5 lucruri rele (sau bune?) pe care ni le-a făcut Internetul
Tehnologia alienează, deturnează, îmbolnăveşte la cap. Am făcut un inventar al cîtorva idei de felul ăsta, legate de Internet şi calculator. Totuşi, pînă la urmă, dracul nu e chiar atît de negru.
● Google ne distruge memoria sau, măcar, amintirile. Aşa zice un raport Kaspersky (http://qz.com/519155/just-googling-it-is-bad-for-your-brain/) citat recent de Quartz, în ideea că memoria umană are un rol mult mai important decît simpla stocare de date, iar efortul de reamintire neasistat de calculator înseamnă, în ultimă instanţă, gînduri cu sens. Numai 67% din europeni ţin minte, pe dinafară, numărul de telefon al partenerului.
Şi totuşi: la ce ne foloseşte un număr memorat, odată ce avem agende? Şi ce legătură are cu sentimentele şi intelectul? Dacă ne-am pierdut antrenamentul în privinţa agendei telefonice, reţinem fără efort parole, adrese de e-mail, CNP-uri şi altele. Şi, mai ales, ştim ce trebuie să căutăm pe Google ca să ajungem la o informaţie relevantă peste care am dat în urmă cu ceva timp.
● Sîntem afectaţi iremediabil de superficialitate. Internetul e un rezervor infinit de cunoştinţe şi o acumulare, în creştere, de prostii, minciuni, teorii ale conspiraţiei. Felul cum e construit, pornind de la ideea de hyperlink, ne face să sărim de la una la alta: dacă citim un articol de Wikipedia despre Constantin cel Mare, s-ar putea să alunecăm de acolo la Edictul de la Milano şi rolul lui mai degrabă politic decît religios, legat de un împărat obscur de pe vremea Tetrarhiilor, pe nume Maximinus Daia, care pare-se era dac, dar din sudul Dunării. Treabă care ne duce la goţi şi la alfabetul uncial al acestora, care există şi pe Internet graţie standardului Unicode, care cuprinde şi ligaturi, care ligaturi…
Bineînţeles, după o astfel de plimbare nu devii nici istoric al religiilor, nici specialist în Bizanţ, nici guru Unicode. Cine a încercat să sape mai adînc, sub acest nivel superficial, într-o problemă anume, a văzut că Wikipedia şi, în general, Internetul au limite, fie ele şi numai sursele bibliografice indicate fără link, fiindcă nu există, încă, decît pe hîrtie.
Şi totuşi: ne-am plîns atîta de specializarea strictă, cuplată cu incultura în alte domenii. Probabil, boala asta a fost a secolului al XX-lea. Acum am devenit toţi un fel de enciclopedişti de buzunar, ceea ce nu e tocmai rău cît timp ne-am fixat, neobsesiv, la un domeniu. Pascal e probabil printre primii care au sesizat oarecum situaţia făcînd diferenţa dintre esprit de finesse şi esprit de géométrie. Ne putem consola cu ideea că Internetul are legătură cu a doua categorie, cunoştinţele extinse şi vederea din avion, cît timp reuşim să mai coborîm în profunzime.
● Multitasking-ul ne distruge. Sistemele de operare pe care poţi face mai multe lucruri (tasks) în acelaşi timp au fost o descoperire revoluţionară, dar atunci cînd trece de la maşină la om, multitasking-ul devine un fel de boală. Un expert în ştiinţe cognitive de la Massachusets Institute of Technology citat de The Guardian (http://www.theguardian.com/science/2015/jan/18/modern-world-bad-for-brain-daniel-j-levitin-organized-mind-information-overload/) spune că sărind mereu de la una la alta pierdem, per total, mai mult decît cîştigăm, ca nişte jongleri cu farfurii chinezeşti, nu foarte îndemînatici. Fiindcă, spre deosebire de calculator, nu putem descărca un fişier şi „scrie“ un articol în (aparent) acelaşi timp.
