Bookfest, alegerile şi starea de normalitate
În București, la finalul săptămînii trecute, s-au suprapus două evenimente, aparent fără nici o legătură între ele – Bookfest și alegerile locale. Totuși, din punctul meu de vedere, o legătură indirectă există, căci fiecare dintre ele arată o altă fațetă a orașului în care trăim. Vorbim despre două lumi paralele care coexistă în același spațiu – una care se apropie de normalitate și de ceea ce se întîmplă în toate capitalele europene și alta cu mari derapaje. După ce m-am întors de la Tîrgul de Carte și înainte de a vota pentru Primăria sectorului 2, am studiat profilurile candidaților și ceea ce și propun ei să facă în sectorul în care locuiesc. Pentru candidatul PSD, secțiunea cultură nu exista pe listă, căci mai importante erau salubritatea și siguranța cetățenilor. Cel de la PNL avea următoarele obiective „culturale“: „crearea unui circuit accesibil pentru preșcolari, elevii de gimnaziu și de liceu, care să înglobeze vizitarea unor obiective culturale aflate în sectorul 2“ și „includerea obiectivelor de cult în circuitul turistic și promovarea lor“. Candidatul USB nu avea un program electoral postat pe Internet. În mintea candidatului ALDE existau mari confuzii în ceea ce privește actele culturale, așa că promitea, la secțiunea cultură, „sancționarea drastică a tuturor celor care lipesc afișe pe clădiri, stîlpi și în stații RATB“ sau se adresa direct copacilor „care vor fi eliberați de tot ceea ce înseamnă materiale publicitare sau cabluri ale furnizorilor de servicii“. Și cam atît cu cultura în sectorul 2! Nu reprezintă o prioritate pentru nimeni și nici o promisiune electorală care să aducă voturi.
Să revenim la primul eveniment, despre care îmi propusesem, de fapt, să scriu. Nu cred că am ratat vreun Tîrg de Carte „de vară“ din București încă din liceu, de pe vremea cînd am început să fac jurnalism la revista Tîrgului care se ținea la Teatrul Național. Pe atunci mi se părea ceva foarte cool, viu, occidental, diferit de tot ce însemna un oraș gri și monoton. I-am urmărit evoluția de-a lungul timpului, am văzut cum cărți urîte și ieftine au fost înlocuite de cărțile-obiect, cărți îngrijite, pe care merită să le ai de drag în bibliotecă și cum lansările, din mici adunări haotice de oameni nevorbiți, au devenit evenimente în adevăratul sens al cuvîntului. Am asistat cum Tîrgul, dintr-o expoziție de carte cu vînzare, s-a profesionalizat, a căpătat ștaif și personalitate. Vizitatorii au rămas în mare parte aceiași – cititorii, însă s-au schimbat niște generații, așa cum s-au schimbat și generațiile de scriitori. Între timp a devenit de bonton să fii văzut la Tîrgul de Carte, să te întîlnești cu lumea bună. Și încă un punct cîștigat – de cîțiva ani vin mulți copii, aduși de părinți sau în „excursie cu clasa“, însoțiți de doamne profesoare.
Anul acesta am vizitat unul dintre cele mai mari tîrguri de carte europene – Tîrgul de Carte de la Leipzig – și, sincer, m-aș muta acolo. Nu la Leipzig, ci de-a dreptul în tîrg, un mic oraș unde nu-ți lipsește nimic – spații de socializare, lecturi publice, cafenele, spații de joacă pentru copii, mese de ping-pong, hamace și, desigur, cărți, multe cărți. Și acel public educat german pentru care cultura este pe primul plan, nu spațiile verzi și salubritatea, căci aceste probleme le-au rezolvat de multă vreme. Am regăsit ceva din atmosfera de la Leipizig la Bookfest-ul de anul acesta. Cu un mic efort de imaginație, îți poți închipui că ești acolo, deși sîntem încă departe de un asemenea model. Totuși, aproape tot ce se întîmplă la Bookfest este decent și-ți dă senzația că trăim într-o lume normală în care oamenii sînt interesați de cărți, vor să-i cunoască pe autori și stau fără să se înghesuie la cozi pentru autografe. Pentru mine, Bookfest este în primul rînd un loc de întîlnire și poate că așa ar trebui să fie, mă văd cu prieteni vechi, cu amici scriitori și ne perindăm unii pe la lansările celorlalți, ne gratulăm reciproc. Ceea ce simți la Bookfest este o solidaritate a breslei, o bucurie de a face parte din aceeași lume, chiar dacă aceasta încă mai are micile ei aburdități tipic românești, cum ar fi un scriitor care își lansează romanul său scris în zece zile în fața unor scaune goale sau o poetesă care declamă niște versuri înflăcărate și e aplaudată frenetic de o mică gașcă de admiratori de vîrsta a treia. Însă toate aceste întîmplări sînt amuzante și îmi dau o stare de bună dispoziție. Revin acasă cu un tonus bun, care mă ține cîteva zile. Pun poze pe Facebook și dau like-uri la pozele celorlalți, sîntem „noi și ai noștri“, „peretele“ meu e plin de instantanee de la Bookfest și asta îmi creează falsa senzație că trăiesc într una dintre lumile bune posibile și că alta nu mai există.
Ei bine, faptul că Bookfest s-a suprapus anul acesta peste alegerile locale m-a făcut conștientă de prăpăstiile care se cască în asfaltul aceluiași oraș. A doua zi am participat la un alt „eveniment“, alături de mulți alți oameni care nu sînt interesați de cărți și nu citesc, care nici măcar nu au auzit de Bookfest, care nu se implică în nici un fel în viața orașului, care nu văd mai departe de scara lor de bloc, pentru care cultura e reprezentată de copacii prizonieri ai cablurilor furnizorilor de servicii și care votează un primar. Dintr-odată, acești oameni reprezintă „majoritatea“ pe care trebuie s-o acceptăm, deși nu este nici pe departe cea mai bună lume posibilă. Dar poate că lumea noastră și starea de normalitate, de fapt, nici nu există, trăim protejați într-o bulă pe care noi singuri ne-am creat-o în timp și cu răbdare, dar ce bine ne simțim aici!