Baia zilnică de sînge
Mai conştientizează cineva grozăvia că în 99% din filmele pe care le vedem la televizor apare cel puţin un pistol? De fapt, ce vorbesc eu? Ce mare lucru e un pistol? Pistoalele sînt de-a dreptul banale. Ne-am obişnuit cu arme mult mai cool, cu chestii complicate, de calibru mare, ale căror gloanţe aproape că fac să explodeze trupurile victimelor. Arme care, atunci cînd trag într-un zid, produc mai mult moloz decît nişte grenade. Arme care scuipă gloanţele în sictir, aşa cum şmecheraşul de la colţul blocului scuipă seminţe, dar care lasă în urmă adevărate catastrofe. Ce mai e astăzi pentru noi sunetul unui pistol care se descarcă? Sîntem învăţaţi cu detunătura exploziilor care pulverizează o casă întreagă (sau chiar cu planete care sar spectaculos în aer, ca un foc de artificii). Oricum, exploziile sînt şi ele cool şi ştim că, atunci cînd se întîmplă, poţi oricînd să sari în ultimul moment pe geam, în timp ce locuinţa se transformă, în spatele tău, într-un nor imens de foc. Asta cînd nu pleci, liniştit, cu o tipă de mînă, în timp ce în urma ta e un infern de flăcări (ca Banderas în Desperado). Oricum, dacă vorbim de pistoale, ne gîndim automat la ceva impresionant, la un tun de calibru mare, care să fie pe potriva bărbăţiei noastre plenare. Un gun mare, cromat, o adevărată operă de artă... Nici sîngele nu ne mai impresionează. O rană la picior, de exemplu, e un moft. Cu o rană la picior poţi să mergi foarte bine şi să-ţi dovedeşti adversarul, în cele din urmă. Nu ne dă pe spate nici măcar o rană în stomac, care-i umple de sînge tot pieptul individului. Ce mare scofală să-i iasă cuiva borşul pe gură, ca un mic gheizer? Sau să-i susure un pîrîiaş roşu pe ureche? Noi am văzut şi capete explodînd la impactul cu glonţul, şi capete zburînd artistic şi lăsînd în urmă gîtul ca o fîntînă arteziană. Ce ne mai poate impresiona? În realitate, ne impresionează şi dacă ne tăiem la deget, în timp ce tocăm legumele în propria bucătărie. Noi, care am asistat satisfăcuţi la scene cu valuri de sînge şi pereţi împroşcaţi, facem o tragedie cînd vedem cîteva picături căzute pe podea, din degetul nostru. Am urmărit o groază de imagini cu maşini care sar în aer sau se prăbuşesc în prăpastie, dar ni se pare un capăt de lume dacă ne găsim propria maşină, în parcare, cu aripa înfundată. Şi, de altfel, deşi în imaginarul nostru nu ne mai spune nimic deosebit o armă, oricît ar fi de sofisticată, cei mai mulţi dintre noi n-au ţinut vreodată în mînă nici măcar un pistol. Prin intermediul televizorului, viaţa ni se umple zilnic de tone de violenţă şi mintea noastră are la fel de multă informaţie despre acest subiect ca mintea unui asasin plătit. Este impregnată de imagini cu bătăi, morţi violente sau cataclisme. Unii ar spune că sîngele din filme nu e sînge şi că nimeni nu moare, de fapt. Greşit. În mintea noastră, personajele mor de-adevăratelea, iar sîngele de pe ecran e cît se poate de real. Violenţa pe care o vedem la televizor, deşi pe platourile de filmare e doar o chestie mimată, la noi ajunge violenţă pură (căci, dacă n-ar fi aşa, am spune că filmul e prost făcut şi am schimba canalul, în căutarea unuia care nu mai are cusăturile la vedere). În 99% din filme apare cel puţin un pistol - oare de ce? Reprezintă asta o realitate a vieţii noastre pe care filmul vrea să o reflecte? Dacă ar fi să ne luăm după ce se vede la televizor, în filme sau în ştirile împănate cu înjunghieri, accidente şi catastrofe de tot felul, trăim o viaţă plină de violenţe, în care crima e cel mai banal lucru posibil. Din fericire, nu este deloc aşa. Ducem un trai liniştit şi, dacă e vorba de noi înşine, şi o simplă gripă o vedem ca pe o catastrofă. Asta nu înseamnă însă că nu ne place să asistăm la grozăviile care li se întîmplă altora. Stăm în fotoliu, la adăpost de orice pericol, şi imaginile violente pe care le vedem ne dau un sentiment de invulnerabilitate. Nouă nu ni se poate întîmpla nimic din ce vedem, noi supravieţuim întotdeauna. Oare aşa să fie?