Despre responsabilitate
Din ce în ce mai multe lucruri ne spun că trăim într-o ţară a lipsei de responsabilitate. Nimeni nu pare să-şi asume răspunderea pentru dezastrul în care ne aflăm.
Celebrul caz al lui Adrian Severin care, deşi prins cu mîţa-n sac, refuză să-şi dea demisia e doar cel mai recent şi cel mai vizibil. Asta cu atît mai mult cu cît el este pus în context european, unde politicienii demisionează pentru lucruri mult mai puţin grave. Şi, oricum, gestul celorlalţi doi parlamentari europeni aflaţi în aceeaşi situaţie e semnificativ.
Politicianul român nu-şi dă demisia, pentru că la noi această meserie nu este asociată cu ideea de onoare, ci cu cea de căpătuială. Aţi auzit de vreun şmecher să recunoască de bunăvoie că e escroc sau hoţ?
Într-o astfel de atmosferă a lipsei de responsabilitate, presa însăşi a devenit iresponsabilă. Poate că, văzînd absenţa oricărui efect în cazurile de încălcare flagrantă a legii pe care le-a semnalat, a depus armele, s-a resemnat cu ideea că e inutil să te zbaţi în interesul Cetăţii şi s-a refugiat în zona facilă, a tabloidului şi a divertismentului. Aceasta ar fi explicaţia, dacă i-am acorda presei circumstanţe atenuante. Mie însă îmi vine greu să i le acord, pentru că ştiu că armele care chipurile acum sînt depuse au fost folosite mult timp pentru şantaj sau pentru jocuri de culise nu tocmai curate. Şi apoi, cine zice că presa a depus armele? Le are în continuare asupra ei, numai că le foloseşte de cele mai multe ori în interes propriu, nu în cel public.
Nu, nu am o părere prea bună despre mass-media din România – şi asta pentru că am neşansa să cunosc situaţia din interior. Pe de altă parte, tocmai pentru că ştiu foarte bine cum se face presă la noi, am o mare admiraţie pentru puţinii care înţeleg să-şi facă meseria cu responsabilitate. Ştiu că par un idealist jalnic, dar eu continui să cred că adevăratul jurnalism e cel care se pune în slujba cetăţeanului. Sună groaznic, e-adevărat, e un clişeu, dar să ne gîndim puţin şi la ce ar trebui să fie dincolo de acest clişeu...
Am lăudat de mai multe ori, în cadrul acestei rubrici, emisiunea România, te iubesc de la PRO TV, dar nu am scris încă nimic despre o producţie TV similară: În premieră, realizată de Carmen Avram şi difuzată la Antena 3. Cînd spun „similară“, mă refer la faptul că e o emisiune de reportaje, dar şi că e un produs jurnalistic adevărat şi foarte bine făcut.
Duminica trecută, unul dintre materialele de la În premieră a fost despre situaţia dezastruoasă a CFR-ului şi cum s-a ajuns la ea. Despre cum s-a refuzat un parteneriat în care s-ar fi construit o linie de mare viteză pe ruta Bucureşti-Budapesta-Viena sau despre cum Ministerul Transporturilor emite pe bandă rulantă licenţe pentru firme de microbuze care fac concurenţă trenurilor.
Tot duminica trecută, la România, te iubesc am putut vedea un reportaj despre defrişările ilegale. Bineînţeles că nimeni nu se sinchiseşte de semnalele de alarmă trase de jurnaliştii de la cele două emisiuni – că doar sîntem în România!...
Tema defrişărilor nu e nouă la România, te iubesc, dar autorităţile nu fac nimic pentru a remedia situaţia. În reportajul de duminica trecută, Alex Dima prezenta tot felul de cazuri flagrante, iar cei cărora li se adresa ridicau din umeri indiferenţi. În emisiunea realizată de Carmen Avram, întrebat dacă nu-i o pierdere că România a aruncat la gunoi contractul pentru trenul de mare viteză, Emanoil Culda, director la CFR, răspundea candid: „Nu cred că străinii vor să ne ocolească, că sînt foarte multe de vizitat în ţara noastră“.
E adevărat, lucrurile în ţara asta merg după principiul cîinii latră, caravana trece. Cei care fură sistematic România ştiu că nu au de ce să-şi facă probleme dacă sînt daţi în vileag. Dar, dacă vor fi mai mulţi cei care-i arată cu degetul, vor avea măcar o tresărire. Chiar şi pentru a le provoca această simplă tresărire – şi tot merită efortul!