Lecţia shopping-ului online şi a termenului de valabilitate

Am scris acum un timp despre Carrefour online. Pentru liniştea mea, am cerut nuş’ cîte cutii cu lapte pentru a avea două săptămîni, apă tot la fel. Ca să nu car. Este clar. M-am hotărît pe un produs, oricum nu are miros şi nu mă omor să-l car în fiecare zi, îl trec în categoria „pot să mi-l care şi alţii“. Nu e păstîrnac, mărar sau dragoste. Merge, devenit insipid prin felul de a arăta, laptele abia încălzit sau cu o cafea se mai distinge prin ceva. Pe scurt, las pe alţii să mi-l care la uşă. Şi merge o dată. A doua oară, cer la fel, mi se livrează marfa, dar un singur detaliu îmi fuge de sub control. Data expirării. Cantitatea gîndită de mine pe o lună trebuia s-o înghit în zece zile. N-am reuşit o asemenea performanţă, aşa că am lăsat la colţ de stradă vreo patru bidoane de lapte, am dat săracilor din familie. Habar n-am, am făcut gesturi fast, că altfel otrăveam şi bunăvoinţa. Am trecut peste moment şi am zis că eu sînt de vină. Dar, surpriză, calamitate, prostie. Carrefour online din nou mă disperă. Laptele gîndit de mine pentru o săptămînă are termen de valabilitate trei zile. Am simţit că fac apoplexie. La livrare, am uitat să mă uit pe etichete. Un fapt banal, igienic, devine o complicaţie. Sun la prima oră la livrări. Mi se notează. Mi se spune. Mi se va da telefon. Am stat trei zile în casă şi am băut numai lapte. Nici acum nu mi s-a dat un telefon. Încrederea mea şi flerul îmi spun să mă mut spre alte meleaguri online. Online nu este simplu. Este ca-n viaţă. Chiar şi cineva cu cravată şi Armani vrea să te fure româneşte – pardon, online.