Disfuncţional

Sînt în camera unui hotel din Sozopol, în sudul Bulgariei. N-am reușit să mă conectez la Internet, deși pe booking, unde am făcut rezervarea, erai asigurat că există wi-fi free în întregul stabiliment. În realitate, trebuie să pîndești semnalul în holul de la recepție sau pe coridorul de la etajul 1. Seara, locul cu semnalul cel mai bun este acaparat de niște puștani ruși care comunică frenetic pe chat cu prietenii care au rămas acasă. De altfel, întreg hotelul este plin de ruși, uneori te simți ca-n filmele lui Nikita Mihal­kov, mai ales seara, cînd se retrag pe balcoanele camerelor, își întind la uscat prosoapele și încep să cînte. Dimineața se trezesc înfometați. Micul dejun este de la 8 la 10, dar dacă ajungi la 9,30, nu mai prinzi nimic. Rușii – ce provin, după aparențe, din clasa muncitoare săracă – înfulecă cîte trei porții de ouă jumări și de crenvurști. Deși e un bufet suedez, numărul de porții este gîndit în funcție de cel al oaspeților hotelului. „No more?“ – o întreb pe femeia de la așa-zisul restaurant, arătînd spre o tavă goală, cu resturi de ouă. Femeia ridică din umeri. Nu mă înțelege și nici nu se străduiește să o facă în vreun fel. Cafeaua nu este inclusă în micul dejun, costă o leva. E tare și bună, dacă reușești să găsești pe cineva care să binevoiască să pună în funcțiune filtrul care arată ca de pe vremea lui Brejnev. De cînd și în Bulgaria a intrat în vigoare legea antifumat, teoretic în cameră nu se fumează. Însă detectorul de fum a fost smuls din tavan, n-a mai rămas din el decît un cablu care atîrnă. O iau ca pe o încurajare, dar aleg să fumez pe balcon, și nu există scrumieră. Pentru că sînt din România, improvizez repede una din săpuniera de la baie. Tot nu are nici o utilitate, pentru că nu există săpun. În baie miroase a terebentină, mirosul vine dinspre vasul de toaletă. Te întrebi dacă pe țeavă nu cumva curge terebentină în loc de apă. La micul televizor care îmi amintește de televizoarele Sport de pe timpuri, poți vedea, seara, filme americane dublate în bulgară. Au o problemă cu engleza, dar și cu orice altă limbă străină, în afară de rusă. Însă am mai fost în Bulgaria, la Balcic, și știu că mă pot face înțeleasă într-un amestec de bulgară și română, avem multe cuvinte asemănătoare. Tot pe booking, scria că personalul hotelului vorbește trei limbi străine – engleză, germană și rusă. În realitate, se descurcă bine doar cu rusa. Hotelul nu are parcare – asta o știam, pentru că se află în orașul vechi, care teoretic e pietonal. Practic, e ocupat de mașinile localnicilor sau de cele ale șmecherilor. Dar se ridică mașini, e o ocupație pe care administrația locală o practică cu un mare zel, probabil că e o sursă bună de venit. Așadar, hotelul are un șmen cu o parcare privată – lași mașina acolo și plătești cu o reducere de 50%. Singurul obiect funcțional din cameră este aparatul de aer condiționat. Fără el, camera ar fi imposibil de locuit, căldura de aici e altfel, se simte că sîntem mai în sud față de marea noastră.

Orașul vechi, așezat pe o peninsulă, e încîntător, însă a fost transformat într-un imens bazar, pe alocuri kitsch. Înghețată, porumb fiert, clătite etc. – ca la noi, la Mamaia, în partea ei proletară. Terase pentru toate buzunarele, găsești cu greu o masă liberă, apoi stai cîte o oră să te bage în seamă vreun chelner. După ce te saturi de așteptat, te ridici și pleci, apoi pierzi o altă oră pentru a găsi o altă masă liberă. Te adaptezi rapid și înveți să mănînci în orele cînd lumea e la plajă sau seara tîrziu, cînd începe distracția de noapte. Sau mănînci de la market – este mai ieftin și găsești de toate. Un excelent tzatziki la pet costă, în banii noștri, 3 lei. Mă întreb de ce aceste produse din țara vecină și prietenă nu se importă și la noi, nu le găsești nici la Cora, nici la Carrefour.

Însă Sozopol are și multe lucruri bune de oferit – cum ar fi midiile, gătite în toate modurile posibile și la prețuri decente. Plaja, deși e mică, e curată și bine organizată, bulgarii (și rușii) își strîng gunoaiele și le duc la coșurile de gunoi. E plin de bărbați tatuați, tatuajul reprezintă un soi de statut. Brațe, piepturi și spinări pictate. Probabil că cei fără tatuaje sînt doar fraierii. În rest, toți bărbații par să aparțină clasei de jos, au mutre de bișnițari sau de șoferi de camion. Pe net citisem că la Sozopol e plin de artiști, dar n am identificat nici unul pînă acum, probabil că stau ascunși sau merg la plajă mai departe, la Arkutino.

Nu-mi displace locul. Nu e nici Mamaia, nici Vama Veche, dar are cîte puțin din fiecare. Una peste alta, marea bulgărească seamănă bine cu cea românească, e vorba în primul rînd de o mentalitate comună pe care o întîlnești atît în servicii, cît și la turiști. Dacă vrei să te simți bine, nu trebuie să te enervezi, trebuie să știi doar să te adaptezi și să vezi partea plină a paharului. Exact ca în România. La peste 25 de ani de la o schimbare politică majoră, cele două țări încă pot fi caracterizate perfect printr-un singur cuvînt – disfuncțional. Lucrurile ar putea să meargă înspre bine, însă nu merg, se împotmolesc undeva la jumătate. Oamenii au cele mai bune intenții, însă nu se străduiesc prea mult să prindă din urmă țări mai civilizate. Ne-am obișnuit cu toții așa, ca nimic să nu funcționeze cum trebuie, să improvizăm și să ne adaptăm. Astfel, o săpunieră poate fi transformată în scrumieră și totul va fi bine.