Banii şi redresarea TVR
TVR s-a redresat economic în 2013 – arată cifrele date publicităţii săptămîna trecută de preşedintele-director general interimar, Stelian Tănase. După ce, în perioada 2010-2012, pierduse anual între 32 şi 38 de milioane de euro, anul trecut, postul public a încheiat cu un mic profit, de 566.000 de euro (2,5 milioane de lei). Pe hîrtie, lucrurile arată foarte bine. Dar nu şi pe ecran.
Pentru a echilibra financiar instituţia, Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general anterior, închisese TVR Info şi TVR Cultural şi concediase peste 600 de angajaţi. Asta n-a împiedicat Parlamentul ca, în decembrie 2013, să respingă raportul de activitate al instituţiei, lucru care a dus la demiterea Consiliului de Administraţie, deşi Săftoiu îşi depusese demisia cu cîteva ore înainte, solicitînd Parlamentului păstrarea în funcţie a acelui Consiliu.
De ce au trebuit să plece Săftoiu şi Consiliul de Administraţie? Mister. Acuzaţiile de jaf din diverse ziare şi de pe cîteva site-uri nu sînt, bineînţeles, suficiente, iar situaţia prezentată de Stelian Tănase nu le confirmă. Decizia e una politică, arbitrară şi fără legătură cu ceea ce se întîmplă în TVR.
De fapt, cvasiechilibrul financiar obţinut în 2013 înseamnă costuri de programare foarte reduse. Adică o grilă slabă, care conţine cel mult vreo două succese de stimă – emisiunile Eugeniei Vodă şi cea a lui Cătălin Ştefănescu – şi un singur format de divertisment mai acătării, O dată-n viaţă. Grilele actuale ale TVR 1 şi TVR 2 costă 25.000 de euro pe săptămînă pentru primul post şi 15.000 pentru al doilea, fără ştiri şi filme. Nu e clar ce cheltuieli includ aceşti bani, dar e vorba de sume care ar putea susţine un show mai răsărit, de două ore. TVR nu poate produce nici seriale, nici divertisment, nici emisiuni publicistice de calitate. Soluţia pe care a propus-o Stelian Tănase – talk-show-urile lui Ion M. Ioniţă, Ion Cristoiu, Florin Iaru sau Cornel Nistorescu – e una necostisitoare şi fără mare potenţial de rating. Probabil, de preferat feluritelor prostii care au existat în grilele TVR în anii anteriori. Dar nu mai mult.
Cu alte cuvinte, e clar că în actuala situaţie financiară, TVR nu poate rivaliza, prin primul său post, cu televiziunile de pe primele locuri, la felul cum e manageriat. Şi totuşi, în 2012, PRO TV S.A. (adică PRO TV, Acasă, Acasă Gold, MTV, Pro Cinema, Sport.ro) aveau o cifră de afaceri de 107 milioane euro. Adică ceva mai puţin decît cele 122 de milioane ale TVR, care e format, în linii mari, din TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi studiouri teritoriale. În decembrie 2013, PRO TV realiza o medie de rating de 4,25%, în timp ce TVR 1 avea 1,04%. Adică de patru ori mai puţin, la aproximativ aceiaşi bani cheltuiţi.
Din banii pe care-i are, PRO TV a realizat, printre altele, megashow-uri ca Românii au talent sau Vocea României, care au costuri de milioane de euro pe sezon. S-a atins mai puţin de sport şi fotbal, dar a difuzat filme comerciale. A realizat seriale ca Las Fierbinţi sau Tanti Florica, iar ştirile prezentate de Andreea Esca sînt lider la ora 19 de ani de zile. E destul de clar că banii TVR se duc pe altceva decît programe. În primul rînd, pe o infrastructură costisitoare şi extinsă, care include şi studiourile teritoriale. Iar cei mai bine de 2600 de angajaţi, cîţi au rămas, sînt de peste cinci ori mai mulţi decît cei 491 cu care PRO TV S.A. figurează la Ministerul de Finanţe.
E adevărat, taxa TV nu a fost indexată în funcţie de euro în acest mileniu şi e foarte mică, faţă de alte ţări. Dar, comparînd cele 122 de milioane ale TVR cu cele vreo 180 de milioane care reprezintă piaţa de publicitate TV, deci grosul veniturilor celor cîtorva zeci de televiziuni private din România, constatăm că TVR ar putea sau ar trebui să aspire la ceva mai mult. Nu la statutul de lider pentru primul post, fiindcă e o poziţie foarte greu de recuperat. Dar, măcar, în primul pas, la o grilă civilizată.
De fapt, de la Alexandru Sassu încoace, nici unul dintre preşedinţii-directori generali ai TVR (incluzîndu-l şi pe Sassu) nu a reuşit o ameliorare substanţială în materie de conţinut, la TVR. Formatele reuşite, ca O dată-n viaţă, sînt excepţii, iar improvizaţiile şi ciudăţeniile au predominat cînd a fost vorba de emisiuni nou introduse. Un manager care ar reuşi să redistribuie resursele considerabile de care dispune televiziunea publică, aşa încît să creeze calitate cu ele, ar fi de aplaudat. Aşa ceva implică însă o schimbare organizaţională serioasă, deci e mult mai dificil decît reducerea cheltuielilor. Mai ales că Parlamentul are drept de viaţă şi de moarte asupra managementului, care se schimbă mult mai des şi mai uşor decît angajaţii televiziunii.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).