Eficienţă culturală

Deşi nu face paradă cu asta, TVR 2 a devenit, de ceva vreme, un adevărat post cultural de televiziune. I-a lăsat pe alţii să o declare, iar el a construit în această direcţie, încet şi sigur. Fără "tradiţii" şi folclorisme mai mult sau mai puţin de artizanat, fără talk-show-uri docte, dar de fapt extrem de plicticoase, fără să ne furnizeze poze ridicole de cultură cu "C" mare. De ceva vreme, cele mai bune filme, de autor, se văd la TVR 2 (ultima dată, săptămîna trecută, am revăzut un Tarantino - Reservoir Dogs). Tot aici sînt şi seriale valoroase - am putut urmări Decalogul lui Kieslowski, acum se difuzează Maestrul şi Margareta după Bulgakov. Dar unde a cîştigat TVR 2 pariul cu televiziunea de calitate şi, prin urmare, cultura, este la capitolul producţiilor proprii. Ideea e simplă: educaţia la televizor şi cultura sînt mult mai eficiente atunci cînd sînt implicite, cînd sînt livrate prin calitatea actului televizual. Emisiunile de pe TVR 2 sînt, în majoritatea cazurilor, inteligente şi bine făcute. Mă refer, de exemplu, la excelentele reportaje din cadrul emisiunii D’ale lui Mitică (într-o vreme în care reportajul a cam dispărut de pe micile noastre ecrane), la ingeniozitatea celor de la Planeta Moldova care, sub aparenţa glumei, pun în discuţie tot felul de probleme serioase (cum se face televiziune la noi, identitatea noastră, politica noastră etc.) sau la eseurile experimentale prezentate sub titlul Transfer. Asta ca să dau cîteva exemple, din zone foarte diferite. Tot o emisiune remarcabilă, pe TVR 2, este şi Omul între soft şi moft - produsă de Cornel Mihalache. Am observat că atunci cînd materialele sînt şi realizate de el, lucrurile stau chiar foarte bine. De exemplu, ultima ediţie, de duminica trecută, cea care-l avea ca protagonist pe Matei Vişniec, era interesantă şi atît, dar nu a avut sclipirea celei de cu o săptămînă înainte, cînd materialul era realizat chiar de Cornel Mihalache. Reportajul de acum două săptămîni ni l-a prezentat pe Tanasie Lolescu, un ţăran din Hobiţa care, în 1953, a încercat să dea jos cu un tractor "Coloana infinitului". Povestea omului, spusă calm, pe prispa casei, era însoţită în film - cu o tehnică a contrapunctului foarte bine condusă - de inserturi din jurnalele de actualităţi propagandistice ale vremii. Lolescu era, pe atunci, secretar cu probleme organizatorice pe raion şi, cum se apropia Festivalul mondial al tineretului, "s-a pus problema să strîngem fonduri pentru festival şi a fost acţiunea de strîngere a fierului vechi". Povestirea este de-a dreptul halucinantă: "Primul secretar îmi zice: ŤCe-ar fi, mă, să dăm jos (aparte: să mă scuze domnişoara), să dăm jos sula lu’ Tătărăscu? Băi, Lolescule, să iei măsuri s-o dăm jos, să scotem bani de-acolo!»." După ce a încercat fără succes să facă rost de un utilaj de la SOVROM, s-a dus la şcoala de tractorişti de la Vădeni (contrapunct cu jurnal de epocă, în care ni se arată tineri cu căciuli ţărăneşti pe cap şi care se uită admirativ la un tractor; vocea din off ne spune: "Una dintre primele şcoli de tractorişti. Fiorul începuturilor - de epocă, de viaţă, de mentalitate - transfigurează feţele acestor tineri, însoţeşte gesturile lor, le transformă în document istoric."). În fine, n-o mai lungesc. Fostul activist vorbeşte despre cum era văzut Br