Mărul discordiei şi libertatea presei

În 1735, John Peter Zenger, jurnalist la New York Weekly Journal, a fost dat în judecată pentru calomnie, după ce a publicat cîteva articole în care critica autorităţile. Cazul a produs vîlvă şi a devenit unul dintre pilonii conceptului de libertate a presei: presa are dreptul să critice autorităţile, dacă se bazează pe argumente solide. În 1791, Primul Amendament din Constituţia SUA a fost votat, amendament care stă la baza libertăţii presei.

În 2016, în România, discuţiile privind definirea conceptului de „libertate a presei“ sînt încă aprinse, neaşezate şi dau naştere abuzurilor.

În ultimele zile, conceptul de libertate a presei a fost pus pe tapet, vehement, cu surle şi trîmbiţe. Angajaţii televiziunilor din trustul Intact, somate de către ANAF, în baza unor decizii juridice, să evacueze sediile din care emit, au ridicat imediat stindardul nobil al libertăţii presei, o libertate în care mai mult de jumătate dintre români nu cred (conform sondajului realizat în cadrul proiectului FreeEx, al ActiveWatch). A urmat implicarea politică: într-un comunicat de presă emis de ALDE se menţionează, printre altele, încălcarea dreptului la liberă exprimare şi, extins, încălcarea libertăţii presei: „Libertatea de exprimare este un drept fundamental al cetăţenilor, pe care nici o instituţie a unui stat nu poate şi nu trebuie să o îngrădească. Conform articolului 30 din Constituţia României, alineatul 4, «Nici o publicaţie nu se poate suprima.» În orice societate democratică este nevoie ca presa să fie liberă, să nu fie constrînsă şi limitată de acţiunile instituţiilor statului. O asemenea acţiune în forţă împotriva unei instituţii de presă este neconformă cu principiile fundamentale ale democraţiei.“

De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, într-o intervenţie telefonică în direct într-o emisiune a Antenei 3, a declarat că „este necesar să luăm atitudine acum faţă de o încercare de suprimare a libertăţii presei, înainte de a fi prea tîrziu să acţionăm. Acelaşi lucru se poate întîmpla mîine unei alte instituţii de presă, dacă libertatea de exprimare nu este respectată“, solicitînd, totodată, o luare de poziţie a premierului Dacian Cioloş.

Iar de aici, bulgărele a luat-o la vale. Atît premierul, cît şi preşedintele României, Klaus Iohannis, au fost atraşi într-un circ mediatic, somaţi să dea declaraţii, interpretabile, şi de o parte, şi de alta a baricadelor. Căci, vorbind despre scandalul produs de intervenţia ANAF, vorbim despre un real război între susţinătorii Antenelor şi cei care le contestă.

Mărul discordiei, libertatea presei, a fost aruncat în ring.

Un concept vehiculat cu prea multă uşurinţă într-o ţară în care abuzurile reale asupra presei sînt cu adevărat grave, dar trecute de multe ori cu vederea, o dată pentru că jurnaliştii se tem să nu-şi piardă locul de muncă sau pentru că ei înşişi devin partizani ai politicii patronului, pierzîndu-şi menirea etică de jurnalist.

O precizare: pentru a demonstra încălcarea libertăţii presei, în cazul evacuării sediilor televiziunilor trustului Intact, este adus în discuţie acel articol 30 din Constituţia României, conform căruia „nici o publicaţie nu poate fi suprimată“. Se ignoră însă faptul că licenţa de funcţionare a televiziunilor trustului Intact nu a fost retrasă. Deci, tehnic, nu este vorba despre suprimarea dreptului la liberă exprimare. Bineînţeles, chichiţe argumentative pot exista: dacă sînt daţi afară din sedii, înseamnă că se caută o portiţă perversă de a întrerupe emisia, adică de a le pune pumnul în gură – după cum declară angajaţii Antenelor şi susţinătorii lor.

Lucrurile sînt însă mai complicate, dacă ne referim la conceptul de libertate a presei şi la abuzurile care se fac atunci cînd pervertim conceptul şi îl manipulăm pentru a arunca cu praf în ochii opiniei publice.

