Lumea este un loc periculos. Despre psihopații funcționali
Philippe Pinel, medic francez, este cel care introduce pentru prima oară, în 1801, termenul manie sans délire (manie fără delir) – a fi nebun fără să fii nebun. Acesta descrie cazul unui individ care ucide cu calm și sînge rece un cîine.
Aceste tipologii sînt întîlnite rar în stare pură. În rîndul populației le găsim în tendințele predominante ale personalității cuiva, fiind vizibile în comportament, valori, atitudini, credințe, în relațiile cu ceilalți și cu lumea în general, interioară și exterioară. Specifice acestor oameni sînt lipsa fricii, încrederea în sine, calmul în situații dificile, empatie scăzută sau lipsa acesteia, impulsivitate, charismă, privire pătrunzătoare, machiavelism (manipulare socială), narcisism (afișarea opulenței), dominanță.
Ce înseamnă a fi psihopat?
Cînd ne gîndim la psihopați, ne imaginăm că aceștia sînt doar criminalii care ucid cu sînge rece, dar studiile relevă că o persoană din 100 este un psihopat. Conform DSM (manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale al Asociației Americane de Psihiatrie), diagnosticul de tulburare antisocială de personalitate presupune eșec în a se conforma regulilor sociale, ipocrizie și caracter manipulativ, nervozitate; nepăsare față de propria siguranță, cît și a celorlalți, lipsa remușcărilor.
Afectele și emoțiile lor nu există în doza corespunzătoare. Sensibilitatea care pe noi ne face să ne simțim vulnerabili nu se manifestă la ei, pentru că nu există. Pentru structurile de tip psihopat, rușinea, sentimentele de vinovăție, de remușcare nu funcționează, pur și simplu. Ei trec prin viață fără frică de consecințe, fără remușcare, rușine, milă.
Ce se află în fiecare dintre noi?
Psihopați funcționali pot fi unii membri ai societății pe care îi găsim în funcții de conducere. Ei pot fi lideri politici, manageri de succes, soldați, chirurgi, întrucît capacitatea de a-și asuma riscuri le este specifică, impulsivitatea de a acționa le aduce beneficii, au capacitatea de fi persuasivi, manipulativi, sînt detașați emoțional, au o putere de concentrare cu mult peste obișnuit, fiind capabili să se concentreze pe sarcina pe care și-o propun cu o intensitate demnă de un sportiv de performanță.
Ceea ce este surprinzător pentru noi este faptul că acești oameni nu găsesc că este o problemă cu modul cum percep lumea. Ei se simt superiori față de restul oamenilor, considerîndu-i naivi și nefiind capabili să înțeleagă cum să nu îți urmărești propriile ambiții indiferent de metodele pe care le utilizezi (cum ar fi prin manipulare, indiferent că-i rănești pe ceilalți). Nu pot înțelege sensibilitatea afectelor.
De aceea, consider că liderii politici care ajung să dețină puterea de a lua decizii pentru o țară, pentru destinele altor semeni, ar trebui să fie bine verificați (mă gîndesc la o societate într-atît de avansată și evoluată). Altfel, unii dintre aceștia au potențialul de a deveni dictatori și de a produce mult rău. Istoria este plină de asemenea indivizi care au săvîrșit acte oribile și de neconceput pentru oamenii cu conștiință.
Daniel Reisel, cercetător în neuroștiințe la University College din Londra, a studiat creierul mai multor psihopați prin metode avansate, ajungînd la concluzia că aceștia nu au capacitatea de a clasifica imagini care implică o emoție – tristețe, bucurie. Nu simt emoțiile corespunzătoare și nu au nici o reacție fizică la ele (precum creșterea ritmului cardiac sau apariția transpirației etc.) Reisel nu susține teoria conform căreia psihopații sînt doar victimele unei copilării nefericite, în care au fost abuzați. Cercetările efectuate prin RMN au arătat că ei suferă anomalii în zona amigdalei cerebrale, răspunzătoare cu empatia. Cu cît ești o persoană mai empatică, cu atît această zonă este mai activă și mai mare. La psihopați, acesta este deficientă, ceea ce duce la un comportament imoral și la lipsa empatiei.
Kevin Dutton, cercetător în psihologie la Oxford, scrie despre psihopații care comit crime și acte antisociale. În urma cercetărilor efectuate, el susține că trăsăturile de tip psihopat se află în fiecare dintre noi. Acest lucru vine în continuarea a ceea ce mari filozofi și psihologi au discutat, despre cele două zone ale sinelui individual: Lumina și Întunericul. Aceștia spun că diferența o face liberul-arbitru, ceasul interior al fiecăruia, ceea ce alegem și imprimăm din mediul apropiat: să facem bine sau să facem rău. Carl Gustav Jung vorbește despre Umbra din noi, în opoziție cu Lumina din noi. Eu cred că măsura și orientarea către un scop sînt cele care ne oferă direcția. Pentru a le sublima într-un mod pozitiv, sînt importante mediul familial și cel social în care creștem.
Freud, părintele psihanalizei, este cel care are marele merit de a fi făcut lumină în înțelegerea faptului că simțul moral ține de complexitatea relațiilor din familie și societate. Freud a scris că respectul pentru reguli nu este ceva exterior nouă, ci vine dintr-un simț al nostru interior, care își are sorgintea în copilărie și se dezvoltă constant pe parcursul vieții noastre.
