Conspect de Jeff Bezos
Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a ajuns pînă hăt, în presa dîmboviţeană, cu declaraţia făcută zilele trecute la 60 Minutes – programul CBS –, menţionînd că magazinul său online testează drone care să livreze marfa la uşa clienţilor. Dronele vor fi operaţionale în patru-cinci ani, a afirmat Bezos. Dacă eu sau dumneavoastră am spune aşa ceva, lumea ne-ar trimite la plimbare, convinsă că batem cîmpii. De ce a făcut atîtea valuri miliardarul american?
Bezos a spus că dronele, numite optocoptere, vor putea livra clienţilor pachete de pînă la 2,3 kilograme, începînd din 2015. Wall Street Journal a luat la bani mărunţi afirmaţia acestuia, ajungînd la concluzia că astfel de maşinării nu vor putea fi folosite comercial pînă în 2020, cînd FAA, Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA, ar putea permite acest gen de utilizare civilă pentru aparatele respective.
Trecînd peste asta, pe mine mă interesează respectivele drone. Sînt client Amazon pentru Kindle, de mai multă vreme, iar acum cîteva luni mi-a trecut prin cap să-mi comand o carte fizică. E vorba de un album foto al lui Wim Wenders – Places, Strange and Quiet. Dintr-un motiv sau altul, pachetul trebuia ridicat de la un oficiu poştal. Am ajuns la oficiu şi m-am aşezat la o coadă obositoare de pensionari, care plăteau telefonul. Undeva, lîngă un cîntar, un pachet mare cu nişte abţibilduri cu Amazon îmi sporea nerăbdarea şi, în acelaşi timp, îmi dădea curaj să fac coada pînă la capăt.
La capăt, doamna de la ghişeu s-a uitat nemulţumită în buletinul meu. Adresa din buletin era alta decît cea de livrare, de unde să ştie dumneaei că eu sînt eu?
Din America, Amazon nu avusese nici o problemă. Îmi trecusem datele pe site, plătisem cu un card valid şi Wenders-ul respectiv parcursese probabil vreo 9000 de kilometri, ca să ajungă pînă la 200 de metri de uşa mea. Poşta Română avea o problemă cu cei 200 de metri. M-am enervat, m-am milogit, am spus ce e-n pachet, am arătat chitanţa electronică de la Amazon: pînă la urmă, doamna a acceptat să-mi dea cartea, cu menţiunea că face ceva cu totul ilegal şi că altă dată să nu se mai repete.
De atunci, n-am mai comandat obiecte fizice de pe Amazon. Poşta Română mi-a încurcat tot felul de pachete, a trimis înapoi la Ljubljana sau la Londra contracte semnate şi ştampilate, pe care legislaţia – de asemenea românească – îmi cerea să le păstrez în copie fizică ş.a. Din motive de livrare, cînd comand ceva de la eMAG, prefer să mă duc pînă la magazin, chiar dacă, odată un produs prezentat ca fiind în stoc pe site, s-a dovedit a nu fi acolo şi a trebuit să mai fac un drum. La fel mi s-a întîmplat şi la F64, unde una era pe Internet şi alta în magazin. Dar, în sfîrşit, e mai bine să faci un drum pe gratis decît să dai telefoane după pachete rătăcite.
Nu e de mirare, deci, că eu, la fel ca alţii, aştept octocopterele lui Bezos cu aceeaşi nerăbdare cu care m-am apucat să folosesc e-banking-ul pentru plătit telefonul şi gazele, ca să nu îngroş coada de pensionari. Livrarea e, în momentul de faţă, veriga slabă a comerţului electronic, fiindcă nu e electronică. Asta, bineînţeles, dacă nu cumperi cărţi pentru Kindle sau muzică digitală de la iTunes, lucru pe care îl fac cu regularitate.
Dar, ca să ne întoarcem la Bezos, cum a ajuns la optocoptere? În ultimii doi-trei ani, inventatorul Amazon s-a trezit cu mîinile vîrîte pînă la cot în cele mai promiţătoare pieţe ale momentului: cloud computing, dispozitive mobile şi comerţ electronic. A fost vorba şi de întîmplare, dar şi de planificare atentă.
