Fotbal şi politică la Rio

Dintre cele cîteva imagini de excepţie cu care autorii transmisiei de la finala Campionatului Mondial au umplut puţinii timpi morţi ai meciului, una are un sens aparte. Este vorba de cei peste 100.000 de suporteri adunaţi pe plaja din Copacabana (după estimările gîjîiţilor comentatori ai TVR 1) în faţa unui ecran uriaş, la care meciul putea fi urmărit gratis. Asta, în timp ce pe stadioanele pe care Dilma Rousseff a cheltuit 11 miliarde de dolari, biletele costau între 440 şi 990 de dolari la preţ oficial, şi pînă la 20.000 la speculă.

Brazilia este o ţară a cărei economie creşte rapid, dar care pierde anual, prin corupţie, 41 de miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, includerea în grupul BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) nu înseamnă un trai mai bun pentru cetăţeanul obişnuit, care are de suportat aşa-numitul Custo Brasil, preţul ridicat plătit pentru a face afaceri în această ţară, care se reflectă şi în bunuri şi servicii. De aceea, decizia echipei Rousseff de a cheltui miliarde de dolari pe organizarea unui campionat mondial nu putea fi decît controversată: un megaspectacol fotbalistic poate însemna şi un catalizator economic, dar şi o vacă bună de muls pentru companiile care primesc contracte grase pentru stadioane şi altele. Şi, bineînţeles, şi o strategie demagogică, mai ales dată fiind popularitatea fotbalului în Brazilia.

După ce Brazilia a pierdut cu 1-7 cu Germania, situaţia ameninţa să devină explozivă. În 2013, la Cupa Confederaţiilor, milioane de brazilieni au ieşit pe străzi. Protestele au pornit de la scumpirea biletelor de transport în comun, dar au înglobat şi alte teme, după care s-au stins oarecum de la sine, prin implicarea unui grup anarhist violent, Black Bloc, care, printre altele, atacă bănci sau sediile unor firme internaţionale. Cei mai mulţi dintre brazilieni s-au retras atunci de pe străzi, dar, înaintea Campionatului Mondial, au reapărut: în iunie 2014, au avut loc greve ale bugetarilor, care au culminat, printre altele, cu o demonstraţie petrecută pe 22 iunie, cu 250.000 de participanţi în mai multe oraşe.

Conform unui sondaj, 60% dintre brazilieni consideră că organizarea Campionatului Mondial e rea pentru ţară. Dilma Rousseff, preşedinta Braziliei (dar şi şefa executivului) a fost huiduită şi insultată la meciuri. Cele şapte goluri primite de la Germania au fost, pentru echipa Rousseff, o veste mai proastă decît un dezastru natural, mai ales că un pod construit pentru Mondiale la Belo Horizonte, unde a avut loc meciul Brazilia – Germania, s-a prăbuşit, ucigînd doi oameni. Presa, şi nu numai ea, aştepta mişcări masive de stradă, imediat după semifinală. Ele însă nu s-au petrecut.

Pentru descurajarea lor, autorităţile braziliene au mobilizat 25.000 de militari şi poliţişti. Aceştia au înăbuşit tulburările incipiente, cu spray cu piper şi gaz lacrimogen, arestînd, înaintea finalei, 19 activişti politici. În locul protestelor reale, pe reţele au apărut imagini de la mişcările de anul trecut, date drept fotografii recente. Iar lucrurile s-au cam oprit aici.

Sau nu? Foreign Policy spune că, după plecarea turiştilor şi a presei străine, oamenii ar putea reapărea pe străzi. Brazilia se pregăteşte, acum, de Olimpiada din 2016, dar pînă atunci, chiar la sfîrşitul acestui an, mai au loc alegeri prezidenţiale. Experimentul fotbalistic a eşuat, chiar în ţara fotbalului, chiar dacă plasarea echipei pe locul al patrulea a fost cea mai bună performanţă din 2002 încoace, de cînd Brazilia cîştiga un alt Campionat. Starea de spirit din ţară este bine rezumată de un locuitor al oraşului Rio, pe nume Antonio Hippolito, citat de Associated Press: „Fotbalul e doar o iluzie, trebuie să ne trezim la realitate.“

Sportul s-a amestecat cu politica de cînd lumea. Acum 1500 de ani, cele două mari galerii de pe Hipodromul din Constantinopol, albaştrii şi verzii, dădeau şi numele facţiunilor politice omonime din Imperiul Bizantin. Istoricii nu sînt de acord în privinţa a ceea ce însemnau cele două partide-galerii; după unii, primii reprezentau elitele, iar ceilalţi – poporul. Mult mai încoace, evenimentele sportive globale, puse în scenă de regimuri cu probleme democratice, ca Olimpiada lui Putin, de la Soci, au dat măsura slăbiciunilor unor regimuri care, altfel, păreau solide. La cum s-au desfăşurat lucrurile nu numai în Brazilia, ci şi la Soci, liderii politici problematici din ziua de azi ar trebui să îşi amintească faptul că circul nu e de ajuns. Mai trebuie şi pîine. 

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).