Kevin Dutton scrie despre capacitatea psihopaților de a se concentra pe momentul prezent, definind o stare de conștiență, de supernormalitate mentală, prin precizie și claritate. Într-un interviu pe care l-a luat unui neurochirurg, acesta spune cum detașarea de tot zgomotul de fond apare în momentul în care operează, fiind extrem de precis și clar în starea mentală pe care o are, avînd o concentrare reptiliană și detașare totală. Această stare implică beneficii reale și măreție cînd este folosită în facerea Binelui. Așadar, aceste trăsături pot fi utile în anumite meserii, dar devin nesănătoase în momentul în care nu sînt puse în slujba Binelui. În chirurgie, medicul are în mîini viața și moartea cuiva.
Același lucru este valabil și pentru cei care intră în sfera politicului, lucrează în armată, pentru geniști, manageri de succes, avocați etc. În armată, spiritul de turmă, execuția ordinelor cu strictețe, lipsa încălcării acestora sînt specifice și predominante. Scopul de a asculta și de a executa ordine fără a le trece neapărat prin propriul filtru al gîndirii îl face pe soldat să fie unul bun atunci cînd trebuie să elimine un terorist, dar atunci cînd atacă o mulțime pașnică – cum au fost incidentele din 10 august, de pildă, sau așa-zisa revoluție –, vorbim de o patologie periculoasă pentru sănătatea unei societăți evoluate. Există o linie subțire între un erou și un psihopat.
Modele de psihopați funcționali
La liderii politici psihopați putem observa incapacitatea de a respecta legea, de a ține cont de drepturile altora prin înșelăciunea dată de minciunile repetate, folosirea de avantaje în scop personal, indiferență față de nevoile celor din jur, în special ale celor care sînt vulnerabili, iresponsabilitate și lipsa remușcărilor, observată prin lipsa înțelegerii că au vătămat sau au rănit prin furt/evitare. Aceștia dovedesc incapacitate de se pune în locul celuilalt, absența simțului moral și a sensibilității, le lipsește conștientizarea consecințelor faptelor lor. (Dacă aceștia fură din bugetul de stat, făcînd o înțelegere – cum ar fi prin vînzarea unei borduri de 5 bani cu 500 de bani, iar diferența o bagă în buzunar, abuziv –, asta înseamnă, poate, că societatea e lipsită de renovarea unui drum de acces care poate salva viața unor oameni care locuiesc izolați, care nu pot ajunge la spital.) Acestor oameni de la vîrf trebuie să li se indice cum trebuie să reacționeze, cum să exprime o stare, o emoție, întrucît nu le este naturală. Einstein a spus că „lumea este un loc periculos nu din cauza oamenilor care sînt răi, ci din cauza oamenilor care nu fac nimic în această privință“.
O altă categorie a psihopaților funcționali este tipologia seducătorului: ei sînt aceia care se folosesc de femei pentru propriile nevoi, le abandonează, revin, fac un joc de putere prin care își satisfac cruzimea. Sînt cei care au nevoie să aibă la activ cît mai multe cuceriri. Aceștia sînt inteligenți, le lipsește rușinea, sînt centrați pe sine, șarmanți, imuni la pedepse, manipulatori. Sînt și femei care au aceste trăsături, doar că incidența acestora este mai scăzută, statistic, în populația feminină, fiind mai răspîndită incidența isteriei.
În sfera managerilor de succes, a avocaților, a agenților de bursă, trăsăturile specifice sînt capacitatea de a sta la masa negocierilor cu detașare și de a negocia fuziuni care implică destine umane. Ei sînt cei care au nevoie de putere și control asupra celorlalți, dar și de cîștig material. Nu își permit nici o emoție, nu au ezitări emoționale, execută chirurgical, ancorați doar în prezent. Aceștia joacă pentru plăcerea jocului, banii sînt o adicție, iar cu cît crește averea, cu atît nu le mai produce satisfacție. Satisfacția vine din statut, din puterea și plăcerea negocierii. Singurele emoții sînt reacții afective de natură primitivă, cum ar fi acelea provenite din durerea și plăcerea fizice imediate, sau succesul și frustrarea pe termen scurt.
Predispoziția spre psihopatie este determinată de zestrea genetică, dar și influențată de factorii de mediu, cum ar fi: grija familiei pentru dezvoltarea copilului, stimularea timpurie, nutriția. Dacă există abuz în copilărie, acesta va afecta dezvoltarea psihologică și neurologică, deja compromisă genetic. De aceea cred că este absolut necesar să investim în educația formală și emoțională a noastră, a tuturor. Trebuie înțeles că învățarea nu se finalizează nicicînd, ci devine parte integrantă a vieții noastre.
Expunerea la un mediu unde sînt persoane non-psihopate, lideri/modele cu o scală de valori morale duce la modificarea comportamentelor celor din jur. Este necesar să modificăm setările mentale pe care le avem, iar asta va duce la modificări ale amigdalei cerebrale, creînd noi legături neuronale, astfel încît lumea să poată fi privită altfel.
În susținerea acestei ipoteze vin și cercetătorii în neuroștiințe, care astăzi revoluționează ceea ce știam despre creier, prin cercetările lor. Aceștia susțin că, prin învățare, modificăm arhitectura creierului. Așadar, pentru cineva care poate avea structuri de tip psihopat funcțional, este important să existe, ca tipar, modelul moral.
Cătălina Dumitrescu este psiholog clinician specialist, psihoterapeut în terapie cognitiv-comportamentală, psiholog autonom în psihologia muncii.
Foto: Dr. Philippe Pinel la Salpêtrière, 1795, de Tony Robert-Fleury