Într-o lucrare ştiinţifică asupra fenomenului abuzului conceptului de libertate a presei, realizată de către Milan Palevici şi Srdjan Djordjevici, profesori la Universitatea de Drept din Kragujevac, Serbia, se menţionează următoarele:

„Abuzul libertăţii de expresie, sau mai degrabă abuzul mass-media şi al derivatelor acestora, are implicaţii profunde asupra drepturilor omului. Iar acest lucru se întîmplă mai ales în cazurile în care mass-media promovează conflictele de război sau incită la violenţă, sau, cu alte cuvinte, în cazurile în care mass-media abuzează de puterea ei pentru a gira conflictele de război sau violenţa, dar şi pentru a relativiza concepte precum «ce este rău» sau «infracţiuni». (…) Pericolele abuzului conceptului de libertate a exprimării şi pervertirea libertăţii presei cresc mai ales în perioade de criză politică şi de conflicte de război. În situaţiile unor tensiuni şi conflicte interne, mass-media poate deveni un cîmp de război, iar jurnaliştii sînt soldaţii puşi în primele rînduri. Pierzîndu-şi sentimentul etic şi conduita profesională, unii devin victime, alţii se transformă în complici la infracţiuni sau devin, ei înşişi, infractori. (…) Mass-media şi-a asumat noi dimensiuni, odată cu schimbarea climatului politic de după căderea Zidului Berlinului. Angajaţii din domeniu nu mai sînt învăţaţi să fie dedicaţi profesiei şi eticii, dar devin din ce în ce mai proactivi, iar trusturile de mass-media se transformă în subiecţi ai afacerilor îndoielnice, devalorizate de sacramentul profesional şi de etică“. (sursa: webology.org)

În ceea ce priveşte scandalul iscat de televiziunile trustului Intact, trebuie să ne amintim faptul că, în 2014, patronul trustului, Dan Voiculescu, a fost condamnat în justiţie, iar toate bunurile, inclusiv sediile din care emit televiziunile, au fost puse sub sechestru. De atunci, ANAF nu a întreprins foarte multe acţiuni pentru a colecta banii datoraţi statului. A urmat, în luna februarie a acestui an, demiterea şefului ANAF, Gelu Diaconu, şi a vicepreşedintelui, Mihai Gogancea Vătăşoiu, urmăriţi penal în prezent pentru implicarea în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru „abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului“. Noul şef interimar al ANAF, Daniel Diaconescu, a fost numit  în funcţia de vicepreşedinte pe 11 februarie, iar pe 15 februarie au fost emise notificările de evacuare pentru cei care lucrează în sediile trustului Intact. „Măsura a fost luată în vederea punerii în executare a măsurilor dispuse prin Decizia penală nr. 888/08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, sentinţă definitivă“ – se arată într-un comunicat de presă emis de ANAF pe 18 februarie, ca urmare a presiunilor vehiculate de către angajaţii Antenelor.

Se pot specula multe, în ceea ce priveşte înlănţuirea de evenimente. Lucrurile sînt în desfăşurare. Pe de o parte, justificările reale şi legale există. Pe de altă parte, televiziunile trustului Intact au fost luate în colimator de ani de zile de către societatea civilă, care le acuză de dezinformare şi manipulare.

Din tot acest război, libertatea presei se alege cu o imagine din ce în ce mai pervertită. Interesele politice din toate părţile ies, şi ele, la iveală. Sentinţele definitive ale Curţii de Apel sînt contestate în clipa în care sînt aplicate, iar focusul se mută de la juridic înspre dezbaterea asupra libertății de exprimare.

Or, vorbind despre libertatea presei în România, raportul FreeEx, al ActiveWatch, din 2014-2015, punctează problemele reale: mai mult de jumătate dintre români cred că presa din România este mai degrabă „dependentă“ şi doar un român din cinci este de părere că presa este liberă. Mass-media tradiţionale sînt dominate de agenda patronilor sau finanţatorilor de presă. Majoritatea acestora sînt direct angajaţi în lupta politică, iar mulţi au dosare penale. Agenda publică este influenţată de vocile partizane care se războiesc într-o confruntare zgomotoasă, axată în principal pe atacuri la persoană împotriva adversarilor politici sau mediatici. Interesul public şi normele profesionale elementare precum echidistanţa, imparţialitatea, spiritul critic sînt abandonate şi înlocuite cu dubla măsură, propaganda făţişă în favoarea unor politicieni sau cu atacuri violente împotriva Justiţiei. Vocile independente se fac tot mai greu auzite în zgomotul partizan care domină spaţiul mediatic.

Acest text a fost realizat într-un program de parteneriat cu Osservatorio Balcani e Caucaso pentru Centrul European de Presă şi Libertatea Presei (ECPMF), cu sprijinul Comisiei Europene. Responsabilitatea pentru conţinutul acestui text aparţine exclusiv revistei Dilema veche şi nu se poate în nici un fel considera că el ar reflecta punctul de vedere al Uniunii Europene.