Like-uri pentru comunism

12 iunie 2013   Societate

Există pe Facebook un grup destul de numeros – are peste 4000 de membri –, care poartă numele „Nostalgia copilăriei noastre din Epoca de Aur“. Citez din „manifestul“ acestei pagini: „Acest grup este dedicat tuturor nostalgicilor copilăriei lor, trăită în perioada comunistă: cînd eram şoimi şi pionieri, iar la şcoală învăţam că ţara noastră e cea mai frumoasă din lume, cînd la şcoală eram toţi egali, fără ca cineva să iasă in evidenţă prin avuţia părinţilor, cînd în clasa a II-a primeam cravata de pionier şi ne mîndream cu ea, (…) cînd învăţătoarea ne pocnea la cea mai mică «abatere», cînd te mai altoiau şi părinţii acasă, auzind că învăţătoarea te-a pocnit – «Dacă ea te-a bătut înseamnă că ai făcut tu ceva...» –, cînd restaurantele şi terasele erau pline de oameni simpli, dornici să bea doar o bere cu amicii, nu să-şi etaleze maşinile de lux şi hainele «de firmă», cînd Miliţia tundea la zero pe mai toţi infractorii, în afară poate de cele cîteva coaste rupte...“ etc. Şi tot aşa, sînt descrise, pe mai multe alte rînduri, tot felul de „drăgălăşenii“ din copilăria comunistă, cu invitaţia de a posta pe site fotografii cu şoimii patriei şi cu cravata de pionier, „simple amintiri din copilărie“. Şi mai există un avertisment destul de serios dat de autoare: această invitaţie la dialog nu este adresată celor care au suferit în timpul comunismului (!)

M-am străduit din greu să înţeleg care este rostul paginii: membrii grupului par indecişi în privinţa propriilor nostalgii. Sînt postate poze cu patinele cu rotile şi steagul partidului, cu parizerul cu soia şi sticlele de lapte lăsate la coada de la alimentara, dar şi înjurături la adresa vechilor şi actualilor guvernanţi, incriminări privind felul în care oamenii îşi găsesc de lucru în prezent, dar şi vechile pile de care aveai nevoie ca să prinzi o „repartiţie bună“, melancolii în faţa aparatelor de pirogravat, a mentosanelor şi a şepcilor de şoimi ai patriei, dar şi bucuria că există Facebook, unde oamenii „se pot regăsi în amintirile lor înduioşătoare“ etc. Din cînd în cînd, apare cîte o chemare virilă la luptă: „Mulţumesc trădătorilor şi exploatatorilor din ţara asta, ce le-am declarat război eu şi tovarăşele şi tovarăşii mei pentru că mi-au blocat contul de la comentarii şi postări 30 de zile! Asta înseamnă, încă o dată, că lupta noastră e dreaptă şi că vă temeţi de adevărurile comunismului.“

Ştiu: memoria e scurtă şi, pe deasupra, mai are şi tendinţa de a selecta din trecut mai curînd amintirile pozitive. Dar amintirile vesele din anii regimului totalitar nu mai au de mult haz pentru cei care ştiu să discearnă între nostalgia copilăriei şi a tinereţii – firească şi seducătoare –, şi cea după micile evadări sau bucurii scăpate de vigilenţa activiştilor şi a securiştilor. Voioşia neocomuniştilor – care tînjesc după cravata de pionier, dar vor burse în ţări capitaliste şi adoră binefacerile inovaţiilor occidentale – este mai curînd dovada unei maligne lipse de discernămînt. Şi a necesităţii ca, mai devreme sau mai tîrziu, comunismul să fie declarat, în rînd cu nazismul, o ideologie criminală. Are tot ce-i trebuie „la dosar“ pentru asta: crime în masă, abuzuri fizice şi psihice, popoare întregi decimate de programe revoluţionare etc. Dar are, mai ales, adulţi iresponsabili, care ar vinde viitorul liber al copiilor lor pentru cîteva eugenii tari ca piatra şi cu cremă rîncedă.

Maria Iordănescu este psiholog.

Mai multe