Lecția portugheză SAAL

1 iunie 2023   Societate

Fenomenul arhitectural despre care scriu propune o incursiune în perioada frămîntată care a urmat Revoluției Garoafelor Roșii, cînd Portugalia trăia eliberarea de sub regimurile fasciste ale lui Antonio Salazar și, ulterior, al lui Marcelo Caetano, regimuri care generaseră zone extinse de sărăcie extremă în Lisabona și Porto. Arhitectul Nuno Portas, secretar de stat al Locuinței și Planificării Urbane la momentul Revoluției Garoafelor Roșii, încearcă reformarea sistemului locuinței sociale în Portugalia, plecînd de la principiile arhitecturii sociale participative și aplicînd principiul socialist al creării egalității de situații. Arhitecții (în special ai Școlii de la Porto), elită angajată în mișcarea revoluționară, preiau sărăcimea în proiect, urmărind schimbarea condițiilor de viață ale acesteia printr-un amplu program național de construire de locuințe. Apar astfel, la Lisabona și mai ales la Porto, echipele SAAL – Serviço Ambulatório de Apoio Local (Serviciul Ambulatoriu pentru Ajutor Local). 

Acestea creează, începînd cu 1974, nu numai cartiere de o înaltă calitate arhitecturală, dar și comunități bine consolidate pe parcursul procesului participativ de proiectare și construire. Prima sarcină asumată de SAAL a fost „organizarea preliminară a cererii”, adică crearea de leadership la nivel comunitar, astfel încît membrii grupurilor să-și poată identifica nevoile și chiar să propună soluții pentru rezolvarea acestora.

Deși Nuno Portas pierde șefia programului în martie 1975, la sfîrșitul anului programul este oprit, iar multe echipe SAAL nu mai primesc finanțare, majoritatea arhitecților continuă să lucreze și să genereze schimbarea mediului construit pe care Manuel Castells, prezent în Portugalia acelor zile, o consemnează cu cuvintele: „O să fim cu toții portughezi pentru mulți ani. Exemplul Portugaliei trebuie să ne stimuleze gîndirea”. Într-adevăr, SAAL a reușit o schimbare la nivelul general al transpunerii în realitate a unui proiect de arhitectură, reformînd cadrul tradițional în care aceasta se desfășura.

Proiectele s-au adresat, în majoritatea lor, comunităților existente locuind în sărăcie extremă în ruine și barăci, private de accesul la servicii minime de sănătate și, din acest motiv, una din componentele importante ale intervenției SAAL a fost la nivel comunitar, prin coagularea intereselor comunității pentru accesul la o locuire de bună calitate. 

SAAL decantează în practică înlocuirea „marilor proiecte” cu „proiectarea la firul ierbii”, răsturnarea abordării de sus în jos și propune dialogul între autoritățile locale și finanțatori, pe de o parte, și comunitățile locale, pe de alta. În consecință, scopurile noii politici de locuire socială nu mai sînt rezolvarea globală a problemei locuințelor prin recurs la marii antreprenori privați în construcții, ori crearea unei agenții naționale, ci crearea unui sistem complementar de politici publice în care actorii principali să fie comunitățile structurate, serviciile statului și firme private de antrepriză.

Sintagma „comunități structurate” trebuie înțeleasă prin prisma efortului de organizare întreprins de SAAL în vederea creării de cooperative locale răspunzătoare de managementul și controlul proiectului. Este de la sine înțeles că o comunitate trăind în sărăcie extremă, cu un grad mare de șomaj, nu putea asigura nici managementul, nici controlul unor proiecte rezidențiale de anvergură. Pentru a dezvolta comunitățile și a organiza pînă la nivelul necesar, politica susținută de Guvernul portughez a prevăzut crearea a circa 100 de echipe tehnice conduse de arhitecți și formate din ingineri, economiști, sociologi, lucrători sociali și studenți de diferite profiluri, capabile să ofere comunităților sprijin în alegerea terenurilor, folosind criterii de evaluare specifice arhitecturii și urbanismului, înființarea asociațiilor de locuitori, sub formă de cooperative sau întreprinderi, planificarea etapelor șantierului, consultanță tehnică și juridică în vederea obținerii terenurilor sau clădirilor de reabilitat și obținerea altor resurse, conceperea împreună cu asociația a programului de construire de locuințe, din punct de vedere arhitectural, dar și al rețelelor de servicii, proiectarea planului de situație în concordanță cu direcția stabilită împreună cu asociația cooperativă și obținerea avizelor și autorizațiilor autorităților locale și furnizorilor de servicii, asistență tehnică în evaluarea licitațiilor de oferte și selectarea antreprenorului general și managementului proiectului, urmărire de șantier și adaptarea participativă a proiectelor inițiale, ajutorul oferit asociațiilor în calcularea costurilor contractelor pentru servicii publice. 

Participarea comunitară în procesul de proiectare a fost obținută prin lucrul pe machete și pe generarea de feedback din partea utilizatorilor, lucru destul de dificil în condițiile în care, potrivit obiceiului, majoritatea beneficiarilor se mulțumeau să considere că ce propune arhitectul este excelent, pentru că, oricum, el știe mai bine, avînd la dispoziție limbajul codificat al planurilor. Uneori, această metodă a îmbrăcat forma prezentării mai multor tipologii, din care beneficiarii au ales una, în baza unor discuții referitoare la avantaje și dezavantaje. Foarte interesant, beneficiarii au ales de foarte multe ori să delege arhitectului responsabilitatea modelării fațadelor și alegerea culorilor, așa încît conformările spațial volumetrice ale locuințelor înșiruite produse de SAAL poartă amprenta modernismului, curent străin identității culturale a beneficiarilor, dar asumat de aceștia prin acordul asupra proiectului. 

Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară, în derularea programelor de asistență socială, culturală și educațională a comunităților, au dus la lărgirea perspectivei acestora în configurarea spațiilor de locuit și relațiilor acestora cu spațiul public. Arhitecții și-au putut cunoaște beneficiarul în mod direct, iar proiectele realizate au venit în continuarea aspirațiilor unui segment al populației care avea pentru prima oară, prin intermediul arhitecturii, șansa unui nou început.

Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Mai multe