Uşi deschise

Un prieten mi-a povestit cum, după un chef, s-a culcat împreună cu prietena sa, pe care în acea seară o ceruse de soţie. Uşor ameţiţi, au adormit amîndoi buştean, dar se pare că în euforia momentului uitaseră să încuie uşa de la intrare. O bună ocazie pentru hoţul de serviciu al cartierului să intre, mai spre dimineaţă, să cotrobăie toată casa (mai puţin dormitorul în care dormeau cei doi), să ia cîteva lucruri de valoare şi nişte tablouri. Individul nici nu s-a mai străduit să închidă uşa, pe care a lăsat-o întredeschisă şi a coborît scările cu un sac mare în mînă. Spre ghinionul lui, spre ieşire s-a petrecut cu o vecină care urca. Aceasta l-a privit cu suspiciune şi a observat apoi uşa întredeschisă a apartamentului celor doi viitori soţi. A ciocănit uşor, dar nu i-a răspuns nimeni. A intrat, a constatat dezastrul şi fără să intre în dormitor, crezînd că nu-i nimeni acasă, a anunţat poliţia. Au venit oamenii legii, au luat declaraţii, au aruncat o privire din uşă, dar au zis că atîta vreme cît proprietarii n-au sesizat nimic, ei nu-şi pot permite să intre. Toată lumea se întreba unde sînt totuşi proprietarii. Cînd s-au trezit, mai spre prînz, aceştia au aflat cu stupoare cum, între timp, prin casa lor trecuseră întîi hoţii, apoi martorii şi în cele din urmă poliţia, care aflase deja în principiu şi cine e hoţul, fără ca nimeni să le deranjeze somnul fericit.