Cui îi foloseşte?
Mai întîi au fost lupte în surdină, apoi război pe faţă. Sebastian Ghiţă contra lui Sorin Ovidiu Vântu. Apoi Sebastian Ghiţă contra lui Elan Schwartzenberg. Atacuri şi replici, bălăcăreli în public şi lovituri sub centură. Ghiţă începe să-şi recruteze armata de angajaţi, pregătindu-se pentru lovitura de stat. Oamenii lui preiau posturile-cheie şi apoi redacţia Realităţii TV din Casa Presei. Lucrurile nu durează mult pentru că vine şi răspunsul lui Elan Schwartzenberg. Acesta apasă pe butonul potrivit şi face ca emisia să se realizeze din ograda lui. Surpriză în tabăra separatiştilor, urmată de confuzie, de agitaţie şi de gesturi patetice ca la Revoluţie. Corina Drăgotescu, generăleasă în tabăra lui Sebastian Ghiţă, îi anunţă pe cei de faţă că trăiesc un moment istoric. Este o zi de octombrie pe care Drăgotescu o crede demnă de a fi reţinută în marea carte a istoriei neamului sau măcar a presei româneşti. S-a născut o nouă televiziune de ştiri.
A new star is born – am înţeles, dar cine mai are nevoie de aşa ceva? Cui îi trebuie încă o televiziune de ştiri, care să repete de nu ştiu cîte ori pe zi aceleaşi informaţii răsuflate, să macine la nesfîrşit aceleaşi vorbe prin studiouri, alături de aceiaşi invitaţi, să producă aceleaşi Breaking News-uri din te miri ce? Primul răspuns care-ţi vine e: Patronului său, căruia să-i servească interesele mai mult sau mai puţin oculte, într-un an electoral. Dar să acordăm prezumţia de nevinovăţie şi să pornim de la ideea că e o televiziune gîndită să servească publicul şi să aducă în sfîrşit o abordare corectă a ceea ce numim jurnalism informativ.
Mult timp, nu am avut televiziunea lui Sebastian Ghiţă în grila de programe oferită de operatorul meu de cablu. Citeam prin presă despre ea că mai întîi s-a numit RTV, că în noiembrie a început să emită legal, că, nefiind preluată de toţi cabliştii, a avut mult timp o audienţă cu foarte puţin peste zero, că şi-a schimbat numele în România TV, că, în fine, la începutul lui ianuarie a reuşit să depăşească, pe anumite tronsoane, Realitatea TV. Pe scurt, lucruri anoste care-i interesează cu adevărat numai pe cei care lucrează la respectivul post şi pe patronul lor.
De curînd însă, am mai dat o scanare a grilei de programe şi aşa am descoperit că mi-au băgat şi mie România TV. Ocazie cu care am realizat că e doar o clonă a Realităţii TV. (Cum ar putea să fie altfel, cînd oamenii sînt aceiaşi?) Uneori pare că se distanţează de plutonul celorlalte posturi de ştiri, dar e doar o iluzie pentru că atunci nu face decît să joace la cacealma.
De exemplu, accidentul lui Mircea Lucescu. Toate televiziunile de ştiri au făcut Breaking News şi dădeau cam acelaşi lucru – întorceau pe toate părţile puţinele informaţii pe care le aveau în primele momente. România TV, în schimb, părea că stă mai bine. Acolo, prezentatoarea din studio descria în detaliu accidentul, cum o şoferiţă imprudentă a vrut să facă la stînga fără să se asigure, cum a acroşat-o tramvaiul, cum, în urma impactului, a lovit maşina lui Lucescu şi încă un alt autoturism etc. Şi eram îndemnaţi să stăm pe-aproape că, dintr-un moment în altul, România TV va transmite imagini în exclusivitate cu teribilul accident. Pînă la urmă, am aflat că nu era Mercedes, ci bicicletă şi că nu i s-a dat, ci i s-a luat. Adică „şoferiţa imprudentă“ era însuşi Mircea Lucescu. Cît despre „imaginile în exclusivitate“ de la locul accidentului – ele au putut fi văzute mai întîi la Realitatea TV şi apoi la Antena 3. În timpul acesta, la România TV, în lipsa imaginilor, încă se mai croşetau scenarii cu şoferiţe imprudente.
Postul lui Sebastian Ghiţă şi-a luat revanşa peste vreo două zile, cînd a scris cu mîndrie pe ecran „Exclusiv“, în timp ce un reprezentant al spitalului dădea informaţii despre starea lui Mircea Lucescu. Vedeai şi microfoanele celorlalte posturi, dar acesta era, fără îndoială, un detaliu nesemnificativ.
În final, revin cu întrebarea: Cui îi foloseşte canalul România TV?