Aranjamente pe spinarea noastră
Cînd vine vorba de conţinutul îndoielnic al programelor lor şi de personajele de calitate proastă pe care le promovează, televiziunile ridică din umeri a neputinţă şi ne pun banda cu "asta cere publicul". Sînt - vezi bine - posturi comerciale şi se închină cererii pieţei. De fapt, lucrurile stau exact pe dos: înainte să dicteze preferinţele publicului, cea care dă tonul în mod total nedemocratic şi fără să ţină cont de realităţile pieţei este însăşi oferta. Aceasta influenţează apoi şi cererea. Sînt destule cazuri în care televiziunile, animate de raţiuni subterane, au impus publicului tot felul de indivizi care nu erau ceruţi de nimeni. Aşa s-a întîmplat, de exemplu, cu Gigi Becali, cu Irinel Columbeanu sau cu tot felul de alţi manelişti. Promovarea insistentă a acestor figuri nu a avut nici motive jurnalistice, nici legate de audienţă (într-o primă fază). Numai că, dîndu-i-se publicului în fiecare zi, cu insistenţa picăturii chinezeşti, porţia, acesta a devenit în scurt timp dependent de ea. Telespectatorii pot fi transformaţi foarte uşor în cîinele lui Pavlov, iar televiziunile ştiu asta. Prezente în fiecare zi pe micul ecran, aceste personaje au sfîrşit prin a fi vedete şi, dacă la început fuseseră băgate pe gît ca o linguriţă cu doctorie amară, după o vreme publicul însuşi a ajuns, printr-un proces firesc, să le ceară. Dacă nu raţiunile jurnalistice, ce le-a mînat pe televiziuni în lupta promovării unor astfel de personaje? Răspuns simplu: banii. Dar nu banii care le-ar fi revenit, în mod corect, de pe urma audienţei, ci banii indivizilor promovaţi. De mult timp, a circulat zvonul că toate aceste personaje şi-au construit statutul de vedetă cotizînd pentru fiecare apariţie. Se spunea că pînă şi prezenţa maneliştilor şi a vrăjitoarelor în emisiunea lui Teo Trandafir de pe PRO TV avea la bază tot astfel de aranjamente. În fine, era secretul lui Polichinelle: toată lumea ştia de astfel de practici, dar, în lipsa unor dovezi, nimeni nu se hazarda să pună astfel problema. Iată însă că dovezile nu au întîrziat prea mult să apară. De curînd, la emisiunea Naşul de pe B1 TV, lui Gigi Becali i-a scăpat porumbelul din gură. Omul a vorbit de un lanţ al datoriilor dintre el, PRO TV şi Hotelul Marriott, datorii pe care televiziunea lui Sîrbu le stingea promovîndu-i imaginea. După declaraţia lui Becali, ar fi fost vorba de o sumă de 230.000 (presupunem că de euro sau dolari). Contactat de Cotidianul, Fathi Taher, acţionar la Marriott, a confirmat povestea patronului Stelei. PRO TV, în schimb, a declarat Gazetei Sporturilor: "PRO TV nici nu infirmă, nici nu confirmă declaraţia domnului Gigi Becali. Nu discutăm contractele noastre comerciale", pentru ca apoi să revină cu un comunicat, în care afirma contrariul: "Gigi Becali nu a avut şi nu are nici un fel de contract cu PRO TV" (să înţelegem din asta că banii învîrtiţi în această afacere au fost negri?). Instituţiile care ar trebui să se sesizeze în faţa unei asemenea practici îşi pasează răspunderea de la una la alta. Potrivit ziarului Cotidianul, "Consiliul Naţional al Audiovizualului susţine că nu poate interveni în chestiuni de deontologie", iar membra CNA Cristina Trepcea, admiţînd că cei de la PRO TV au încălcat grav deontologia profesională, aruncă pisica în ograda Clubului Român de Presă. Cristian Tudor Popescu, care lucrează în cadrul trustului MediaPRO, o scaldă, spunînd că datele nu sînt concludente. Dar oare pista deschisă nu e de ajuns pentru iniţierea unei anchete, pentru a vedea cît de concludente sînt respectivele date? Şi apoi, pînă să vorbim de deontologia presei, o instituţie cum e CNA şi care veghează la respectarea Legii Audiovizualului, nu vede în toată această situaţie un act de publicitate mascată? Aşa cum era de aşteptat, instituţiile şi firmele de la noi sînt legate prin tot felul de canale, ca vasele comunicante, şi asta face ca ele să se acopere una pe alta. Pînă una-alta, Gigi Becali a ajuns să aibă un procent foarte mare şi în curînd, din Parlament sau din altă parte, îşi va spune cuvîntul cu privire la destinul României.