Ce urmează după presa de hîrtie?

9 septembrie 2015   MASS COMEDIA

Nu mai avem ziare care să vîndă peste 100.000 de exemplare. Ultimele cifre BRAT, date publicităţii luni, plasează

la 99.094 de exemplare vîndute, în medie, pe ediţie, în perioada martie-iunie 2015. La fel stau lucrurile şi cu alte gazete de hîrtie. Dar, totuşi, cum schimbă asta lucrurile? 

Cum, probabil, mi-am petrecut la ziar sau la revistă peste zece din cei cincisprezece ani cît am fost angajat în diferite redacţii, pînă prin 2006, pentru mine vestea asta e una tristă, mai ales că ştiu că prin 2008, anul de vîrf al presei româneşti,

vindea nu mai puţin de 300.000 de exemplare pe zi. Am postat-o ca atare pe Facebook şi imediat au apărut una-două reacţii satisfăcute, referitoare la faptul că „avem mai puţini handicapaţi mintal care citesc

“. Eu, unul, n-aş putea să jur că target-ul Click! e format din „handicapaţi mintal“ şi am dat cifrele ziarului fiindcă e cel mai vîndut din România. Alte publicaţii, de la

la

, au şi ele cifre în scădere, iar asta nu-i nici o ştire, fiindcă se întîmplă de ani de zile. 

În situaţia dată, în orice caz, o primă problemă e ce se întîmplă cu publicul mai puţin educat care dispare din statisticile de vînzări ale presei de hîrtie. Opinia comună e că el migrează către online, care e plin de site-uri idioate din clasa

sau altele, de pseudo-investigaţii şi dezvăluiri direcţionate împotriva unor politicieni. Nu sînt sigur că e (numai) aşa. Chiar dacă în România nu există studii care să ateste asta, putem spune că se consumă tot mai mult conţinut audio-video, care nu implică nici un fel de efort de lectură. Tabletele ieftine, de sub 500 de lei, şi consolele de jocuri pun la dispoziţia puştimii YouTube, dar şi

-e sau jocuri din alte categorii, fără nici un fel de ambiţii culturale. Am remarcat în altă parte că dispozitivele de acest tip nu mai au nici măcar tastatură, în adevăratul sens al cuvîntului. Prin comparaţie, laptop-urile sau perimatele PC-uri de birou sînt nişte maşinării mult mai stimabile şi culturale, fie şi numai pentru că tastatura te ajută să produci rapoarte contabile, texte şi multe altele. Dincolo de cititorul care renunţă la

pentru că A

e aproape gratis (îl costă numai conexiunea), sînt convins că mai există o serie de români care pur şi simplu renunţă la presă scrisă, în timp ce tinerii refuză să o adopte. 

Din toată această dinamică, obţinem un motiv de îngrijorare, legat de faptul că studii ale Comisiei Europene plasează 40% din populaţia României într-o zonă apropiată de analfabetismul funcţional, adică însuşirea celor care cunosc literele alfabetului, dar nu sînt capabili să folosească cititul şi scrisul în contexte simple, din viaţa de zi cu zi, de la completarea unui formular la citirea unor instrucţiuni de utilizare. Nu că formularele şi instrucţiunile n-ar fi uneori puse în pagină într-un mod care te face să disperi şi dacă ai citit o bibliotecă. 

Cum va arăta lumea post-Gutenberg şi post-aristotelică în care emoticoanele iau locul alfabetului propriu-zis, format din simboluri separate pentru foneme separate? Greu de spus, dar s-ar putea să aflăm ceva dacă ne uităm la hieroglifele egiptene sau la scrierea chinezească şi la genul de cultură pe care l-au generat, deşi acolo e încă vorba de scriere, chiar dacă nu propriu-zis alfabetică. Un studiu care spunea că omul urban contemporan e capabil să recunoască şi să priceapă cîteva mii de brand-uri, dar numai vreo duzină de flori, ar putea fi şi el un indiciu despre acest gen de lume. Cumva, interfeţele digitale, dar şi publicitatea şi marketingul ne scutesc de o mare parte din percepţia alfabetică a lumii. Brand-urile includ nu numai, sau nu în primul rînd, un nume (scris), ci mai ales un logo, iar uneori au asociate şi melodii identificatoare sau alte atribute senzoriale. Probabil, cifrele vor rămîne importante şi cunoscute de toată lumea – fiindcă sînt din ce în ce mai importante în lumea în care trăim. 

În mod curios, România, o ţară cu premise nu tocmai grozave în materie de cultură, s-ar putea să rămînă mai „alfabetică“ decît altele, datorită uzanţei titrajelor TV, care te obligă să citeşti în ritm destul de alert pentru a obţine doza de

dorită. 

Cu siguranţă, acest gen de lume distopică va fi diferită, în măsura în care va exista, de cea a lui Gutenberg şi Aristotel, din punctul de vedere al raţionalităţii. Conţinuturile de tip imagine (video sau foto) + audio sînt cu siguranţă mai emoţionale decît cuvîntul tipărit (pe hîrtie sau ecran), produc ceea ce McLuhan numea retribalizarea lumii.  

P.S. Dacă tot am început cu cifrele BRAT, să ne bucurăm că

, un relativ nou-venit pe piaţă, vinde peste 11.000 de exemplare pe număr şi există cotidiene locale cam prăfuite, dar mai serioase decît

care tind spre 10.000 de exemplare. O veste bună şi pentru

care continuă să vîndă 6.100 de exemplare. Dacă citiţi acest text la liber, pe online, gîndiţi-vă că poate ar fi cazul să daţi din cînd în cînd banii şi pe ediţia de hîrtie. Eu donez textele.  

Cum să devii un Nimeni

Mai multe