Despre calitate şi responsabilitate

În general, nu sînt un pasionat al serialelor, dar dintre cele care m-au prins, multe au purtat marca HBO.

Am remarcat serialele care aveau această marcă (cu puricii aceia care se transformă în sigla postului) înainte să am abonament HBO. Acum mai mulţi ani, ProCinema difuza Oz şi Clanul Soprano. Unul era cu puşcăriaşi, celălalt cu mafioţi – dar ce diferenţă între producţiile obişnuite, cu astfel de personaje, şi acestea! Oz nu era un simplu film care se petrecea într-o închisoare, ci dezvolta o întreagă filozofie a violenţei umane, a raporturilor de putere, a ciocnirii dintre culturi. Cît despre Clanul Soprano, mi s-a părut o adevărată bijuterie, cu un scenariu bine strunit şi nuanţat, care-ţi propunea o altă viziune asupra subiectelor cu mafioţi decît erai obişnuit pînă atunci. Cu un umor subtil de situaţii, serialul nu cădea în caricatură (soluţia cea mai simplă pentru o astfel de abordare). Mafioţii nu erau doar simple maşini de ucis, ci oameni „normali“, cu bolile lor, cu momentele lor de slăbiciune, cu tandreţurile lor sau cu idealismele şi candorile lor. Tony Soprano (jucat admirabil de James Gandolfini) era un personaj complex, boss de temut, dar, pe de altă parte, plin de moliciuni: puternic – dar slab în faţa atacurilor de panică, brută în stare să ucidă cu sînge rece –, dar uman, foarte uman.

Apoi mi-am făcut abonament HBO şi am putut să văd serialele acestui post la ele acasă. Am urmărit Sub pămînt SRL, dar cîştigul cel mai mare în materie de seriale a fost În derivă. Aşa cum am mai scris şi altă dată, producţia aceasta este un bun exemplu despre cum se poate face televiziune de calitate şi la noi. Despre cum poţi să propui valori publicului, să vorbeşti despre lucruri fundamentale şi chiar să faci educaţie într-un mod propriu discursului televizual, deci printr-o formă de divertisment.

Acum, văd că HBO anunţă o altă miniserie, pe care o aştept cu interes: Rugul aprins – film în trei părţi produs de HBO Europe, al cărui prim episod va avea premiera duminică, 3 martie (ora 21,40). Filmul, regizat de Agnieszka Holland (o cunoscută cineastă poloneză, care a făcut parte din grupul format în jurul lui Andrzej Wajda), este inspirat din istoria recentă şi vorbeşte despre evenimentele ulterioare Primăverii de la Praga, mai precis despre gestul extrem al studentului Jan Palach şi urmările lui.

Jan Palach şi-a dat foc în piaţa publică în ianuarie 1969, ca protest faţă de invazia Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia. Acţiunea lui a avut ecouri în toată lumea, iar în Cehoslovacia, el a devenit un simbol al luptei pentru libertate (în 1989, cea de-a douăzecea aniversare a morţii lui Palach a dus la protestele studenţeşti care au provocat Revoluţia de catifea). În 1969, după gestul public al lui Jan Palach, au urmat alte proteste, inclusiv alte două cazuri de autoimolări şi, desigur, acţiuni ale poliţiei politice. Filmul Rugul aprins vorbeşte despre toate acestea şi, în plus, despre ceva care ar fi fost de neconceput în România comunistă: procesul intentat de mama lui Jan Palach – pentru defăimare, unui demnitar care declarase că fiul ei era de fapt agent al serviciilor secrete occidentale.

Iată un demers lăudabil al HBO, un film care pune în discuţie o problemă gravă a istoriei recente şi, în acest context, îşi propune să reflecte „valorile umane cele mai simple: adevăr, onoare, dreptate şi curaj“ (cum mi se spune într-un comunicat primit de la HBO). O astfel de abordare e un lucru tot mai rar la televiziunile din ziua de astăzi. Se numeşte responsabilitate.

Nu am văzut filmul Rugul aprins, dar, din ce am citit despre el, sigur nu voi fi dezamăgit.