Cristian Mungiu şi imaginea României

Cristian Mungiu a intrat în selecţia oficială de la Cannes cu al său După dealuri. Filmul va fi proiectat la festivalul care are loc în perioada 16-27, după ce în 2007, la acelaşi festival, acelaşi regizor a luat un Palme d’Or cu 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile. E vorba de o ştire de cultură cu semnificaţii politice.

Cu cultura e clar, dar politica? Aţi intuit probabil că e vorba de serviciile pe care Noul val al cinematografiei româneşti le aduce, chiar dacă sună pompos, României. Filmele lui Mungiu, Puiu, Muntean sau Porumboiu au intrat într-un circuit al cinefililor avizaţi, intelectuali. Despre filme româneşti mi-au pomenit sloveni, americani, ucraineni, din medii politice, din ONG-uri sau comunicare, cu opinii avizate şi întrebări cărora a trebuit să-mi bat capul puţin ca să le răspund cum trebuie.

Dar nu e vorba de o percepţie subiectivă. Ca să evaluăm ce beneficii de notorietate aduce un astfel de film, putem să ne îngăduim să fim un pic optimişti şi să ne uităm la Palme d’Or-ul aceluiaşi Mungiu. 4, 3, 2 a avut în România vreo 71 de mii de telespectatori, faţă de cei 879 de mii ai Avatarului, de exemplu. Nu foarte impresionant, dar pe IMDb, cea mai influentă bază de date de pe Internet, a primit peste 27 de mii de voturi din partea utilizatorilor, care l-au dus la un rating foarte bun, 7,9. Pe Rottentomatoes.com, site-ul specializat în critică de film, e vorba de vreo 25 de mii de utilizatori, care au realizat o medie de 84% (un fel de nota 8,40, de la 1 la 10), iar Boxofficemojo.com estimează 1,2 milioane de dolari încasări, în cîteva sute de săli.

Filmul a avut mai mulţi telespectatori în afara ţării decît în România, pornind de la premisa că statisticile de mai sus sînt parţiale şi nu am găsit date despre vînzările pe DVD. O măsură brută a notorietăţii este dată de numărul de rezultate Google la căutarea cu titlul în engleză, 4 Months, 3 Weeks and 2 Days: peste 1,5 milioane de rezultate. Comparativ, Mircea Cărtărescu, probabil cel mai cunoscut scriitor român în viaţă, are doar vreo 421 de mii, iar Emil Cioran – 1,35 milioane.

Aici intervine o comparaţie obligatorie. Căutînd în acelaşi fel „Explore the Carpathian Garden“, ultimul slogan turistic al României, obţinem numai 104 mii de rezultate. De 15 ori mai puţin decît 4, 3, 2, iar majoritatea site-urilor de pe primele pagini Google sînt româneşti, în română, deci demersul Elenei Udrea a creat mai degrabă un fel de imagine a României în România, decît în lume, atîta cît a făcut-o.

Bun, 4, 3, 2 a luat un Palme d’Or. Ne putem aştepta la un asemenea impact de la un film cu palmares mai mic? Da, pentru că 12:08 East of Bucharest – pe româneşte, A fost sau n-a fost, al lui Porumboiu – are 333 de mii de rezultate, iar Tuesday, After Christmas – Marţi, după Crăciun, de Radu Muntean – are 974 de mii.

Încercaţi acest exerciţiu cu mai multe titluri de filme româneşti recente în engleză şi va fi greu să obţineţi mai puţin de cele 104 mii de rezultate ale Grădinii Carpaţilor. Desigur, datele obţinute în acest mod de pe Internet reprezintă doar o evaluare grosieră şi impactul ar putea fi studiat cu instrumente mai fine. Dar e greu să-ţi imaginezi răsturnări de situaţie.

E cazul să vorbim la acest punct şi de bani. Frunza Elenei Udrea, cea cu Explore the Carpathian Garden, a costat aproape 900 de mii de euro, cu tot cu strategie şi altele. 4, 3, 2 a avut un buget de doar 600 de mii. Mungiu a trebuit să-şi umple genericul de instituţii europene pentru a putea duce filmul la capăt, la fel cum au făcut toţi tinerii regizori români de succes. Dacă Ministerul Turismului ar cheltui cîteva sute de mii de euro pe un film românesc realizat de un regizor titrat – sau un alt produs mediatic popular, fiindcă poate fi vorba şi de televiziune, Internet şi altele –, ar obţine probabil mult mai mult decît a obţinut de exemplu cu Turist în România. Campanie de care auziţi probabil prima oară, dar cu care s-au cheltuit deja peste 5,5 milioane de lei în 2011 şi se vor mai cheltui vreo 11 în acest an, dacă planurile fostului guvern rămîn în picioare. Adică vreo 1,2 şi, respectiv, 2,5 milioane de euro. Şi, apropo, numele în engleză, Tourist in Romania, livrează vreo 3940 de rezultate.

În succesiunea de scandaluri şi acuzaţii de impostură cu care s-a instalat Guvernul Ponta, CV-ul lui Eduard Hellvig, noul ministru al Turismului, pare printre cele mai solide şi europene, cu antecedentele Soros şi universitare ale liberalului. Poate că Hellvig va lua în considerare argumente de felul celor de mai sus. Produsele de calitate, culturale sau mediatice, pot fi transformate în mecanisme de imagine profitabile, mai ales într-o epocă în care strategiile clasice de publicitate, din care face parte brandingul de ţară, au început să nu se mai poarte.  

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).