Despre ce să mai vorbim?

Iată întrebarea care pare să frămînte presa românească. Nu numai în perioadele de "uscăciune", dar şi în cele inundate de subiecte interesante. Interesante-interesante, dar, la naiba!, nimic nu e nou sub soare, asta cu infractorii care ne fac imagine proastă în Occident n-am mai dezbătut-o odată? Mai bine hai să redeschidem "dosarul flota" sau ăla cu termopanele sau să discutăm despre sărăcie, asta chiar ar fi ceva proaspăt, yummie! Deci, despre ce să mai vorbim? Cu ştirile e simplu, le dăm pe toate, de-a valma, cîte-ncap în spaţiul ăla, eventual în ordinea în care vin, e cel mai simplu aşa, dă-le-ncolo de criterii. Nici ordinea ştirilor (într-un jurnal audio/video sau pe site), nici numărul paginii sau poziţia în pagină (pentru presa scrisă), nici spaţiul şi împachetarea oferite (în toate cazurile) " inclusiv compoziţia ansamblului, corelarea vecinătăţilor " nu par a ţine cont de vreo regulă, scrisă ori nescrisă. Astfel, frecvent poţi vedea o poză cu ţîţe lîngă un ferpar sau un articol dedicat unei persoane cu grave probleme medicale, persoană pe care, desigur, o compătimim şi " uite ce frumos! " scriem despre ea. După cum o ştire despre un ursuleţ simpatic născut într-o grădină zoologică poate precede sau succede fără remuşcări o catastrofă aviatică. C-aşa-i viaţa, nu?, unii mor, alţii rîd. Amestecat se-ntîmplă, amestecat le dăm, doar n-o să mistificăm! Aşadar, cu ştirile am rezolvat-o. Dar despre ce să mai vorbim? C-am tot vorbit. În primul rînd, despre ce să mai vorbim în editorial, perla din coroana presei române, la care visează orice jurnalist debutant, ehei!, ia s-ajung io să-mi dau cu părerea… Prin urmare, genul a consacrat "analişti" despre care nu se prea ştie dacă au făcut la viaţa lor altceva decît "analize", dacă au comis vreo anchetă jurnalistică relevantă, un reportaj, o ştire, un interviu, ceva. De altfel, unele ziare au ajuns să aibă patru-cinci editoriale în fiecare ediţie, başca faptul că, la noi, chiar ştirile conţin comentarii (cu sarcasm, ironie, calambururi… tot tacîmul), lucru probabil unic în lume. Scanarea unei zile, aleasă la întîmplare, dă următoarele rezultate (ordinea ziarelor e de asemenea aleatorie): 20 februarie 2009 Libertatea: "Urcatul în copac", Petru Calapodescu " despre buget. Bursa: "Uriaşul cu cap de lut", Cornel Codiţă " despre Uniunea Europeană. Cotidianul: "Flămînzi şi goi făr’ adăpost", Mircea Dinescu " despre naţionalismul lui Traian Băsescu; "Naţionalism? A se slăbi şi demonta!", Traian Ungureanu " despre naţionalism în general; "Mărirea şi decăderea lui Ciorbea şi Mitrea", Liviu Antonesei " despre Ciorbea şi Mitrea; "Riscul falimentului civic", Teodor Baconsky " despre populism şi demagogie. Gândul: "O bomboană pe coliva bugetului", Rodica Ciobanu " despre buget; "Leul, sancţionat pe nedrept de criza mondială bancară", Gh. Cercelescu " despre criză; "România în container", Cristina Modreanu " despre emigraţie. Adevărul: "Legea lui Piedone", Laurenţiu Ciocăzanu " despre Poliţia rutieră; "Dreptul de a fi jupuit de viu", Grigore Cartianu " despre Justiţie; "Haiducia de stat", Dinu Patriciu (!!) " despre paternalismul statului. Jurnalul naţional: "Un congres inutil", Ion Cristoiu " despre "stupida bătălie din PNL"; "România cu