Daţi un leu pentru... monumentele ne(re)cunoscute!

Vă mai amintiţi de sloganul "Daţi un leu pentru Ateneu"? Pe la începutul anilor ’90, statul le cerea cetăţenilor ajutorul pentru a renova clădirea învechită, deteriorată, a Ateneului Român. Iniţiativa părea, după ani şi ani de comunism, de-a dreptul absurdă: de ce să plătească oamenii pentru un bun al statului? Pînă la urmă, rostit aproape obsesiv la radio şi la TV, sloganul a prins, iar programul a fost un succes: clădirea construită prin subscripţie publică a fost renovată tot prin chetă. Între timp, ne-am obişnuit şi că parteneriatul dintre stat şi cetăţeni este legitim şi util: dacă într-un moment de criză Guvernul nu poate susţine, financiar, patrimoniul naţional, atunci este firesc, ba chiar imperativ, să apeleze la comunitate. Ateneul este una dintre cele mai reprezentative construcţii din Bucureşti. Ce ne facem însă cu zecile de clădiri valoroase, dar necunoscute, frumoase, dar nereprezentative răspîndite prin ţară? Cine plăteşte pentru restaurarea acestor monumente "mici", care sînt totuşi prea costisitoare pentru autorităţile locale şi prea lipsite de importanţă pentru politicile culturale naţionale? Daţi un leu pentru... monumentele ne(re)cunoscute! Postul public de televiziune a lansat în urmă cu două luni emisiunea Restaurarea, prin care şi-a propus să strîngă fondurile necesare renovării unei clădiri de patrimoniu care necesită lucrări urgente. 30 de monumente istorice, selectate de experţi ai Ministerului Culturii, au intrat într-o competiţie în care publicul larg este chemat să decidă care dintre ele va fi restaurată. Aceste clădiri (care aparţin primăriilor) nu au trecut, de ani buni, prin nici un program important de restaurare. Multe dintre aceste monumente sînt într-o stare avansată de degradare sau în pericol iminent de prăbuşire. Zece monumente vor ajunge în finala care se va desfăşura pe 1 decembrie: în urma voturilor primite din partea publicului, doar una dintre aceste zece clădiri va fi restaurată. Tot pe 1 decembrie va fi organizat şi un tele-don (în direct) pentru strîngerea de fonduri necesare restaurării. Emisiunea mizează pe ideea de competiţie, de concurenţă. În fiecare serial sînt prezentate trei monumente dintr-o zonă a ţării, urmînd ca pînă săptămîna următoare, monumentul care a atras cele mai multe voturi să fie selectat pentru finală. Filmele documentare din acest serial se difuzează în premieră în fiecare duminică (la ora 16) pe TVR 1, şi sînt retransmise apoi pe TVR Cultural şi pe TVR 3. Emisiunea Restaurarea e o adaptare a unui format cunoscut, verificat deja de BBC: în Marea Britanie, emisiunea a atins o audienţă de peste 3 milioane de spectatori, un record pentru un program cultural. Restaurarea nu e doar o emisiune culturală, ci şi o campanie socială, un îndemn să contribuim cu toţii la salvarea monumentelor istorice. Iniţiativa TVR este lăudabilă nu doar pentru intenţia finală (restaurarea unui monument), ci şi pentru faptul că îndeamnă la reflecţie: care ne sînt valorile? Ce monument merită, cu prioritate, atenţie (şi intervenţie hotărîtă) din partea publicului? Dacă te hotărăşti pentru restaurarea casei Marghiloman, atunci sinagoga veche din Cetatea Timişoarei este dezavantajată; dacă vrei să renovezi vechiul cinematograf de la Băile Govora, laşi neconsolidat castrul roman de la Porolissum; iar dacă vrei să protejezi biserica de la Părhăuţi, cine ştie ce alt monument, poate cel puţin la fel de valoros, riscă să se prăbuşească. Pour une fois, telespectatorii sînt invitaţi să gîndească precum un manager cultural. Pariul emisiunii ar fi ca voturile publicului să fie într-adevăr rezultatul unei deliberări responsabile, şi nu expresia unei ierarhii a popularităţii. Gazda emisiunii, Cătălin Sava, joacă foarte bine rolul de observator implicat: jurnalistul s-a documentat cu minuţiozitate, povesteşte cu har esenţialul despre locurile pe care le vizitează, nu evită anecdotele şi, mai ales, nu ne încarcă memoria cu informaţii inutile. Sigur pe el, Cătălin Sava povesteşte pe un ton sobru şi în acelaşi timp convivial istoria acestor monumente uitate. Lasă mereu impresia că nu e doar un călător printr-un decor, ci un explorator atent al acestor vestigii. Dincolo de informaţiile interesante pe care le prezintă, seria de documentare e şi o fantastică aventură umană: micile drame umane se confundă, uneori, cu destinele unora dintre clădirile-monument. În fiecare episod am întîlnit oameni foarte competenţi şi dedicaţi, dar în egală măsură neputincioşi: muzeografi, profesori de istorie, preoţi etc. vorbesc cu pasiune despre micile lor descoperiri legate de monumentele pe care le îngrijesc şi despre intervenţii eşuate din lipsa fondurilor. În ochii tututor se poate citi disperarea: subvenţiile de la stat sînt insuficiente, autorităţile locale nu ajută, companiile locale preferă să sponsorizeze evenimente publice cu mare vizibilitate, iar casa lor, ruinele lor riscă să dispară din nepăsare. Chiar dacă, pînă la urmă, doar un singur monument va putea fi restaurat din banii strînşi prin această campanie, emisiunea Restaurarea tot este un succes. Măcar pentru faptul că alte cîteva zeci de monumente au fost inventariate şi prezentate; măcar pentru faptul că, băgaţi în seamă de reporterii TVR, acei muzeografi dăruiţi, dar neputincioşi nu se mai simt atît de singuri; măcar pentru faptul că expunînd şi comentînd la televizor dezastrul acestor clădiri de patrimoniu, învăţăm să le preţuim şi să le îngrijim; măcar pentru faptul că aceste ruine reintră în circuitul public; măcar pentru faptul că dacă nu vor fi restaurate clădirile propriu-zise, cel puţin se va restaura imaginea lor.