Ce cîştigi dacă eşti pe LinkedIn
Din motive de criză, site-ul pe nume LinkedIn a fost destul de activ în ultimele luni. Reţeaua socială, caracterizată ca profesională, avea, în februarie 2013, peste 660.000 de utilizatori din România. La ce e bun un astfel de site?
Pare, la prima vedere, ciudat că te poate interesa să te înscrii pe un site care are cam de zece ori mai puţini membri decît Facebook, la noi, cu atît mai mult cu cît Facebook a avut, pînă acum, un gen de dezvoltare orizontală, încercînd permanent să înglobeze cele mai bune idei şi tehnologii ale concurenţei, de la geolocaţie (sau localizarea cu ajutorul GPS-ului din telefon), la CV-ul inspirat chiar din LinkedIn. Totuşi, nu facilităţile – sau nu numai ele – fac LinkedIn-ul de dorit, ci şi tradiţia sau genul de oameni pe care îi poţi găsi acolo.
Reţeaua e venerabilă, la parametrii Internetului, fiindcă a fost lansată în 2003. Pentru cine nu a vizitat-o, trebuie spus că lucrurile sînt organizate în jurul unui profil care arată foarte asemănător cu un CV serios, multimedia. Mai nou, LinkedIn oferă mai mult decît lista de job-uri şi de ani. În CV pot fi inserate imagini, documente Powerpoint sau PDF, ba chiar şi video-uri, astfel încît CV-ul poate fi făcut să arate ca un portofoliu profesional.
E ceva mai mult decît oferă Facebook, dar mai important e faptul că acest gen de portofoliu ajunge la conexiunile mai puţine, dar strict din mediul profesional, pe care şi le adaugă, de regulă, membrii.
LinkedIn nu creează aceeaşi senzaţie de animaţie ca Facebook, dar CV-ul pe care îl oferă tinde să se impună ca un fel de standard în materie, de dorit chiar în situaţia în care ţi-ai cumpărat domeniul de Internet echivalent numelui propriu, fiindcă e, cum se spune, bine indexat de Google. Cu alte cuvinte, motorul de căutare îl listează pe prima pagină de rezultate pe care le obţine cineva cînd îţi caută numele.
Dincolo de CV, LinkedIn mai conţine două facilităţi înrudite, aşa-numitele recomandări şi endorsement-uri. Primele există de ani de zile şi sînt genul de referinţă profesională tipică, pe care o poţi cere de la un (fost) colaborator cu prestigiu. Aici, lucrurile funcţionează cam cum te-ai putea aştepta, cu precizarea că textuleţele se scriu de regulă în engleză şi preiau tonul hiperlaudativ pe care îl are acest gen de adresare în lumea anglo-saxonă. Cealaltă facilitate, endorsement-urile, a fost introdusă mai recent şi a făcut furori. E vorba de un sistem simplu, în care poţi „da“ aptitudini conexiunilor tale, fie selectînd aceste aptitudini dintr-o listă prestabilită, fie introducîndu-le tu însuţi. Bineînţeles, cel recomandat poate reţine sau nu aptitudinea sau aptitudinile respective.
Mecanismul e foarte simplu şi seamănă cu cel al like-urilor de pe Facebook, doar că are un sens profesional. Legat de el, e verosimil faptul că se naşte un mic trafic, caracterizat prin reciprocitate: cînd primeşti bile albe la patru, cinci, şase categorii, de la o persoană, înclini să le dai înapoi.
Totuşi, lucrurile au sens. Pînă acum, pe LinkedIn, nu a fost cazul să resping decît două astfel de endorsement-uri, care se refereau la radio, singurul tip de media cu care nu am avut contact nemijlocit, ca făcător de aşa ceva. Bineînţeles că numărul de endorsement-uri privite se leagă şi de vizibilitatea pe care o ai în general pe Internet. Cu alte cuvinte, poţi fi un profesionist foarte bun, dar mai discret ca prezenţă, şi atunci eşti în mai mică măsură recomandat.
Că sistemul are legătură cu vizibilitatea deduc şi din modul cum a crescut numărul de endorsement-uri pe propriul profil. Anul trecut, cînd editam un lunar pe hîrtie, The Industry, multă lume a considerat că mă pricep la magazines. Deşi era vorba de un proiect pe care îl vedeam limitat în timp, m-am simţit puţin mirat de faptul că anii de blogging, de consultanţă şi altele asemenea nu se vedeau pe LinkedIn. Era şi normal, fiindcă unele lucruri le-am comunicat mai puţin apăsat. Am făcut televiziune nu numai la PRO TV sau Realitatea TV, dar şi pentru posturi germane ca ZDF sau ARD – şi pentru firma soţiei, Indie Studio. Totuşi, despre astfel de lucruri am vorbit destul de puţin la persoana întîi, aşa încît e normal să am numai 14 endorsement-uri pentru televiziune.
Astăzi, dacă citiţi acest articol în ediţia tipărită a Dilemei vechi, e singurul loc în care mai puteţi găsi cuvintele mele pe hîrtie. De aceea, numărul de endorsement-uri la magazines a rămas pe la 38, în timp ce pentru new media, ca şi pentru jurnalism, am peste 80 astfel de endorsement-uri.
Cu alte cuvinte, un posibil partener sau angajator şi-ar putea forma o imagine destul de completă despre mine, din cele cîteva zeci de abilităţi pe care LinkedIn le reţine în dreptul meu. Dar mai interesant e faptul că o listă de acest tip este un fel de matrice a percepţiei publice, în mediile profesionale, a fiecăruia din noi. Ne putem calibra acţiunile în funcţie de ceea ce se presupune despre noi, insistînd pe un anumit set de abilităţi sau renunţînd la altele.
Cele de mai sus sînt doar o mică parte dintre facilităţile oferite de LinkedIn. Grupurile profesionale existente acolo sînt comunităţi pe care unii le consideră foarte serioase şi utile, la fel cum paginile de companie din reţea au început să fie, şi ele, utilizate destul de frecvent. E drept, eu unul nu ştiu pe nimeni care să-şi fi găsit de lucru pe LinkedIn, aşa cum ai putea presupune că trebuie să se întîmple, dar, de la un anume grad de maturitate profesională în sus, oportunităţile de acest tip se găsesc mai puţin pe reţele sociale. În schimb, site-ul reuşeşte, cumva, să te reconecteze cu oameni cu care n-ai mai luat legătura de ani de zile.
Într-un cuvînt, LinkedIn nu e o reţea de divertisment, în care să ai ce face ore întregi în fiecare zi. O investiţie de timp moderată vine, însă, cu beneficii de felul celor de mai sus. Probabil că singurul dezavantaj, în momentul de faţă, e faptul că reţeaua a început să fie bîntuită de agenţi imobiliari şi brokeri de asigurări în căutare de victime. Dar a nu-i adăuga la contacte e foarte uşor.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).