"Limba română în Republica Moldova este un fruct al libertății, nu un vestigiu al colonialismului"

- interviu cu Vitalie CIOBANU -

Domnule Vitalie Ciobanu, faptul că aveţi o zi a limbii române vă apropie mult de francezi, care şi ei au o zi a francofoniei. Însă francofonia pare astăzi o sărbătoare desuetă, franceza nemaifiind o limbă la fel de utilizată, cel puţin în Europa, ca engleza, de exemplu. Nu este şi sărbătoarea aceasta oareşcum inutilă?

Dincolo de faptul că sărbătorile seamănă întrucîtva, este o mare diferenţă între ziua francofoniei şi cea a limbii române în Moldova. Francofonia este irizaţia unui fost mare imperiu colonial şi, oricum, emanaţia unei puteri culturale care încă mai fascinează lumea, în pofida terenului pierdut în faţa limbii engleze. Republica Moldova – constituită după război pe două treimi din teritoriul vechii Basarabii româneşti – este o fostă colonie a Rusiei ţariste şi a Uniunii Sovietice. Obiectivele naţionale şi democratice în epoca perestroikăi lui Gorbaciov au avut ca punct nevralgic, aici, tocmai restaurarea limbii române ca limbă oficială, care a fost interzisă pe timpul ocupaţiei sovietice. În fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească româna era o limbă periferică, o limbă de bucătărie, o limbă de debara – sper că acest lucru este cunoscut de francezi, fraţii noştri latini. Pe 31 august 1989, limba română a devenit limbă oficială în Republica Moldova şi a fost adoptat alfabetul latin (imaginaţi-vă franceza scrisă cu litere chirilice şi veţi înţelege cum a funcţionat rusificarea la noi!). Astfel încît instituirea acestei sărbători vrea să arate cît de mult au contat pentru moldoveni – care sînt etnici români – revendicările cultural-identitare în procesul de dobîndire a independenţei faţă de Imperiul sovietic.

A te declara „francez“ în Franţa e o banalitate, sună tautologic. În Republica Moldova de azi cînd spui că eşti „român“ faci o declaraţie politică şi chiar geopolitică, pentru că în Constituţia Republicii Moldova articolul care defineşte limba de stat încă mai fixează aşa-zisa „limbă moldovenească“ – o invenţie stalinistă făcută să justifice politica de rusificare a Basarabiei, separarea ei de România. Din păcate, în cei 22 de ani de independenţă, nu am avut la Chişinău o majoritate parlamentară suficient de puternică şi de hotărîtă pentru a corecta această nedreptate a istoriei. De aceea spun că Sărbătoarea Limbii Române nu este revolută, nu este depăşită, întrucît contribuie la procesul de recuperare a identităţii naţionale româneşti în Republica Moldova şi la apropierea ei de Europa.

Dacă ar fi să formulez nişte critici, aş acuza aspectul formal, adesea strict ritualic al felului în care este marcată sărbătoarea Limbii Române în Republica Moldova. Pentru că, în afara zilei de 31 august, preocuparea autorităţilor, a instituţiilor de stat pentru corectitudinea şi funcţionarea limbii române lasă mult de dorit. Sărbătoarea din 31 august este demonetizată prin vorbele, prin demagogia festivistă care eclipsează faptele, acţiunile concrete menite să întărească rolul limbii române în Republica Moldova.

Întrucît este una dintre cele 27 de limbi oficiale ale Uniunii Europene, limba română în Republica Moldova subliniază, fără putinţă de tăgadă, aspiraţiile europene ale acestui stat, valorile la care vrem să aderăm. Limba română este un fruct al libertăţii, nu un vestigiu al colonialismului.

Putem vorbi cu adevărat de o zi a limbii române, cînd se ştie că limba rusă este încă foarte mult utilizată în Moldova (în economie, publicitate, în cinematografe...) şi că mulţi moldoveni o numesc limbă „moldovenească“?

