Vacanţă pe net

4 septembrie 2013   LA SINGULAR ȘI LA PLURAL

O dorim un an întreg. O aşteptăm ca pe pîinea caldă. Visăm, planificăm, punem bani deoparte. Însă nu ne dăm seama că, de fapt, ea – vacanţa – nu începe cînd urcăm în avion/maşină/autocar, şi nici măcar cînd facem bagajele, înghesuind printre rochiţe, tricouri şi pălării toate grijile, deadline-urile şi e-mail-urile netrimise. Vacanţa – fie că-i city break, sejur de 7 nopţi cu all-inclusive sau „hai să mergem undeva în weekend“ – începe odată cu certurile: „unde mergem anu’ ăsta? tot acolo? io vreau în altă parte“, cu discuţiile legate de bani; cu... căutarea şi compararea ofertelor turistice de pe Internet.

Studiu de caz

Am vrut să mergem la mare. Patru zile, patru oameni, o maşină. „Mergem la noi? Neah! Hai la bulgari, că-i mai ieftin şi mai bun.“ Şi ne-am pus pe căutat. Am început simplu, cu dat search pe Google. Am „răsfoit“ paginile web ale cîtorva agenţii de turism. Nu ne-a plăcut. „Nu mai bine ne uităm noi frumuşel pe booking.com?“ Şi ne-am uitat. Cel puţin o oră pe zi, timp de aproape o săptămînă. „În ritmul ăsta, rămînem acasă.“ Pensiunile şi hotelurile care ne plăceau erau deja fully booked. Dramă. Cele care mai aveau camere libere aveau scorul mic (cifra obţinută în urma părerilor şi comentariilor unor utilizatori care au fost pe-acolo). 7? Cum adică 7? Păi, ce, asta e notă de trecere la hoteluri? Ia uite ce scrie aici: „mîncare – aceeaşi în fiecare zi, staff-ul nu zîmbeşte, locaţia – nu e pe plajă“... Hai să vedem ce zic şi pe tripadvisor.com. Unii spuneau că e „un hotel minunat“, alţii – „nu mergeţi aici, e îngrozitor!“ Şi-uite aşa, click-click, de pe o pagină pe alta, de pe un site pe altul, pînă cînd ni se luase definitiv de mare, soare şi zile de vacanţă. Pînă la urmă l-am ales pe cel de nota 7. Am rezervat ultimele camere disponibile în perioada respectivă şi-am zis „Dumnezeu cu mila“. În dimineaţa plecării, am schimbat traseul de trei ori pînă ne-am hotărît pe unde o luăm: Bucureşti – Giurgiu – Ruse – Varna – Nisipurile de Aur. Vreo 300 de kilometri şi, cinci ore mai tîrziu, intram triumfători pe poarta hotelului. „Ăsta nici nu-i în Nisipurile de Aur – cum scria la adresă pe booking. A avut dreptate ăla de-a zis că-i în altă localitate...“ Dar ce ne mai păsa? Ajunseserăm la destinaţie, aveam maşină, deci ne puteam mişca în voie în susul şi-n josul litoralului, nu ne mai trebuia nimic. Şi, uite, camerele sînt chiar drăguţe, mîncarea de la prînz a fost gustoasă (şi la un preţ decent), se anunţă o minivacanţă reuşită.

Ca să începem cum se cuvine, am hotărît ca, după prînz, să mergem să vizităm Castelul Reginei Maria de la Balcic şi minunata sa Grădină Botanică – 5 leva/persoană intrarea la fiecare dintre cele două + 2 leva parcarea. Despre frumuseţea şi istoria acestora s-au tot scris cărţi, articole sau postări pe bloguri – mie mi-a rămas în suflet grădina de trandafiri.

Se înserase deja şi ne pregăteam de întoarcerea la maşină, urmînd aleile întortocheate ale grădinii. Înainte de a ieşi însă, am dat peste micul restaurant care funcţionează pe domeniul regesc. Într-un frigider mare, aflat chiar lîngă uşă, tronau mai multe torturi îmbietoare. „Luăm şi noi? Luă...“ Nu am apucat să ne terminăm gîndul şi să ne alegem prăjitura, că o doamnă ospătăriţă s-a apropiat de noi cu mîinile în şolduri şi căutătura agresivă, gesticulînd apoi vizibil deranjată de prezenţa noastră, în timp ce ne striga următoarele: „No, no! No cake for you. Here, only eat. Reservation. Down, before 5 o’clock, cake. Now, no! La re-ve-de-re!“ „La revedere“, am îngînat şi noi în cor, buimăciţi de-aşa reacţie. Las’ că mergem la noi la hotel că acolo ne dau prăjituri.

Următoarele două zile ne-am luat revanşa, petrecîndu-le numai pe plaja din Albena. 6 leva parcarea o zi întreagă, 5 leva şezlongul, 4 leva umbrela – boierie! Ce dacă bătea vîntul şi valurile erau cam mari? Ce dacă terasa cu specific local şi aer sărat nu avea mîncarea care să justifice preţurile din meniu? Sîntem la mare, am venit să ne simţim bine. Uite un teren de minigolf! Diseară mergem aici, că am fost noi odată în Neptun şi am jucat pînă la miezul nopţii, şi-a fost super... Şi tot aşa.

În ultima zi, deja eram tufliţi toţi – trei dintre noi răciseră, unul se arsese rău de la statul numai în apă, ne cam săturaserăm de Albena, această Mamaia a litoralului bulgăresc. Voiam altceva. Aşa că am poposit pe plajă, la Nisipurile de Aur. Aici, altă poezie: plajă îngustă şi înghesuită, 8 leva şezlongul, 8 leva umbrela. Deh, economie de piaţă (liberă)! La prînz, ne plimbam prin zona cu restaurante şi terase, cînd, de la una dintre ele, ne-a ţîşnit în faţă un domn vesel: „Where are you from? Romania? Aaaa... Buna ziua! Mancare buuun aici. Poftiţi! Plus, din partea casei, ţuica pentru domnii şi lichior pentru domnişoare.“ Cu toată amabilitatea, nu ne-a convins să mîncam acolo, dat am apreciat efortul.

După ce am găsit, totuşi, o cîrciumă locală şi am rezolvat cu foamea care ne rodea stomacul, am decis să o luăm înspre nord, de-a lungul coastei, şi să ne întoarcem acasă pe autostrada Bucureşti – Constanţa. „Dar n-o fi aglomerat? Ba da, acuma – la ora 17 – e bară la bară, dar pînă ajungem noi... mai durează.“ Aşa că ne-am abătut din drum şi, în loc să ţinem drumul principal înspre Durankulak, am făcut un ocol pînă la Capul Kaliakra din Dobrogea bulgărească – care cuprinde o cetate medievală şi o rezervaţie medievală, precum şi nişte privelişti de-ţi taie respiraţia, primele semne ale cetăţii fiind încă de pe vremea dacilor. După încă două ore petrecute aici, am reluat drumul spre casă, intrînd în Vama Veche pe la ora 21, la timp să mîncăm porumb copt şi clătite pe plajă, luîndu-ne „la revedere“ cum se cuvine de la mare, în timp ce dădeam drumul unui lampion, încărcat de toate dorinţele şi visele noastre... pînă la următoarea vacanţă, cînd căutarea frenetică a „destinaţiei perfecte“ va reîncepe. 

Foto: P. Mihail

Mai multe