţa reală, n-ar trebui băgaţi în seamă. Numai că, în acest caz, interactivitatea lucrează împotriva propriei meniri: nu-i poţi ignora, din moment ce tehnologia 2.0 le permite să se bage direct în vorbă. Odată ce s-au pus în fason pe site, pînă să intervină administratorul web, înjurăturile lor se lăfăie liniştite în calea cititorilor cumsecade, care chiar vor să discute... Alţi forumişti descind din "arhetipul" Valentin Stan ("omul cu laptopul" de la Antena 3). Ei nu intră în vorbă decît pentru a-i probozi pe autori, într-un limbaj mitocănesc şi lăbărţat (singurul de care sînt capabili, probabil). Cu siguranţă psihologii ar şti să explice ce satisfacţii le poate da respectivilor faptul că pot "răcni" pe forum (după modelul TV al "arhetipului" lor) la editorialişti şi scriitori. Fără să mă pricep la psihologie, presupun că afectele lor dezordonate suferă oarecari reaşezări de cîte ori pot plasa pe forumuri "băi, Pleşule!", "Liicene", "băi, nea Mirceo" (Dinescu) şi alte asemenea formule, adesea însoţite de adjective referitoare la autorii cu care au pretenţia că vor "să comunice". Această categorie nu trebuie ignorată, ci studiată cu atenţie, pentru că exprimă un simptom interesant al non-comunicării. Interactivitatea, în principiu, le dă cititorilor posibilitatea să intre în dialog cu autorii şi, în acelaşi timp, să-şi expună părerile şi în faţa celorlalţi. Or, "valentinstanii" de pe forumuri nu au nici un chef de dialog, ci vor ca "publicul" să-i vadă cum îşi arată muşchii verbali, cum îi "pun la punct" pe intelectualii şi jurnaliştii neamului. Ei sînt un produs pe dos al interactivităţii: de fapt, nu vor decît comunicare unidirecţională, dar "viceversa". Şi - din lipsă de educaţie - se simt bine în bălăceala egalitaristă de Obor, în care toţi "sîntem" bă, mă, nea... Între ei şi tehnologia web 2.0 sînt două secole. Dar categoria care strică cel mai mult este, după părerea mea, aceea a forumiştilor "de profesie". Unii urmăresc anumite ziare şi anumiţi autori şi "se bagă" doar pentru a strica discuţia. Alţii "se cunosc" de pe diferite forumuri şi se urmăresc pentru a se ciondăni. (Mai sînt şi alte tipuri, dar trec peste...) Aceştia deturnează de-adevăratelea orice subiect şi îl "aduc" la un maniheism primitiv, centrat de obicei pe vreo problemă obsesivă a societăţii româneşti. De pildă, indiferent ce articol "comentează", ajung la conflictul dintre Băsescu şi Tăriceanu, după care fiecare o ţine pe a lui. Sau la "vechea dilemă": ne-au trădat occidentalii la Ialta sau nu? Sau: vor ungurii Ardealul? Ş.a.m.d. În general, ei "argumentează" abundent şi nu se lasă, umplînd pagina web a ziarului de comentarii lungi, dar în afara subiectului. Această categorie arată de ce nu se poate comunica eficient în România, ca în bancul acela în care un om zice "bună ziua" şi celălalt îi răspunde "mă, tu vrei să-mi iei calul". O ilustrare desăvîrşită a acestui proces a avut loc recent şi am avut norocul să o "văd" (şi să o salvez în computer). În seara de 20 august, pe la 23,30, pe site-ul ziarului Gândul, apărea titlul unui articol de Cristina Modreanu ("Cine reprezintă România"), dar textul (probabil dintr-o eroare tehnică) - nu. Forumiştii intraseră deja în acţiune şi "produseseră" 49 de comentarii în decurs de o oră. Unii întrebau pur şi simplu ("bine, bine, sînt primul cititor..., dar unde-i articolul?!!!"), alţii se căzneau să facă ironii ("e cel mai bun articol pe care l-am citit! felicitări! scurt, concis"), dar rămîneau în "contextul comunicaţional" dat. În scurt timp, scena a fost ocupată de cîţiva forumişti "de profesie", care, după cîteva schimburi de invective, au postat lungi paragrafe polemice, care ajungeau la concluzia că "jidanii au fost şi sînt distrugătorii României şi poporului român". Aşadar, chiar şi atunci cînd comentează "absenţa", "nimicul", asemenea forumişti ajung tot la obsesiile cu care "au venit de-acasă". (Bineînţeles, între timp a apărut şi textul articolului, iar administratorul web a eliminat comentariile aberante). La ce mai foloseşte, în asemenea cazuri, interactivitatea, la ce bun "dezbaterea", de ce să mai pierzi timp şi resurse pentru a pune, pe pagina web a ziarului, forumul? Doar la trafic: forumiştii dau click-uri multe şi, astfel, sporesc traficul site-ului cu pricina. În rest, dezbaterea nu există, dialogul cu autorii nici atît. Propun punerea în carantină a forumurilor pînă cînd "spiritul public" din România va evolua. Ştiu, n-am nici o şansă. Dar măcar nişte moderatori cumsecade, care să şteargă prostiile, invectivele, dar şi comentariile care nu sînt la obiect, se pot găsi? PS: Ştiu că, tehnic vorbind, "forumurile" sînt altceva decît comentariile postate în coada articolelor de ziar. Dar am preferat să-i includ în categoria "forumiştilor" pe toţi cei care dau cu părerea online...