Ziua Limbii Române a fost instituită tocmai pentru a opri invazia limbii ruse, ea vine să afirme drepturile de posesiune pe care le are limba română în acest teritoriu, unde există aproximativ 3 milioane de vorbitori naturali ai săi dintr-un total de aproximativ 4 milioane de locuitori. Spuneţi că limba română mai este numită „moldovenească“, în popor. Ce putem să reproşăm simplilor cetăţeni îndoctrinaţi şi năuciţi de propaganda sovietică, oameni care au fost rupţi pe durata ocupaţiei sovietice de modernitatea limbii şi culturii române?... În şcolile din Republica Moldova, de 22 de ani se predă totuşi limba română, nu „limba moldovenească“, mass-media, instituţiile publice, oamenii cultivaţi, generaţia tînără folosesc denumirea limba română, nu „moldovenească“.

E o problemă de mentalitate şi o problemă politică, în acelaşi timp, pentru care se caută soluţii. Recent, deputata liberală Ana Guţu – preşedinta Delegaţiei Permanente a Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei – a înaintat un demers la Curtea Constituţională de la Chişinău în vederea corectării Articolului 13 din Constituţie, cel care defineşte denumirea limbii de stat. Speranţa ar fi ca un verdict al Înaltei Curţi să precipite adoptarea unei decizii a Parlamentului, care să pună în sfîrşit lucrurile la punct.

În Moldova s-a editat, cu cîţiva ani în urmă, o ciudăţenie – dicţionarul „român-moldovenesc“. De curînd a apărut o a doua ediţie. Este chiar atît de diferită „moldoveneasca“ de română? Şi de ce nu există o luare de poziţie la nivel naţional pentru ca autorităţile să facă demersurile necesare recunoaşterii unui fapt, şi anume că moldovenii vorbesc limba română? Doar nici despre austrieci, pe care îi cunoşti bine, nu s-a spus niciodată că vorbesc „austriaca“.

„Dicţionarul“ cu pricina a apărut pe timpul guvernării comuniste, cu sponsorizarea şi sprijinul politic al exponenţilor săi de vîrf. Actualele autorităţi de la Chişinău nu au nici un amestec. Este o afacere a KGB-ului. Autorul acestei „aberaţii a naturii“ – cum a fost calificată respectiva lucrare – este un ideolog comunist antiromân şi antieuropean, pe nume Vasile Stati, fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, din care a fost dat afară pentru plagiat grosier. „Succesul comercial“ al acestui opuscul se explică simplu: eterna şi irepresibila curiozitate a oamenilor pentru grotesc, anormal şi sordid; e, aşa cum ne ducem să vedem, la circ sau la menajerie, o fiinţă diformă şi monstruoasă. Nici o instituţie serioasă din Moldova nu a asumat pretinsul dicţionar românesc-moldovenesc. Nu este un instrument ştiinţific. Scriitorii, savanţii, profesorii etc. au descalificat acest demers cu tentă politică prorusă, diversionistă.

Academia de Ştiinţe de la Chişinău, Institutul de Filologie, Uniunea Scriitorilor şi celelalte asociaţii de creaţie, care au fost portdrapelul Mişcării de Eliberare Naţională şi Democratică la începutul anilor ’90, au luat atitudine fermă în favoarea legitimării limbii române şi au cerut, de nenumărate ori, clasei politice, să corecteze Articolul 13 din Constituţie. Acestor pledoarii li s-a opus virulent Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (partid de guvernămînt între 2001-2009), sponsorizat de Moscova, li s-a opus întreaga agentură KGB-istă, care nu a fost demantelată la noi, din cauza lipsei de voinţă a clasei conducătoare şi a fragilităţii societăţii civile. Politica legată de limbă şi de identitate a rămas un instrument de şantaj şi presiune geopolitică a Rusiei asupra Republicii Moldova. Există, apoi, forţe politice la Chişinău (unele dintre ele, din păcate, se regăsesc şi în actuala coaliţie de la putere), care încearcă să paraziteze pe incultura şi prejudecăţile oamenilor, să le exploateze electoral ignoranţa. De aceea este foarte important ca Moldova să se apropie cît mai mult de structurile europene, de lumea civilizată, astfel încît imixtiunile atît de vulgare şi violente din partea Rusiei să nu mai fie posibile.

Austriecii vorbesc germana, şi nu „austriaca“, pentru că sînt o naţiune liberă. Moldovenii încă nu. 

a consemnat Iulia Badea-Gueritée 

Foto: C. Ciucu