Actriţa de filme porno
Cînd n-ai un personaj senzaţional la îndemînă, îl inventezi. Asta m-a învăţat presa românească pe la sfîrşitul anilor ’90, cînd ziarele cu „crimă şi mister“ încă se vindeau ca pîinea caldă, iar paginile trebuiau rapid umplute, uneori cu ceea ce numeam, pe atunci, „burţi“. Noi, jurnaliştii, mereu în căutarea inspiraţiei, intrasem deja pe terenul minat al unei literaturi ieftine, kitsch. Aveam un coleg, un soi de maestru al „burţilor“, care ajunsese la performanţa de a vinde o „burtă“ – căreia el îi spunea reportaj – la mai multe publicaţii, cosmetizînd-o şi înflorind-o pe parcurs, pînă cînd a fost cît pe-aci să i se publice un interviu fictiv cu avocatul Regelui şi i s-a cam înfundat. Însă nu despre el vreau să vă povestesc acum.
Colaboram la o publicaţie pentru adulţi, unde scriam texte destul de cuminţi despre sex, gigolo, stripperi – şi eram plătită bine. De altfel, oamenii luau revista pentru poze, nu pentru articolaşele mele. La un moment dat, am descoperit un „subiect“ în ziarul Naţional: o româncă a emigrat în Germania, unde a devenit o faimoasă actriţă de filme porno, iar acum, pe la 50 de ani, adică „la pensie“, s-a întors în România pentru un business – şi-a deschis o şcoală clandestină, care pregătea viitoare vedete de filme porno. Erau în articol şi date concrete: aparent, fusese vorba de o documentare serioasă: „şcoala“ se afla undeva într-o casă de pe strada Mătăsari, vecinii bănuiau că acolo se petreceau lucruri dubioase, însă nu aveau dovezi, matroana declara că nu-i pasă de gura lumii şi că le asigură „cursantelor“ – fete tinere, frumoase, unele chiar cu facultate, dar care mor de foame pe aici – cariere promiţătoare în Germania. De bună-credinţă, am sunat la ziar ca să stau de vorbă cu reporterul, iar conversaţia a fost una profesională. Dacă mă poate pune în legătură cu doamna respectivă pentru a scrie un articol ceva mai mare... Sigur că da, doamna va fi încîntată, însă deocamdată e plecată în Germania, să revin peste două săptămîni. Am revenit, am perseverat, încă mai credeam că e pe bune. Tot în Germania era, lucra la un film – porno, desigur. Şi cînd se întoarce? De data asta, un pic încurcat, reporterul a promis că-i va da divei numărul meu de telefon şi că o să mă caute chiar ea, asigurîndu-mă că e interesată de articolul meu.
Deja bănuitoare, am plecat să mă documentez pe strada Mătăsari. M-am tot uitat la case: vechi, scorojite, cu ferestre cu pisici, nu părea să se întîmple nimic porno în spatele lor. Am ciulit urechea – nici un geamăt, nici un gîfîit suspect de nicăieri. Un nene m-a întrebat pe cine caut, dar mi-a fost ruşine... Ce puteam să zic: caut o şcoală de curve?
Deja convinsă de autenticitatea „burţii“, dar fascinată de personaj, m-am apucat de scris. Două pagini de revistă, o întreagă poveste, tot pe strada Mătasari, vecinii mai libidinoşi, care o urmăresc de după gard cum coboară din maşina ei de lux şi intră în „instituţia“ pe care o conduce. În budoarul ei, un soi de birou administrativ al şcolii, servindu-mă cu o cafea, fumînd Kent lung, povestindu-mi despre calităţile „fetelor“ ei, foste învăţătoare de la ţară şi secretare de patroni arabi, dar şi de băieţi, cu muşchi lucraţi la sală, care, dacă n-ar fi fost ea, ar fi sfîrşit ca bodyguarzi sau paznici de noapte. În fond, ea califică nişte tineri şi oferă locuri de muncă, e o treabă serioasă. Apoi, un tur al şcolii: la parter – sala de orgasme, tapetată cu oglinzi; în pivniţă – un mic curs pentru sado-maso. Şi aşa mai departe.
Redactorul-şef de la revista pentru adulţi m-a felicitat pentru articol, n-a întrebat dacă era „burtă“ sau nu, mi-a plătit onorariul, ca de obicei. La cîteva zile de la publicare, m-a sunat un jurnalist de la TVR. Foarte interesant subiect, şi-a mărturisit dorinţa de a face un material video. I-am răspuns fără să clipesc: „În acest moment, doamna e plecată în Germania, vă pot pune în legătură cu ea, lăsaţi-mi numărul de telefon...“ Şi astăzi, cînd trec pe strada Mătăsari, mă gîndesc la ea ca la un personaj real şi mă aştept s-o văd coborînd dintr-o maşină de lux.