Confesiunile celei mai fericite fete din lume

Eu sînt cea mai fericită fată din lume!

Nu ştiam asta, dar am aflat văzînd filmul lui Radu Jude, duminica trecută – la HBO.)

Da, par eu un nene cu barbă şi care scrie la ziar, dar sînt de fapt fata aia durdulie, urîţică şi îmbrăcată provincial, de care găsesc de cuviinţă să profite toţi. Sînt fata căreia societatea de consum îi cîntă la ureche că e fericită şi norocoasă (neapărat şi norocoasă, să nu cumva să uite asta!), în timp ce se foloseşte fără nici o jenă de ea şi o calcă pur şi simplu în picioare. Nişte indivizi şmecheri îmi flutură în faţă că am cîştigat nu ştiu ce maşină (la volanul căreia ei nu s-ar urca nici morţi, că e o maşină ieftină, de fraieri), îmi spun că sînt cea mai norocoasă şi mai fericită şi mă pun să le fac jocul. Adică să-i conving şi pe alţi proşti că pot fi şi ei cei mai norocoşi şi mai fericiţi din lume şi că indivizii ăia şmecheri mor de grija unora ca mine. Mă pun să beau sucul lor nenorocit, care-ţi produce dureri de burtă, iarăşi şi iarăşi. „Hai, bea-bea-bea! Nu te opri! Bea mai mult!“ Şi eu fac ce zic ei, adică beau, deşi simt că-mi vine să vomit. Iar ei, bineînţeles, nu dau pe mine nici o ceapă degerată. Sînt doar un obiect cu ajutorul căruia ei cîştigă alţi bani.

 Eu sînt fata aceea căreia părinţii îi ţin discursuri sforăitoare de tipul „ne-am sacrificat să nu-ţi lipsească nimic, ne-am luat de la gură să avem ce să-ţi punem pe masă“ şi „ehei, cînd eram de vîrsta ta nu aveam ce ai tu!“. Să nu-mi spuneţi că n-aţi trecut prin aşa ceva, că nu i-aţi auzit niciodată pe ai voştri băgînd placa asta ipocrită! În fine, eu am auzit lucrurile ăstea de atîtea ori, încît am impresia că sînt normale şi că li se-ntîmplă tuturor. Bineînţeles că mi-au dat să mănînc şi „m-au şters la cur“ (cum îi şi reproşează la un moment dat tatăl fetei din film), dar asta tot pentru ei au făcut-o. Îi dai să mănînce şi cîinelui pe care-l ai ca animal de companie şi-l scoţi să-şi facă nevoile şi pe ploaie, şi pe viscol. Asta înseamnă că te sacrifici pentru el? Nu, te sacrifici pentru tine însuţi, pentru că-ţi place să te mîndreşti cu animalul tău. De fapt, fiecare trăieşte pentru el însuşi pe lumea asta şi face tot posibilul să-i fie lui bine.

Eu sînt fata care crede că foarte importante în viaţă sînt tot felul de nimicuri. Cum ar fi să le arăţi colegilor că ai maşină, să mergi cu maşina la mare împreună cu o colegă, să ai şi tu maşină, cînd te duci la facultate. Mă încăpăţînez să trăiesc sub semnul lui a avea şi a arăta că ai, ca toţi ceilalţi.

I-am auzit pe destui care spun că în filmul lui Radu Jude, Cea mai fericită fată din lume, nu se-ntîmplă nimic, că s-au plictisit, că „ăsta nu e film“. O adolescentă este pusă să repete pe tot parcursul peliculei: „Mă numesc Frăţilă Delia Cristina şi sînt cea mai norocoasă şi mai fericită fată din lume. Am trimis trei etichete de suc Bibo Multifruct şi am cîştigat acest superb Logan Break“. Apoi să bea din sucul galben şi să zică „Trimite şi tu!“.

Este adevărat, filmul nu are acţiune trepidantă, urmăriri sau crime. Nici măcar o poveste de dragoste, acolo, să ne facă să ne simţim romantici. Nici fata nu e mai de Doamne-ajută, să ne bucure privirea!...


Aşa e, dar „minimalismul“ filmului reproduce întocmai „minimalismul“ propriei noastre vieţi. În fine, nu ştiu cum e în cazul altora, dar viaţa mea nu are ca ingrediente crime, explozii, urmăriri şi nici măcar bombe sexy, care să dea bine în decor. Sînt un Neica-nimeni, într-o lume care vrea să mă facă să cred că i-ar păsa de mine. O lume destul de repetitivă şi plictisitoare, de altfel.

„De ce aş vrea să văd un film care să-mi arate propria mea viaţă anostă?“ – ar întreba unii. Pur şi simplu pentru că, văzîndu-l, poţi afla lucruri despre tine. Eu, de pildă, am aflat că sînt cea mai fericită fată din lume. Sau, mai bine zis, că nu mai pot de-atîta fericire!