Astă-seară ne plictisim la Gală!

Am citit că Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România a organizat o gală şi a dat nişte premii. Am parcurs lista premianţilor. M-am întunecat. Nu contează cine sînt „fericiţii profesionişti“. Oricum, gala asta este o glumă proastă, dacă ne uităm la premianţi şi apoi la gunoaiele pe care ni le livrează zilnic televiziunile noastre.  O altă gală a premiat femeile de afaceri cu „realizări remarcabile în ultimul an, în ciuda crizei financiare pe care o traversează România“. La această gală a fost introdus şi un premiu acordat celui mai admirat bărbat de afaceri, de către femeile de afaceri… Adică un fel de concurs de frumuseţe.
 
O fundaţie (n-are importanţă numele) a ţinut o gală în care a premiat „implicarea socială a celor mai importanţi parteneri“ ai săi, la Hotelul Radisson BLU din Bucureşti. Obrazul subţire al unei gale cu cheltuială se ţine.
 
O gală cu un nume caraghios, „OSCAR românesc pentru excelenţă“, a dat nişte premii de excelenţă. Evenimentul a fost susţinut şi de Compania de Teatru Passe-Partout Dan Puric. Actorul Dan Puric a fost premiat în cadrul acestei gale. Cine susţine o gală primeşte un premiu la gală...     Bucureştiul s-a umplut de gale. Cred că nu există publicaţie cu pretenţii, fundaţie vioaie, site cu trafic confidenţial sau organizaţie profesională să nu fi organizat (măcar o dată în viaţă) o gală. Nu contează ce fel de gală sau ce semnificaţie are pentru comunitate şi pentru oamenii simpli. Contează să fie o gală. Să se dea nişte premii în bani sau trofee, să adune pe lista laureaţilor nişte „nume grele“, să lanseze invitaţii la cîţi mai mulţi indivizi din „lumea bună“, să vină buluc indivizii, să dea năvală televiziunile şi presarii într-o „ambianţă caldă şi prietenoasă“ (şi ceva mîncare la bufet) şi, după discursuri, felicitări, glumiţe, vorbe goale, şampanie şi poze (multe poze!), gala trebuie să beneficieze şi de aşa-numita „expunere media“. Galele sînt o pîine de mîncat pentru agenţiile de PR şi pentru firmele de evenimente, care s-au înmulţit ca ciupericile, în plină criză. Mai toate galele se înghesuie în Bucureşti. N-am auzit ca vreuna să aibă loc la Ţăndărei sau Tecuci. Sigur, nu sînt locuri inspirate pentru a face o gală, pentru că ar creşte costurile transportului bufetului şi al vedetelor. Şi ce televiziune şi-ar trimite reporterii şi cameramanii la dracu’n praznic? Gala trebuie neapărat să se desfăşoare la centru şi să beneficieze de „maximă vizibilitate“.
 
De obicei, gala nu este un concurs pe bune. Organizatorii adună un juriu de faţadă, pentru că premiile sînt deja stabilite după simpatii, interese şi prietenii. Toată lumea este mulţumită la o gală. Organizatorii – pentru că au dat premii, laureaţii – pentru că au luat premii şi invitaţii gură-cască – pentru că au mîncat, au băut moca şi au schimbat impresii şi cărţi de vizită. Astfel, Gala pretinde că intră în istorie.  Avem o inflaţie de gale şi de premianţi într-o Românie mediocră. La atîtea gale care înfloresc în fiecare an şi la premianţii pe care acestea îi scot ca pe bandă rulantă, România ar trebui să fie o ţară pe podiumul mondial. Nu este. Sîntem bolnavi de festivism, de discursuri şi de aplauze. Facem gale dintr-un soi de plictiseală, fără nici o miză, doar ca să ne pupăm şi să ne linguşim între noi. Mă mir că nu s-a organizat pînă acum o Gală a Galelor, ceva asemănător cu faza finală a festivalului „Cîntarea României“ de pe vremea lui Ceauşescu, în care fiecare gală să vină cu premianţii săi, cu vedetele şi trofeele sale, şi să se încingă o Gală Naţională. Mihai Tatulici şi Andreea Marin ar fi buni de prezentatori la gala asta... terminală. E doar o sugestie. 

Valoarea unei gale nu constă în „greutatea“ celor premiaţi, în numărul vedetelor care şi-au mişcat fundurile pe scenă, în faima politicienilor fără agendă ori a oamenilor de afaceri care au „onorat cu prezenţa“. Cred că galele trebuie să impună valorile reale. Nu se întîmplă aşa. În fond, de ce avem atîtea gale pline de premianţi de-o seară? Pentru a satisface nişte orgolii mărunte. Sînt destui oameni valoroşi în România, care îşi văd de treabă în anonimat şi care trăiesc fericiţi, fără să primească vreun trofeu din partea unui tiriplic şi să fie aplaudaţi de o asistenţă ipocrită. Mai uşor cu galele, nu vă mai vînturaţi orgoliile de propagandişti!
 
Petre Barbu este senior-editor la revista Forbes România.