Magiciana
Cînd eram mică, am fost chiromantă și cititoare în cafea. Asta cu cititul în zaț pare să fi venit să completeze stereotipul turcoaicei (tătăroaicei, în cazul ăsta) care stă, evident, turcește și trage la cafele și tiutiun. Adevărul e că gașca de babe a bunică-mii se pricepea la așa ceva. De la ele am furat și eu meserie și m-am impus de mică pe piața asta extrem de competitivă a ghicitului în cafea. De tiutiun m-am apucat totuși mai tîrziu.
În diminețile mele de vacanță dobrogeană, mă trezea ades vocea lui Subiye anni, care se hăhăia cu poftă la cine știe ce istorie împărtășea atunci cu bunica. Fumătoare înrăită, mamaie Subiye – cum îi ziceam în tătară – suna ca un pușcăriaș răgușit, tatuat pe frunte. Zecile de mii de țigări răsucite și fumate îi făcuseră o față pergamentoasă, afumată de-a dreptul, și o voce croncănitoare, de vrăjitoare. Așa îmi imaginez că suna hoașca aia care a vrut să-i prăjească pe Hänsel și Gretel. Numai că, în ciuda tuturor aparențelor, mamaie Subiye era cea mai bună ființă de pe lumea asta. Și știa să ghicească în cafea… o minunăție!
Acum, modul în care va arăta zațul răsucit și uns pe pereții ceștii depinde de mai multe chestii. În primul rînd, de finețea cafelei măcinate ori mărunt, ori mai grunjos. Pe vremea aia era o aventură să găsești cafea adevărată și țin minte că bunica bea și ea acel amestec grosolan cu cicoare – așa-numitul nechezol, pentru că avea în el tot soiul de grăunțe și paie, numai cafea nu. În fine, momentele în care se făcea rost de boabe adevărate erau prețuite la buna lor valoare, iar ritualul măcinatului în rîșnița tubulară înaltă, care lucea auriu-stins, era privit cu respect de toată gospodăria. În momentul rîșnitului cafelei se vorbea în șoaptă, habar n-am de ce, poate ca să nu-l supărăm pe zeul aromei care se răsucea înnebunitor de cald și mătăsos din rîșnița fierbinte, să nu alungăm plăcerea aflată la marginea vinovăției pe care o anticipam în buza unei cești albe de porțelan cu trandafiri roz pictați pe una din laturi, să nu alungăm prea repede minunea unei clipe care trebuia savurată intens, mai abitir decît cafeaua însăși. De aia. Mă duc să beau acum o cafea. Revin.
Așadar, un element important era finețea măcinării. Al doilea era calitatea ceștii. Dacă porțelanul era teribil de fin, altfel se aranja zațul față de o cană din ceramică mai lumească. Eu vedeam în ceramica lumească multe aventuri și vîltori, iar în porțelanul fin se încropeau mai degrabă bîrfeturi mici, aventuri scurte și tainice, ploi de vară. Uimisem băbetul care se strîngea la bunică-mea cu talentul meu de ghicitoare. Citeam în Rorschach-ul zațului cele mai grozave istorii, antrenată fiind din urmărirea norilor pe cer și aranjarea lor în cele mai frumoase forme. Cădeau babele pe spate cînd le spuneam că mi se întruchipează pe fundul ceștii, „uite, o femeie cu ochii clar și larg deschiși, care, uite, parcă rîde și ridică brațele“. „Operația de cataractă!!“, sărea una dintre ele, brusc luminată de profeția din ceașcă. Eu plecam ochii cu modestie. Știam de operația ei de două luni, înnebunise pe toată lumea la cap cu asta.
Mă băteau pe spate cu admirație bătrînele și iar îi trăgeau la cafele ca să le mai ghicească asta mică de la București, care, uite, știe mai bine ca nebuna aia de Subiye. (Nu știam mai bine, Subiye cea versată îmi lăsase însă locul cu multă grație, pentru că ținea la mine cu adevărat, Dumnezeu s-o ierte.)
Chiromantă m-am făcut apoi prin liceu, cînd am descoperit că linia vieții mele se întrerupe brusc pe la ce socoteam eu a fi 25 de ani. Asta m-a făcut imediat interesantă în propriul meu cap și am început să-mi port destinul ieșit din comun cu o afectare semi-mascată și multă prețuire de mine. La 25 de ani m-a părăsit un iubit, dar uite că n-am murit din asta.
În fine, în facultate, am făcut cu cea mai bună prietenă un soi de Ouija-board. O tabelă cu litere pe care am plimbat un păhărel cu gura în jos. Ne-a vizitat în acea seară de dinainte de examenul la literatură română modernă un spirit al unui scriitor minor. Ne-a prezis amîndurora că o să naștem băieți cam golani. Ea a făcut unul, eu nu.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.