Wok la Capitală

Paris vs Bucureşti 2010: Arcul de Triumf asezonat cu un bulevard pe măsură, Ateneul, Palatul Regal, clădirea CEC-ului, şi mai nou, de ce nu, zona Dragonul Roşu – Chinatown-ul nostru în devenire.

Surprinzător, poate, pentru cei care nu au mai mers de mult cu metroul pe linia Unirea 1, Bucureştiul experimentează, mai nou, unitatea în diversitate. Dacă ar fi să ne luăm după cifrele Oficiului Român pentru Imigrări, la finele anului trecut, numărul chinezilor aflaţi legal în Capitală se ridica undeva în jurul a 6000, majoritatea bărbaţi, implicaţi în afaceri comerciale şi, în unele cazuri, chiar cu o durată a şederii şi un dosar suficient de consistent, încît să le permită solicitarea reîntregirii familiei. Pe scurt, mai mulţi decît moldovenii, mai activi economic şi mai dornici să rămînă pe aceste meleaguri.

Cînd şi cum s-a petrecut mutarea trupelor? Teoretic, putem vorbi despre prezenţa chinezilor pe teritoriul României încă din perioada anilor ’50-’60. Practic, abia la sfîrşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 existenţa lor a devenit una notabilă; în condiţiile în care, în 1988, statul maghiar a decis ridicarea restricţiilor de vize pentru turiştii chinezi, pentru ca, mai apoi, în 1992, să-şi schimbe politica în domeniu pe fondul intoleranţei şi impactului asupra pieţei forţei de muncă. La acest factor s-au mai adăugat evenimentele din Piaţa Tian’anmen, precum şi perioada de recesiune economică prin care China a trecut între 1989-1991. Astfel, valurile de imigranţi chinezi au urmat în mare două trasee: Ungaria-România (mai ales comercianţi şi mici afacerişti) şi Rusia Europeană – România. Majoritatea au avut ca punct de origine provinciile sudice Zhejiang, Fujian şi Henan – sărace, cu un trecut însemnat în domeniul migraţiei şi cel al comerţului.

Bucureştiului i-au mai rămas puţine secrete nespuse. Şi totuşi… Căutaţi un restaurant în care să ieşiţi cu prietenii? Atunci puteţi opta pentru unul dintre cele aproximativ treizeci de restaurante chinezeşti active, asta fără a lua în calcul serviciile de catering şi fast-food-uri cu specific din mall-uri. Primul deschis datează din anii ’80. Vă pasionează bucătăria asiatică într-atît încît vreţi să treceţi la practică? Forumurile vuiesc despre micul magazin din Colentina (competiţia „externă“ a mai marilor din Dragon), ce comercializează de la urechi de lemn la wok-uri şi bere tradiţională, iar supermarket-urile au adăugat secţiunea aferentă. Aţi mers recent la Operă? Nimeni nu se înghesuie să cumpere bilete cum o fac studenţii chinezi, bucuroşi să aibă acces la un gen de eveniment extrem de costisitor în patria-mamă. Aveţi probleme de sănătate? Există centre de acupunctură. Vreţi să vă extindeţi afacerea? Apelaţi la serviciile de consiliere juridică pentru afaceri şi traduceri de acte menite să vă ajute în egală măsură pe dvs. şi pe proaspeţii imigranto-afacerişti. Treceţi pe lîngă un şantier de construcţii, şi nu înţelegeţi limba vorbită? Sînt muncitorii chinezi pe care, după ultimul scandal, BNS-ul a decis să-i reprezinte.

În Paris, Avenue de Choisy şi Avenue d’Ivry delimitează Cartierul Chinezesc. În Micul Paris nu putem vorbi despre delimitări precise, însă cei mai mulţi chinezi fiind implicaţi în comerţul mărunt, locuiesc în prelungirea Colentinei, restul răsfrîngîndu-se în zona de nord. Nu există şcoli speciale, însă există o grădiniţă particulară cu predare în limba chineză, în Colentina. Se pune problema poliţiştilor comunitari… chinezi. Putem totuşi vorbi despre adunări diverse ce au loc în clădiri din zone centrale: de la Asociaţia de Prietenie România-China la Asociaţia Femeilor de Afaceri Chineze din România.

Înfruntarea Dragonului –  Colentina, Dobroieşti

Dragonul Roşu este un Chinatown atipic pentru că investitorii majoritari sînt români. Construcţia respectă principiile arhitecturale feng-shui, iar o parte dintre simbolurile etnice prezente sînt „adaptate“ cultural. Pe vremea cînd vecina „Europa“ era mai activă, să ai stand în Dragon reprezenta un ideal. Ce ascund cele opt „dragoane“ între care poţi călători cu trenuleţul, în timp ce radioul bilingv cu circuit intern îţi strigă noutăţile? De toate. De la un dragon dedicat exclusiv pantofilor la standuri ce vînd icoane en gros şi statuete Louis XIV. Produse din China, Coreea de Sud, Turcia, India, România sau furate din Germania. Originale sau copii ieftine. Vînzători români adesea „supravegheaţi“ de patroni chinezi. Un etaj cu restaurante chinezeşti, dar şi shaormerii şi snack baruri, la capătul culoarului. Preţurile? Modice. Diferenţa en gros – en detail: 0-10 lei. Rezultatul? Pe bulevarde precum Iancului, Colentina sau Pantelimon, ba chiar şi în centrul Capitalei, au înflorit magazinele „totul la 12 lei“. Două sfaturi: firul Ariadnei la purtător şi atenţie la picioare – cărucioarele cu marfă sau legume şi chiar bicicletele circulă neregulamentar.

Nu putem încă vorbi de spaţii specifice de locuit, însă două blocuri sînt gata construite în complex. Restul de teren aşteaptă, iar, în zonă, case-tip se ridică de zor. Evenimentul social al anului în complex: campionatul de baschet al reprezentaţilor diferitelor provincii ţinut pe 1 octombrie (ziua Chinei).

Chinatown-urile sînt locul unde multiculturalismul se îmbină cu comerţul, turismul şi spaţiile de locuit. Timpul şi atitudinea generală în faţa noului ne vor spune dacă preferăm să ascundem sub preş inevitabila dezvoltare sau vrem să o acceptăm şi să o valorificăm.

Natalia Malancu este masterand în Antropologie la SNSPA.