Să începem cu cloud computing-ul, fiindcă aici a fost vorba aproape de o şansă. Trîmbiţat ca viitorul calculatorului în ultimii cîţiva ani, cloud computing-ul înseamnă, foarte pe scurt, folosirea unor aplicaţii de pe Internet şi păstrarea documentelor tot acolo, online. Şi datele, şi procesarea lor sînt într-un nor de calculatoare – servere – şi conexiuni, uşor de accesat la vitezele din ziua de azi. Dacă aşa ceva vă sună ezoteric, daţi-mi voie să vă întreb: folosiţi o căsuţă de e-mail gratuită, prin browser (gen Gmail sau Yahoo), ori un program ca Outlook, legat la serverele firmei? Probabil că aveţi – sau aţi avut – cel puţin două adrese, una de un fel şi una de altul. Primul tip e cel mai timpuriu exemplu de aplicaţie prietenoasă şi larg răspîndită de tip cloud. După ea au venit documentele editate online (dacă n-aţi încercat Google Docs sau Zoho, puteţi s-o faceţi, nu mai aveţi nevoie de Word pe calculator), serviciile de backup (poţi copia ce e-n calculatorul tău undeva pe Internet) sau comunităţile foto gen Flickr, 500px şi altele.
Cum a ajuns Amazon la cloud computing? Prin 2000, avea servere, capacităţi de stocare şi lăţime de bandă de zece ori mai mari decît necesarul. Motivul? De sărbători, cumpărăturile explodau şi centrele de date ale lui Bezos trebuiau să facă faţă. La cîţiva ani după, mogulul online a realizat că ar putea transforma capacitatea rămasă într-un serviciu de cloud şi aşa s-a născut Amazon Web Services. O ofertă mai puţin cunoscută simplilor utilizatori, dar salutară pentru diferiţi profesionişti ai web-ului.
În privinţa tabletelor, lucrurile sînt mai puţin întîmplătoare. Prin 2007, compania lui Bezos a pus în vînzare un dispozitiv cu ecran alb-negru (sau gri-negru), numit Kindle, pentru lectura cărţilor electronice. Am vorbit deja despre el şi despre modul cum tinde să se substituie cărţilor de hîrtie, mai ales pentru ecosistemul pe care îl propune: milioane de titluri în engleză şi altele, la preţuri mici sau gratis. Kindle a ajuns un dispozitiv popular la versiunea a doua, în 2009, cu un an înainte ca Apple să lanseze iPad-ul, tableta par excellence. În toamna lui 2011, Kindle a reacţionat cu Kindle Fire, tot o tabletă – cu ecran color, de dimensiuni mai reduse şi cu funcţionalităţi mai puţine, dar ieftină şi operaţională. Analiştii spun că Fire e genul de dispozitiv pe care l-ai da cadou altora, de sărbători, drept pentru care se vinde mai mult în preajma acestora, dar, oricum, estimările de vînzări pentru 2013 depăşesc 10 milioane de unităţi.
Cel mai premeditat proiect al lui Bezos e chiar Amazon.com, magazinul virtual. Există din 1995 şi a început cu cărţi, pentru ca să treacă destul de repede la CD-uri, DVD-uri şi mp3-uri. Dincolo de altele, ideea care a făcut ca Amazon să explodeze în primii ani a fost încăpăţînarea lui Bezos de a permite şi evaluări negative ale produselor. La vremea respectivă, era o nebunie care contravenea tuturor legilor marketing-ului. În momentul de faţă, e sosul de Web 2.0 în care trebuie să se bălăcească orice brand cu prezenţă online – şi ce brand din 2013 nu e în online? Poate, doar, online-ul însuşi, dacă ar fi brand. Cert e numai că, în momentul de faţă, Amazon vinde ce nici cu gîndul nu gîndeşti şi e unul din cele mai mari magazine electronice.
Cu toate octocopterele şi evaluările lui negative, Bezos nu e (numai) un visător: are o avere de peste 27 de miliarde de dolari. Recent, a mirat pe toată lumea cumpărînd suferindul Washington Post, unul din marile cotidiene ale lumii, căruia i se datorează Watergate. Are o companie prin care investeşte şi dezvoltă zboruri private în spaţiu şi construieşte un ceas care urmează să meargă 10.000 de ani, cîte o bătaie pe an, pentru a fi găsit de civilizaţiile de la vremea respectivă ca mesaj de la strămoşi. Dacă ne gîndim că neoliticul a început acum 10.200 de ani şi s-a terminat acum vreo 4500, cînd oamenii au descoperit cuprul şi bronzul, e un plan destul de ambiţios. Nu vom apuca să vedem dacă e şi realizabil.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).