cagulă", Marin Nazat " despre "dezbinatorul Traian Băsescu"; "Personaje", Tudor Octavian " despre diverse personaje anonime; "Elena Udrea şi ultimul mare tun din turism", Miruna Munteanu " despre tichetele de vacanţă. Evenimentul zilei: "Găneasa, tribuna dezbaterilor doctrinare", Horia Ghibuţiu " despre incidentele electorale; "Cristi", Adrian Georgescu " despre Cristian Minculescu; "Criză teribilă, monşer!", Mircea Cărtărescu " despre efectul stîngist al crizei; "Despre poliţişti albi", Rodica Culcer " despre Poliţie. Ziua: "Cristian Diaconescu kamikaze în Italia", George Scarlat " despre demersurile posibile în faţa reacţiilor anti-româneşti. În loc de orice comentariu, o întrebare: oare ce probleme aveau românii vineri, 20 februarie 2009? În al doilea rînd, despre ce să mai vorbim în talk-show-uri?, care oricum nu figurează în nici un top de audienţe " în treacăt fie spus. Clasamentele includ, în ordine descrescătoare, ştiri generale, ştiri sportive, meteo (!), divertisment, fotbal, reality show-uri (mă rog, cît sînt de reale…), filme şi seriale. Atît. Nici nu e de mirare, pentru că: a) de multe ori, problemele care se discută sînt ale celor care le discută (sau nici ale lor!), şi nu ale celor care privesc; b) chiar şi atunci cînd se discută probleme de real şi larg interes, abordarea este de multe ori "la plesneală": fiecare spune ce-i trece prin cap, vorbesc mai mulţi odată, "moderatorul" nu moderează, ci e fericit dacă iese circ; c) un al doilea model de talk-show românesc se află la antipod: un singur invitat, întrebări blînde şi telefonate, răspunsuri adormitoare; mai există şi varianta minimalistă: fără invitat! Eu întreb, eu răspund, pe sistemul (prietenii ştiu de ce): "Eu centrez, eu dau cu capul"; d) în al treilea model (unicat, ce-i drept), subiectele "de actualitate" sînt doar pretexte pentru a forfeca o singură mare temă, mai exact un singur personaj, care este vinovatul indiscutabil al alunecărilor de teren şi al accidentelor rutiere, ca să nu mai vorbim despre devalorizarea leului " ceea ce (păstrînd toate proporţiile) naşte inevitabila şi onoranta comparaţie cu Corneliu Coposu; e) de ani de zile sînt invitaţi să-şi dea cu părerea aceiaşi cincisprezece-douăzeci de oameni; un telespectator care a urmărit măcar cîteva dezbateri ştie dinainte ce va răspunde la orice întrebare posibilă Lavinia Şandru sau Lucian Bolcaş sau Ion Cristoiu. În atare condiţii, nici nu contează despre ce vorbim. Subiectul poate fi cu adevărat nou şi fierbinte, real, dar umflat, şi chiar inventat " invitaţii de serviciu vin oricum, zic oricum ceva despre orice, dacă-i zgîndărim, poate chiar se ceartă, mai luăm un telefon în direct, mai băgăm o declaraţie de ultimă oră, merge. Mai mult de trei sferturi din timpul unui talk-show se consumă cu pasionantul joc de societate "Ce credeţi c-a vrut să spună X cînd a zis că i se pare că n-o să fie aşa?". Dacă interlocutorul e prudent sau mai încet la minte, "moderatorul" poate reformula: "Nu credeţi c-a vrut să spună că o să fie cu totul altfel?". Şi ţin-te analiză pe text! Deci, despre ce să mai vorbim? "So, what we gonna do? I don’t know, what you want to do? Hey!, don’t start again!" (Cartea Junglei 1, antepenultima scenă). Dar noi vom începe din nou. Iar şi iar şi iar.