Şi totuşi: nu-i grozav să te poţi opri o secundă dintr-un Excel plicticos ca să-i trimiţi bezele pe chat iubitei? L-o fi creat munca pe om, cum a zis Engels, dar mai avem nevoie şi de altele. Dacă ştii să te izolezi şi să eviţi comanda aia numită ALT + TAB, a avea totul în acelaşi loc, pe ecranul calculatorului, e foarte comod. Din start, trebuie combătut doar sedentarismul.
● Data smog şi information overload. Prima sintagmă îi aparţine unui autor pe nume David Shenk, a doua e a lui Toffler. Sensul lor e uşor de intuit şi se leagă frumos de „a nu vedea pădurea din cauza copacilor“. Excesul de informaţie disponibil ne dezorientează şi ne descurajează atunci cînd vrem să intrăm în profunzime, la fel cum nenumăratele site-uri şi televiziuni pe care le avem la dispoziţie devin zăpăcitoare prin simpla prezenţă în mediul nostru fizic sau virtual.
Şi totuşi: Data Smog a lui Shenk e publicată în 1997, iar Şocul viitorului a lui Toffler, în 1970. De atunci, am învăţat să ne descurcăm într-o oarecare măsură în norul de date. Avem agregatoare, motoare de căutare, deprinderi. Există chiar discipline ca media literacy sau digital literacy, care teoretizează felul cum ne putem descurca în hăţiş. Care, adesea, merită descîlcit.
● Superficialitate umană. Discuţiile despre falsitatea sau vagul a ceea ce se numeşte pe Facebook „prietenie“ sînt prea multe şi frecvente ca să le mai pomenim punctual. Ştiţi poate despre Numărul lui Dunbar, cele 150 de persoane cu care antropologul britanic Robin Dunbar spunea oarecum că poţi avea relaţii în acelaşi timp. E la mintea cocoşului că un chat pe Facebook nu poate înlocui privirea în ochi, ca dovadă şi neînţelegerile care se nasc în discuţiile text, în lipsa body language-ului, suplinit precar de aşa-numiţii emoji sau emoticoni. Relaţiile umane sînt, cu siguranţă, altceva, chiar dacă Mark Zuckerberg vrea să diversifice butonul de like într-o gamă mai variată de sentimente.
Şi totuşi: foate mulţi din cei 4925 de prieteni pe care-i am pe Facebook îmi sînt, în fond, necunoscuţi, dar în agenda telefonului am 1013 contacte cu care am interacţionat cel puţin o dată. E drept că nu am vorbit cu toţi zilele astea, cum bine zice Dunbar, dar ce ne-am face nu doar fără Internet şi reţele, ci şi fără bătrînul telefon? Relaţiile umane cu sens, orice-ar însemna asta, sînt mult mai puţine. Dar sînt ele mai puţine decît într-un experiment contrafactual în care am putea comunica numai prin scrisori şi poştalion, de exemplu? Mai greu de crezut.
Vrînd-nevrînd, ne-am transformat în cyborgi care suferă (sau cel puţin 38% din noi, spune studiul Kaspersky pe care l-am citat) atunci cînd ne pierdem conexiunea la Internet. O parte din memoria noastră, cea din creier, e bazată pe carbon, iar restul, pe siliciul vecin, în Tabelul lui Mendeleev, al telefonului din buzunar sau al procesorului de sub taste. S-ar putea, foarte bine, ca toate cele de mai sus să ne încurce viaţa şi intelectul, dar să ne gîndim la o analogie: atunci cînd Gutenberg a tipărit Biblia, a cam terminat nu numai cu manuscrisele îngrijite, scumpe, ale secolelor anterioare, ci şi cu uzanţe precum aceea a Antichităţii, cînd publicarea consta în lectura de către autor a unui sul de papirus. Bineînţeles, tuturor ne-ar fi plăcut foarte mult să-l cunoaştem pe Socrate şi să stăm la o tacla cu el. Dar, cum nu se poate asta, să-i fim recunoscători lui Platon, oricît l-a adus din condei, atîta timp cît Socrate n-a scris nimic. Poate a băut cucută la fel cum vedetele se supun zilele astea chinurilor, cu Ice Bucket Challenge: tocmai ca să trăiască printre noi.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).