Fată bună, serioasă

29 noiembrie 2011   MASS COMEDIA

Ştiţi, probabil, povestea. Fată serioasă, bună la învăţătură, drăguţă cu toată lumea, mama tuturor răniţilor. Ce mai! Numai bună s-o pui la rană. În plus, nici nu arată rău. Întrebaţi, colegii de clasă spun că e o fată deosebită, cu toţii o respectă şi au numai vorbe bune despre ea. Cu toate acestea, fata nu are nici un iubit şi nici nu-şi va găsi prea curînd unul. Cînd e vorba de afaceri amoroase, băieţii se uită după alt fel de fete. Fanteziile lor zboară către cele fîşneţe, neserioase, egoiste, capricioase. La fel se întîmplă şi dacă schimbăm genul. Nu băieţii buni sînt cei după care oftează fetele, ci golănaşii, cei care nu obişnuiesc să respecte regulile, cei care creează tot felul de probleme.

Mi-am adus aminte de acest algoritm al amorurilor şcolare cînd am văzut rezultatele unui recent sondaj de opinie CURS, comandat de Televiziunea Română. (Sondajul a fost realizat în octombrie, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional – 1102 de respondenţi.) 

Conform acestui sondaj, TVR stă foarte bine: 84% consideră că această televiziune e una serioasă, 65% au încredere în ea, 65% sînt convinşi că serveşte interesul public, 81% văd în TVR un post care respectă morala tradiţională, 79% sînt de părere că e o televiziune care nu prezintă prea multă violenţă, 78% consideră că mediatizează valorile culturale etc. (Toate acestea – aţi ghicit – sînt formulări/cerinţe ale sondajului.)

Întrebaţi însă „La ce post vizionaţi cele mai bune dezbateri?“, telespectatorii răspund: Realitatea TV (24%), Antena 3 (20%), Antena 1 (14%), iar TVR 1 e de-abia pe locul 4, cu 9%. La întrebarea „La ce post vizionaţi cele mai bune filme?“, cei mai mulţi votează pentru PRO TV (38%), apoi Antena 1 (15%), apoi TVR 1 (14%). Cînd vine vorba de emisiunile de divertisment, pe primul loc în opţiunile publicului se află Antena 1 (cu 27%), pe locul 2 – PRO TV (cu 21%) şi abia pe locul 3 – TVR 1 (cu 15%).

Cu alte cuvinte, TVR o fi ea o televiziune serioasă, în care ai încredere şi care serveşte interesul public, dar pentru dezbateri ne uităm mai degrabă la alte canale, că nu seriozitatea şi deservirea interesului public ne interesează. La fel, TVR e, într-adevăr, o televiziune care nu dă prea multă violenţă pe post, şi tocmai de aceea noi ne uităm la filmele de la PRO TV, care ne oferă din plin adrenalină. Cît despre morala tradiţională – nu pe aceasta o căutăm, desigur, la emisiunile de divertisment.

Sondajul CURS ne spune şi cum văd românii emisiunile de ştiri pe care le oferă televiziunile noastre. Ştirile de la TVR 1 sînt, în opinia telespectatorilor, pe primul loc la obiectivitate (66%, în timp ce Antena 1 şi PRO TV strîng numai 59 de procente la această categorie), la imparţialitate (53%, acelaşi scor ca Ştirile PRO TV), la capitolul reflectării agendei cetăţeanului (71% – iar TVR 2 este pe locul secund, cu 54%). Cu toate acestea, la „emisiunea de ştiri preferată“, cei mai mulţi votează pentru Ştirile PRO TV (25%), apoi pentru Observator – Antena 1 (23%) şi abia pe locul 3 pentru Telejurnalul de la TVR 1 (20%). La fel, publicul din România consideră că la PRO TV sînt cele mai bune ştiri (32%), şi numai 23% cred că acestea se găsesc la TVR 1.

Prin urmare TVR e o fată bună, serioasă, de încredere, dar nouă nu după fete serioase ne fug ochii. Cînd sîntem întrebaţi, vorbim respectuos despre „valori“, despre „educaţie“, despre „cultură“. Sîntem nişte domni respectabili, nu nişte puşlamale, ce naiba! Cu toate acestea, cînd e să fie după sufletul nostru, ne plac şi bîrfuliţele, ciulim urechea şi cînd e vorba de vreun scandal şi ne înnebunim după lucruri deocheate. Modelul BBC ziceţi? Frumos, dar noi mai întîi o să bem o berică cu băieţii, o să ne simtem bine şi după aia o să mai vedem.

Mai multe