Educaţia prin manele

16 iunie 2010   MASS COMEDIA

Acum şase-şapte ani, la începuturile acestei rubrici, mă uitam, conştiincios, la mai toate emisiunile de la televiziunile noastre – inclusiv la cele de divertisment. La acele producţii în care domneşte prostul gust şi care sînt făcute să-ţi spele creierul. Nu eram atît de naiv încît să cred că s-ar fi sinchisit cineva de munca mea de rînire în grajdurile lui Augias, dar consideram că e de datoria mea să fac asta. În fine, tot o naivitate...

După o vreme, am renunţat să mă mai uit la astfel de meşteşuguri de tîmpenie şi să mai scriu despre ele. M-am gîndit că viaţa e, totuşi, prea scurtă ca să-mi pierd timpul cu aşa ceva. Poate că asta e şi o consecinţă a înaintării în vîrstă.

De ani de zile, nu am mai urmărit emisiunile de divertisment şi, de fiecare cînd dau de una schimb rapid canalul. Între timp, au dispărut unele care chiar păreau eterne (cum era celebra Surprize, surprize...) şi au apărut altele noi – cele mai multe, create după calapodul stilisticii oteviste (Acces Direct, Un Show Păcătos etc.).

Readuc în discuţie astfel de emisiuni nu pentru că aş fi reînceput să mă uit la ele, ci pentru că am găsit pe site-ul CNA nişte monitorizări dedicate lor. Monitorizări din care se poate vedea adevărata dimensiune a mizeriei promovate de astfel de producţii.

Iată ce găsim notat, de exemplu, despre una dintre aceste emisiuni: „Acces Direct, încadrată cu AP. Titlu afişat pe ecran: Cine e cea mai sexi bombă? În platou, sunt prezente nouă fete, participante la un concurs, «bomba sexi». Finalista va fi acceptată în trupa Senzual. Una din componentele trupei, Sorina, «este preşedinta juriului care decide, până la urmă, împreună cu telespectatorii, cine sunt bombele sexi» (Mădălin Ionescu). Telespectatorii pot vota prin SMS la numărul anunţat pe croll. Fetele dansează pe melodia interpretată de Cristi Dules «unul dintre cei mai apreciaţi interpreţi de cântece de petrecere, până la urmă, din România» (Mădălin Ionescu). Versurile melodiei (manelei): Băutură, băutură şi manele / Şi femei de şapte stele / Băutură, băutură şi gagici / Nu aş mai pleca de-aici. / Viaţa mea de bagabont / Aş schimba-o dar nu pot, / Nici nu pot şi nici nu vreau / Să trăiesc fără să beau. / Viaţa mea de bagabont / Aş schimba-o dar nu pot, / Nici nu pot dar nici nu vreau / Să trăiesc fără să beau./(...) / E sistem adevărat, / Beau la foc adevărat. / Cînd m-apuc de băutură / O ţin langa cîte-o lună. / E sistem adevărat, / Beau la foc automat. / Cînd m-apuc de băutură / O ţin langa cîte-o lună. / Băutură, băutură şi manele...“

Nu este, totuşi, cel mai mizerabil episod petrecut la această emisiune (pe site-ul ei se pot vedea lucruri şi mai şi), dar, chiar şi aşa, se sparie gîndul! Şi nu pentru nivelul la care poate ajunge tîmpenia unora (căci, la acest capitol, se poate ajunge foarte departe, nu există limite), ci pentru că acesta reprezintă un model oferit unui public foarte larg. Astfel de emisiuni au o influenţă foarte mare în rîndul populaţiei şi ajung să impună valori. Şi, ceea ce e şi mai grav, formează – sau, mai degrabă, deformează – un public în care se regăsesc şi copii. Vorbim de o emisiune care începe în fiecare zi de la ora 17 şi ţine pîna la ora 19. În alte vremuri, la ora 19, cei mici beneficiau de emisiunea de desene animate cu Mihaela. Acum sînt la capătul a două ore de lucruri toxice, numai bine frăgeziţi pentru a urmări jurnalele de ştiri în care maneaua se materializează pur şi simplu. În care se pot vedea efectele campaniei de manelizare.

Dacă ne întrebăm de ce lucrurile stau aşa de prost în ţara asta, iar poporul a ajuns, în mare parte, o adunătură subumană, ar trebui să căutăm cauzele şi în aşa-numitele emisiuni de divertisment. Cu astfel de tratamente aplicate publicului, nu ar mai trebui să avem nici o surpriză.

Mai multe