De ce să nu fie desființată Televiziunea Română
„Zis-a Domnul: «De se vor găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepţi, voi cruţa pentru ei toată cetatea şi tot locul acela».“ Aşa începe celebrul tîrg cu Avraam, unde numărul de drepţi în funcţie de care să se decidă soarta oraşului este scăzut pînă la zece.
Înainte să fie rasă Televiziunea Română de pe faţa pămîntului, să ne punem întrebarea dacă nu sînt şi ceva drepţi pe-acolo. De data aceasta, numărul poate fi negociat crescător, pornindu-se de la cincizeci şi ajungîndu-se la sute. Aduceam vorba şi săptămîna trecută despre aceştia, despre oamenii care fac lucruri bune în TVR. Şi adăugam: „Sau cel puţin au făcut, pînă cînd au depus armele, în faţa valurilor de gunoi care au venit peste ei“.
Am cunoscut mulţi oameni din Televiziunea Română care-şi fac treaba cum trebuie. Care sînt profesionişti, responsabili şi şi-au propus să realizeze ceva care să conteze. Unora li s-au pus beţe în roate de către cei care funcţionează după vechiul model de muncă la stat: „timpul trece, leafa merge“. Agitaţia lor le deranja liniştea de la serviciu. Dacă cei care manevrau respectivele beţe erau şi şefi, şi deci acţiunea lor avea sorţi de izbîndă, oamenii noştri erau nevoiţi să se „cuminţească“. După cîteva tratamente de genul acesta, se resemnau şi se puneau pe aşteptat vremuri mai bune. Dar acestea sînt cazurile nefericite. Sînt şi destui care au fost lăsaţi să-şi facă treaba. Şi au făcut-o chiar foarte bine.
După cum ştim, mai întîi a fost Traian Băsescu, care, la o conferinţă de presă, a spus: „Televiziunea Română trebuie desfiinţată şi reînfiinţată pe alte baze“. Apoi tema a fost preluată de către presă. În primul rînd, de către canalul aservit preşedintelui, B1 TV, care aborda problema chiar în seara respectivă. În emisiunea lui Robert Turcescu, pe burtieră stătea scris: „TVR, o ruşine naţională“.
Apoi a venit salutara reacţie a lui Moise Guran, din 13 iunie. În emisiunea lui de la TVR 2, Ora de business, Guran îi chema pe cei din TVR să-şi apere instituţia: „Stimaţi colegi de la TVR, ieşiţi la bătaie şi apăraţi-vă instituţia, dacă vreţi să mai aveţi una“. A început prin a face asta chiar el, care nu e practic angajat al TVR, ci un contractor al ei, şi care, după cum spunea, a renunţat la Antena 3, unde era plătit mai bine, pentru că în televiziunea publică este liber să-şi facă meseria după cum îi dictează conştiinţa. „Să se pună pe masă toate contractele care s-au încheiat de-a lungul vremurilor între Antena 1 şi TVR. Să se afle cine-a plătit, ce-a plătit, pentru ce are TVR datorii“ – spunea Moise Guran în emisiunea sa. A reluat subiectul televiziunii publice în interviul pe care i l-a acordat lui Alexandru Vărzaru, în revista Kamikaze: „Oamenii din TVR sînt în momentul de faţă ca nişte miei într-un ţarc, care aşteaptă să fie tăiaţi şi trăiesc cu speranţa că, după ce sînt tăiaţi alţii, or să rămînă ei. Şi aşa timoraţi au fost la fiecare schimbare politică. Lumea aşteaptă o Ordonanţă care să salveze TVR-ul. Şi asta e modalitatea prin care politicul ţine TVR-ul în obedienţă, acordîndu-i din cînd în cînd bani, fără să-i acorde şansa de a deveni performant.“
Reacţia outsider-ului Moise Guran a fost ca un duş rece pentru mulţi angajaţi ai TVR. Au încetat să mai fie nişte miei într-un ţarc şi au ieşit să-şi apere instituţia. Gabriel Giurgiu, care de altfel n-a fost niciodată un mieluşel, a făcut-o pe un ton răspicat în emisiunea Europa mea, unde a dat cîteva exemple de lucruri bune din TVR pe care nu le întîlneşti la alte televiziuni: emisiunile adresate agricultorilor, minorităţilor naţionale sau persoanelor cu handicap, cele educative şi culturale, jurnalele de ştiri care vorbesc o limbă română corectă şi se ţin departe de jurnalismul tabloid etc. Nu avea cum s-o spună Gabriel Giurgiu, dar inclusiv Europa mea poate fi inclusă în această enumerare.
Se pare că vor mai ieşi şi alţii să-şi apere instituţia. Şi bine fac! Numai că asta e doar lupta cu exteriorul. Mai e nevoie însă şi de una dusă în interior.