Un ticălos încă în viaţă

"Laurenţiu" este un ticălos, astăzi bătrîn, încă acoperit, din motive aproape de neînţeles, de simpatia maselor. Şi asta deşi a turnat la Securitate. A turnat de-a rupt! A fost plătit pentru delaţiunile sale, şi nu cu sume mici. Să primeşti din mîna criminală a Securităţii mii de lei, lună de lună, însemna, înainte de 1989, că ai depăşit cu mult statutul de colaborator sau de simplu turnător: erai unul dintre angajaţii sistemului. Dosarul turnătorului ordinar "Laurenţiu" este o probă clară despre ce înseamnă degradarea umană. Personajul, altminteri foarte inteligent, nu s-a dat în lături de la nimic. A turnat pentru bani, pentru posturi mai bune, pentru călătorii în străinătate, pentru eliminarea duşmanilor regimului comunist sau pentru dorinţa lui teribilă de a deveni membru al Academiei Române. S-a lăudat pe sine şi s-a autopropus. I-a săpat pe alţii pentru a se ridica deasupra muşuroiului. După ’89, cineva, probabil prea credul, dar sigur foarte neştiutor, l-a trecut în galeria boierilor de care România ducea lipsă şi cărora le ducea dorul. Cu monoclu, vestă, baston şi limbaj de salon, a reuşit să păcălească o lume; lumea românească postcomunism prea dispusă să creadă că ticăloşia nu încape sub un astfel de chip desprins din galeria românilor cu sînge de boier şi, prin urmare, nobili. L-am crezut cu toţii ani lungi, iar unii sînt dispuşi să-l mai creadă în continuare, iluzionîndu-se că pe undeva, prin labirinturile trecutului, s-au încurcat nişte coridoare şi, în felul acesta, s-a comis o greşeală. Nu e însă nici o greşeală: e un caz greţos de impostură morală. Figurile societăţii civile şi, pînă de curînd, politice din România au defilat şi par că mai vor să defileze, încă, braţ la braţ cu un ticălos turnător al Securităţii. Cazul "Laurenţiu", încă ferit de dezbaterea publică şi nepus în discuţie nici măcar la adunări respectabile cum sînt periodicele întruniri GDS, ne arată ce greu duhnesc adevăratele disecţii care au loc, rar, e adevărat, pe cadavrul comunismului. E motivul principal pentru care despre bătrînul ticălos se discută în şoaptă, sporadic, sau nu se discută deloc. O "metodă" bizară de împăcare cu trecutul, practicată pe scară largă în România postdecembristă, la care se adaugă de această dată, în speţa pusă în discuţie, jurăminte masonice sau, pur şi simplu, sentimente de jenă ori de milă: "Omul e bătrîn, cine ştie cît mai are de trăit, ce rost are să-l tîrîm în noroi în faţa opiniei publice?". Aşa este, ticălosul e bătrîn. Dar bătrîni erau şi unii ofiţeri SS cătuaţi de Simon Wiesenthal şi aduşi în faţa judecăţii, uneori la cîteva zeci de ani de la tragicele întîmplări din lagărele naziste. Comparaţia este, poate, exagerată, dar insist asupra faptului că trebuie să o aducem în discuţie, din simplul motiv că, lăsaţi în pace şi în libertate, călăii de la Auschwitz ar fi murit, probabil, ca nişte bieţi bunici sau oameni respectabili ai unor comunităţi ignorante. Cazul "Laurenţiu" ar trebui pus urgent în dezbatere publică. Documentele din dosarul lui de la CNSAS ar trebui publicate. Iar în măsura în care acuzaţiile privind implicarea lui "Laurenţiu" în asasinarea fostului redactor al "Europei libere" Vlad Georgescu se dovedesc întemeiate, ar trebui să vedem urgent cum se deschide un dosar penal. Vîrsta lui "Laurenţiu" nu contează decît dintr-un punct de vedere: el trebuie să-şi primească pedeapsa - chiar de-ar fi numai dispreţul maselor! - înainte de a ieşi din rîndul ticăloşilor vii.