Cum este luminat poporul român

19 septembrie 2012   MASS COMEDIA

Evenimentul televizual al săptămînii trecute a fost unul trist: încetarea emisiei postului TVR Cultural, pe 15 septembrie, la ora 23,59. Cum era şi normal într-o rubrică numită „Cultura pe sticlă“, despre acest canal am scris cel mai mult aici. L-am criticat deseori, pentru că mă interesa ca lucrurile să se îndrepte şi meargă bine la TVR Cultural, dar am şi lăudat destule producţii ale postului. Oricum, chiar cu minusurile pe care le avea, era o bună alternativă la invazia de prost-gust şi de nonvaloare de la televiziunile noastre.

În momentul în care s-a anunţat desfiinţarea acestui canal, conducerea televiziunii publice ne-a liniştit spunîndu-ne că „misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 Cultural“. Deocamdată, TVR Cultural nu mai există, iar TVR 2 are aceleaşi programe ca înainte şi nu a preluat nimic de la postul desfiinţat. Deci cultura a fost, pur şi simplu, concediată. (Poate că ni se va spune să avem puţintică răbdare, pînă ce TVR 2 se va aşeza pe noul făgaş. OK, dar în cazul acesta, de ce nu s-a avut aceeaşi puţintică răbdare cu desfiinţarea TVR Cultural? Ar fi fost un bun semnal ca dispariţia acestui canal să coincidă cu lansarea celuilalt. Oare cei aflaţi astăzi în posturi de decizie nu mai sînt deloc interesaţi să ofere publicului şi semnale bune? Sînt chiar atît de siguri de capitalul de imagine pe care-l au?)

În altă ordine de idei, ştiţi care este cel dintîi analist al ţării, chemat să lumineze poporul ca un bun învăţător? Vă gîndiţi la vreo minte enciclopedică, la cineva în stare să descurce problemele cu care ne confruntăm sau măcar la un personaj inteligent şi charismatic? Nicidecum! Conform unei monitorizări realizate de mediaTRUST şi dată publicităţii de blogul Pagina de media, „analistul“ cu cele mai multe apariţii la TV în luna august a fost Mugur Ciuvică. El a avut nici mai mult, nici mai puţin decît 32 de apariţii pe micul ecran (într-o lună cu 31 de zile), pe posturile Antena 3 şi România TV. Nu ştim ce studii are, ce a făcut în viaţa lui, ca să poată da lecţii, nu ştim nici măcar ce e cu acel fantomatic Grup de Investigaţii Politice, al cărui director se laudă că este. Cine îl recomandă, totuşi? Desigur, vocea şi talentul lui. El este omul care ştie să interpreteze cel mai bine „Două rîndunici“, chiar dacă sînt patru – două mari, şi două mici.

Pe locul 2, în topul realizat de mediaTRUST, cu cei mai mediatizaţi analişti din luna august, se află Bogdan Chirieac, care a fost invitat de 27 de ori să-şi dea cu părerea în studiourile televiziunilor. Cel mai des a apărut la România TV. Acum ceva vreme, Bogdan Chirieac a fost implicat în cîteva scandaluri, după ce au ieşit la lumină afacerile pe care le făcea cu serviciile speciale şi cazurile de şantaj la care se preta. În urma acestor episoade, Clubul Român de Presă recomanda ca Bogdan Chirieac să nu mai fie considerat jurnalist. Iată însă că jurnaliştii de la România TV nu se sinchisesc de astfel de fleacuri şi-i dau posibilitatea omului să ne împărtăşească sistematic din ştiinţa lui. Poate astfel va învăţa şi „prostimea“ ce înseamnă să faci afaceri de succes. Ce ne-am mai putea dori? Poate un reality show, cum e cel intitulat „Prodanca şi Reghe“? N-ar fi o idee rea! S-ar putea numi „Chirieac şi Roşca Stănescu“.

Ce educaţie, ce cultură, ce post de televiziune care să se ocupe cu aşa ceva? Prostii, nu avem nevoie! În România de astăzi numai loserii se ţin de învăţătură şi se îndeletnicesc cu treburi culturale. Cei care au cu adevărat succes sînt şmecherii şi oportuniştii, iar aceştia trebuie daţi de exemplu poporului. Seară de seară. Cu asemenea faruri călăuzitoare, cu siguranţă vom găsi drumul cel bun. 

Mai multe