"Implicare"

Articolul meu de săptămîna trecută, intitulat „Educaţia prin manele“, a beneficiat, în varianta online, şi de un comentariu în care eram tras de urechi de o cititoare, doamna Simona Vlad. Dumneaei îmi reproşa o implicare insuficientă în rezolvarea problemelor naţiei, comoditatea de a ţine discursuri în faţa unui auditoriu favorabil, ba chiar laşitatea de a nu mă expune unui public ostil. 

Pentru cei care citesc Dilema veche pe hîrtie, am să reiau aici intervenţia doamnei Simona Vlad: „Nu mă mai întreb de mult timp de ce avem, în mare parte, un popor ca o adunătură subumană. Ceea ce mă întreb însă de mulţi ani, de cînd îmi mai arunc ochii pe rubrica asta, este de ce asemenea intervenţii, menite să conştientizeze atît publicul, cît şi factorii de decizie cît de nocive sînt programele deformatoare ale TV-ciunilor «Pîine şi circ» îşi menţin locul aici, unde presupun că citesc nişte oameni care nu pot face altceva decît să vă dea dreptate. Bănuiesc că nu vă preocupă doar să aveţi o atît de măruntă satisfacţie a aprobării că Bibicu le zice bine. Şed cu mîna în falcă şi mă întreb de ce nu vă îngrijiţi să apară articole de genul acestuia în variantele «Amicul poporului» – dacă nu obţineţi acces chiar în Cancan sau Click, măcar într-un supliment de sport, în revista Formula As sau în ediţiile gratuite Adevărul. Acolo unde pot citi într-adevăr miile de «beneficiari» ai acestui tip de tembeliziune. Cum?! Nu vă doriţi o baie de tomate?! Păcat! Fac bine la ten. Pe lîngă efectul ăsta aţi putea obţine şi o spălare pe ochi a publicului român şi o desţelenire a creierelor şi inimilor care sînt intoxicate de ani de zile cu cretinătăţile şi jegurile tembeliziunilor. Dar nu sînt f convinsă că vă doriţi într-adevăr asta. Ar trebui să vă asumaţi deranjul şi efortul substanţial de a găsi o limbă comună cu aceşti oameni în curs accelerat de subumanizare, care sînt, la urma urmei, nişte victime. Dar, vă înţeleg, e mult mai comod şi safe să vă rezumaţi să vă fluturaţi eroic indignarea în faţa unor cititori educaţi, care nu pot decît să vă aprobe şi aplaude, fiindcă, na, cum le ziceţi dvs.... mai rar!“ 

Mărturisesc că într-un prim moment am fost tentat să formulez un răspuns ironic. Probabil că ar fi ieşit un text sprinţar, dar care risca să lase impresia că o iau de sus pe doamna Simona Vlad. Ceea ce nu-mi doresc deloc. Aşa că voi încerca un răspuns serios – asumîndu-mi chiar şi eventualul ridicol care apare atunci cînd iei lucrurile prea în serios. Stimată doamnă Simona Vlad, nu vreau să fac paradă de eroisme, dar nu obişnuiesc să mă ţin la adăpost de oprobriul public, atunci cînd am de susţinut ceva în care cred. Ba chiar aş spune că nu de puţine ori mi-am dat, cu bună ştiinţă, foc la valiză (lucru care, la un moment dat, s-a lăsat şi cu ameninţări cu moartea). 

Prin urmare, nu de frica aplicării unei măşti cu roşii pe ten nu scriu în ziarele tabloide, în cele de sport sau în cele gratuite. Motivul e mult mai banal: fiecare ziar are redacţia lui şi nu mă aşteaptă nimeni pe mine cu flori să împărtăşesc din vasta-mi înţelepciune. Un intelectual nu e interesant pentru tabloide decît dacă ar fi obiectul unui scandal hardcore. Pe de altă parte, îmi amintesc de o încercare a unei astfel de publicaţii de a culturaliza publicul. În primele numere ale ziarului gratuit Ring, fata de la pagina nu ştiu cît, care poza goală, recomanda şi o carte serioasă (un Norman Manea, de exemplu). Bineînţeles că treaba nu numai că era absolut ineficientă, dar şi atît de inadecvată, încît singurul efect obţinut era de creare involuntară a suprarealismului. 

Ştiu, visaţi ca intelectualii să devină apostoli ai neamului şi, eventual, să se lase şi martirizaţi. E un vechi şi frumos vis al omenirii. E-adevărat, m-aş putea agita mai mult pentru cauza nobilă a culturii, decît o fac scriind în acest colţ de pagină. Aş putea chiar să fac greva foamei împotriva manelizării. Dar – chiar şi-aşa – s-ar sinchisi cineva de asta?