Confirmarea lui Adrian Sârbu la CME
Acum cîteva zile, Adrian Sârbu a fost confirmat în chip de director general al CME, compania-mamă a PRO TV, pînă pe 31 decembrie 2016. Faptul, care e mai degrabă ştire pentru acţionarii companiei, s-a propagat şi în presa generalistă. De ce? Pe lîngă reputaţia lui Sârbu, care a creat televiziunea aşa cum o ştim, în România, un detaliu birocratic legat de numele aceluiaşi poate influenţa mersul lucrurilor în întreaga piaţă media din România.
Deşi fondatorul PRO nu a dat decît două sau trei interviuri în viaţa lui, biografia lui e relativ cunoscută, şi ea, publicului larg: din regizor de documentare realizate pentru Studioul Sahia, Sârbu devine personaj politic în primele guverne de după 1990, ale FSN, după ce filmase extensiv evenimentele petrecute în decembrie 1989 în sediul fostului Comitet Central. La începutul anilor ’90, lansează Mediafax şi PRO FM şi, în acelaşi timp, tatonează piaţa TV cu ceva numit Canal 31, de sport. 1 decembrie 1995 este data la care Adrian Sârbu pune pe sticlă cea mai importantă dintre invenţiile lui, celebrul PRO TV, care a început cu fraza cunoscută a Andreei Esca: „Bună seara, România, bună seara, Bucureşti.“
PRO TV a devenit, ulterior, o televiziune nu doar populară, ci şi iubită, chiar fenomen de masă, datorită diferitelor campanii, cărţi poştale şi evenimente organizate în curtea postului din Pache Protopopescu. În anii ’90, postul avea greutate politică, ca dovadă legenda – care circula şi încă circulă în cercurile media – că PRO TV ar fi cîştigat alegerile pentru Emil Constantinescu, în 1996, atrăgînd apaticii la vot cu o carte poştală pe nume Votezi şi cîştigi, prin intermediul căreia postul organizase o loterie.
Problema lui Adrian Sârbu, la vremea respectivă, era că generase un fenomen pe o piaţă care nu putea susţine aşa ceva. Altfel spus, banii din publicitate nu erau suficienţi pentru standardele înalte pe care le crease PRO TV. Din acest motiv, mai ales, Adrian Sârbu a intrat în parteneriate cu Ion Ţiriac (de la început) şi ulterior cu compania de media deţinută de Ronald Lauder, fiul celebrei Estée Lauder, companie pe nume Central European Media Enterprises, alias CME. Au urmat ani în care PRO TV şi-a pierdut o bună parte din glamour-ul şi relevanţa socială din primii ani, dar s-a păstrat ca lider de piaţă şi pivot al uneia dintre cele mai solide afaceri de media de la noi. După anul 2000, tabloidizate şi depolitizate, ştirile PRO TV au alimentat discuţiile despre prietenia dintre Sârbu şi puterea PSD, care acordase reeşalonări de zeci de milioane televiziunilor româneşti (şi nu numai PRO TV), la plata de taxe pe salarii şi TVA. În aceiaşi ani, Florin Călinescu, cel care se identificase cu postul, împreună cu Andreea Esca, dispărea din grilă – cu destinaţia Tele 7abc – şi lucrurile deveneau, în linii mari, cam ceea ce sînt astăzi.
Cu o excepţie. În 2004, sfîrşitul guvernării PSD a găsit PRO TV în poziţia de lider de piaţă – e drept, de astă dată cu un challenger vizibil, în Antena 1. Pînă prin 2008-2009, Adrian Sârbu a fructificat această poziţie sub forma veniturilor din publicitate, pentru a ajunge, în acelaşi timp, numărul 1 în CME global. Necazurile cu banii se terminaseră şi, din punct de vedere politic, PRO TV a avut un sumar mai degrabă indiferent la scandalurile şi meciurile guvernanţilor, care au devenit pîinea de toate zilele a televiziunilor de ştiri.
În paralel, Sârbu i-a vîndut lui Ronald Lauder o mare parte din business-urile de media pe care le crease în România: toată operaţiunea de TV, pe cea de radio şi o serie întreagă de asset-uri legate de producţia de conţinut. Din păcate pentru el, odată cu numirea lui în poziţia de CEO (Chief Executive Officer) al CME, omenirea intra în primul an de criză, 2009.
