M-am dus să printez. 1 leu/foaia

La mall, la urgență, duminica. Știți cum este. Și văd mari solduri la Zara. Și-mi spun: de ce nu, dacă sînt la print de-un leu, de ce nu mi-aș lua și un chilot, un pantalon, o cămașă de 50-100 150. Zara? Păi, toată vara după pantaloni de pînză de la Zara m-am uitat. Avusesem eu unii albi-crem și bine mi-a fost în ei, largi, pescărești. Dar era treaba trecută. Azi mi s-au tocit, ba chiar s au rupt de atîta purtat-spălat. Nu, nu mă acomodez cu ideea că lucrurile trec. Aș vrea, de-am un lucru ce-mi place, să fie etern. Etern ca, uite, nu știu ce. Nu-i nimic etern, așa că nu știu. Or, pantalonii ăștia de in intrau în categoria eternizării. Eterni ca stejarii din pădure, care mor după noi. Da, asta înseamnă eternitatea. Să moară după moartea ta. Hei, acum să revenim la Zara. Belesc ochii la solduri și mă trezesc în plină acțiune. Aleg deja trei perechi de pantaloni. Unul cu traverse de tren, altul cu alb-alb și altul ca ai mei, cei eterni. Bățos, îi iau la probă. Nu știu, apropo, niciodată ce număr port. Și îi iau la probă. Și intru în cabină. Dezbrac-îmbrac. Îmbrac? Trag și trag și trag pantalonii. Intram pe craci, nu intram pe șolduri. Băi, ce dracu’ se-ntîmplă, ce-i cu mine? Stau și analizez șolduri. Ce-i cu mine? Mă așez pe scaun. Mă întreb întrebări întrebătoare. De ce mi s-a întîmplat? Ce-i cu șoldurile-soldurile mele? Nu se poate! Există eternitate? Există trecere a timpului, există solduri, ce-i cu șoldurile? Mă ia cu amețeală, cu strănut, să chem ambulanța? Nu, vreau pantaloni și gata. Repet, plecasem să dau un leu pe-un păcat de foaie printată și uite unde ajunsesem, o murătură pe un scaun de probă. Și, da, privesc pantalonii, și da, erau S. Cum să mă încapă S? Și nu mă las. Iar îi încerc, de parcă aș fi intrat la apă. Tot S rămîn. Tot, tot S. Tot S. Solduri. Șolduri. Turbez. Ies din cabină, fug la umerașe și la solduri. Toate soldurile erau S. Pantalonii, toți, erau S, S, S, S, S, S, S. Eternitatea era S. Am plecat în murirea mea cu gîndul să mă răzbun.