Aici începe o poveste mai puţin spusă, fiindcă nu a fost vorba tocmai de realizări glorioase, bune de pus în comunicate de PR. Dat fiind stilul expansionist de management al lui Sârbu, pe criză, CME a început să aibă probleme de lichidităţi. Compania a renunţat la operaţiunea din Ucraina (TV 1+1) şi a vîndut o parte din acţiuni la Time Warner.
În aceiaşi ani, însă, posturile CME îşi păstrau poziţia (de obicei, de lider) pe pieţele din Europa de Est, chiar dacă produceau pierderi. Creşterea participării Time Warner era inevitabilă, iar aceasta a ajuns, anul trecut, la 49,9%, adică pachetul de control.
Din nou, detalii contabile, dar cu o semnificaţie ce merită povestită. CME-ul lui Lauder şi Sârbu era mai degrabă întreprindere de familie, creatoare, tipică şi mobilă. Cotată la bursa din New York, compania nu s-a tranzacţionat niciodată foarte mult şi nu a beneficiat de participarea importantă a unui fond de investiţii sau ceva asemănător. Cînd proprietarul şi/sau CEO-ul au puteri discreţionare şi ştiu ceea ce fac, compania rezultată e (comparativ) mică, mobilă şi inovatoare, cu rol benefic pe pieţele pe care operează. Aşa a fost, în România, şi Ringier, care a avut un aport important în civilizarea pieţei româneşti.
Cu totul alta e filozofia giganţilor din clasa Time Warner. În acest caz, vorbim de al doilea mare conglomerat de media al lumii, care s-a constuit prin achiziţii şi fuziuni, din entităţi diverse. Ajunge să pomenim numele lui Ted Turner şi pe ale lui Harry, Albert, Jack şi Sam Warner, ca şi pe cel al legendarului creator de reviste Henry Luce (căruia i se datorează Time, Life, Sports Illustrated), ca să ne facem o idee despre dimensiuni. În momentul de faţă, Time Warner este o companie cotată la bursă, la care cîştigurile din dividende contează, iar acţionarii sînt foarte diverşi.
Cu alte cuvinte, Time Warner poate fi foarte interesat de CME, o companie care, în 2012, a produs 772 de milioane de dolari, dar, în acelaşi timp, e cu ochii pe scăderea importantă a cifrei de afaceri, care, în 2011, era de 865 de milioane. De anul trecut, gigantul american deţine nu doar 49,9% din CME, ci şi două posturi-cheie în board-ul companiei, ceea ce nu se potriveşte prea tare cu filozofia ego-oriented, energică şi tinzînd către excelenţă, chiar cu preţul pierderilor, a lui Adrian Sârbu.
Toate aceste explicaţii istorice, laborioase, sînt necesare pentru a vedea de ce confirmarea lui Sârbu în poziţia numărul 1 de la CME era văzută ca problematică. Au existat zvonuri despre întoarcerea în România şi o posibilă alianţă sau colaborare cu RCS-RDS.
Episodul recent, în care PRO TV S.A. a solicitat Romtelecom un tarif mult crescut pentru posturile româneşti ale CME, trebuie văzut în acest context. Adrian Sârbu avea nevoie de rezultate bune pentru confirmarea în poziţia de CEO al acestei companii.
Desigur, Romtelecom nu e singura sursă de venit a CME, aşa că Sârbu a obţinut confirmarea şi fără banii ceruţi.
Preocuparea pentru România a fondatorului PRO se vede şi într-o clauză din noul contract, conform căreia acesta are dreptul să rămînă şeful operaţiunilor din România, în ipoteza că va fi demis din fruntea companiei. Şi astfel ajungem şi la piaţa internă, care va fi în continuare mai dinamică, datorită prezenţei lui Sârbu în fruntea CME şi implicit a televiziunilor PRO de la noi. Dacă Time Warner ar fi adoptat un stil mai prudent şi ar fi impus un manager străin, investiţiile în calitate ar fi fost mai mici şi am fi avut mai puţine emisiuni din clasa Românii au talent sau Vocea României. Desigur, televiziunile PRO şi-ar putea reduce puţin ritmul, dar e mai puţin probabil că operaţiunea românească a CME va pierde caracteristicile de lider de piaţă şi trend-setter. Aşa încît, confirmarea lui Adrian Sârbu la CME e o veste bună pentru toată lumea, mai puţin pentru invidioşi.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).