Transcentral, urban, Bucureşti

Discuţiile privind Bucureştiul, în general, şi centrul acestuia, în special, par interminabile. Am auzit, deja de prea multe ori, plîngeri legate de lipsa unei/unor pieţe centrale, precum în Braşov sau Sibiu, în care să se închidă circulaţia şi oamenii să se plimbe neagasaţi; de absenţa unui singur centru, pe care locuitorii Capitalei să-l asume ca atare şi care să aibă un profil bine definit, atît din punct de vedere funcţional, cît şi arhitectonic; de inexistenţa unor căi de acces strict pietonale, pe care cei mai puţin grăbiţi să se plimbe lejer şi contemplativ, cu un ochi la ce se întîmplă în jur şi cufundaţi în gîndurile proprii; ca să nu mai vorbim de cele privind curăţenia, poluarea, circulaţia, dar şi îmbinarea nefericită, în multe zone, a clădirilor vechi şi istorice cu cele noi şi îndrăzneţe, dar nu întotdeauna la locul lor... Bruno Andreşoiu, arhitect la Igloo, vorbind despre relaţia bucureştenilor cu Bucureştiul, spunea că "majoritatea îşi detestă oraşul, dar nu pot trăi fără el". Dorin Ştefan, arhitect la DSBA, vorbea despre starea de haos a viitoarei metropole, haos care însă "s-ar putea transforma într-o valenţă". Din spusele celor doi arhitecţi, se conturează deja o umbră de percepţie pozitivă într-o mare de pesimism. Multiplele puncte centrale ale oraşului şi diversitatea lor nu trebuie să rămînă o hibă, ci pot, dimpotrivă, să devină puncte de interes, dacă sînt organizate cum trebuie. Transcentral Urban Bucureşti (TUB), un proiect iniţiat de cîteva birouri de arhitectură bucureştene (Re Act Now Studio, Igloo, DSBA), la care apoi s-au adăugat altele (Macarie O’Looney Architects, Dinoiu-Pop Arhitectura, Hax, Syaa, Sassanicat, Studio Basar, A Stil, AAF/Adrian Arendt/ PZP, Velocity) încearcă tocmai să unească toate aceste puncte centrale ale oraşului într-un traseu comun, adresat pietonilor şi bicicliştilor: "un pietonal ca o buclă, accesibil de oriunde, un parcurs în permanenţă inedit, care să unifice nişte zone insuficient exploatate şi aparent fără o identitate puternică" (Mario Kuibuş, arhitect, Re Act Now Studio). "Căutăm dragostea pentru mersul pe jos, pentru spaţiile urbane fără noxe, fără zgomote de motoare şi fără şoferi nervoşi. Cerem instituirea constituţională a dreptului inalienabil la aer curat, la apă şi lumină naturală. Cerem dreptul la lentoare, la tihnă, la taifas şi tacla" (Manifestul pietonal, ciclist şi antifuturist, cuprins în broşura de prezentare a proiectului RH Printing, Bucureşti, 2007; v. şi

). De la Romană la Unirii, cu ocol prin Rahova şi Dealul Mitropoliei Toate acestea încearcă să fie puse în practică (evident, în timp, şi trecînd prin toate etapele tehnice şi birocratice necesare) prin proiectul TUB. Teodor Frolu, unul dintre iniţiatori, explică, în detaliu, desfăşurarea acestuia: "TUB este gîndit ca un inel în centru, astfel încît să creeze o senzaţie de circuit. Pe parcursul său, străbaţi spaţiile cele mai interesante atît ca arhitectură, cît şi ca funcţiune, din Bucureşti. Acesta poate fi parcurs pe jos, dar şi cu bicicleta, în sistemul rent a bike, foarte la modă în marile oraşe: iei bicicleta dintr-o staţie a traseului şi o laşi la alta (desigur, în condiţiile în care beneficiezi de infrastructura necesară). Porneşte de la Piaţa Romană, apoi face o buclă prin Grădina Icoanei şi pe strada Arthur Verona: surpriza, acolo, este că, în spatele uneia dintre cele mai aglomerate zone ale Capitalei (Magheru), găseşti o altă lume... Mergi mai departe, pînă ajungi în Piaţa Ateneului, unde se află ceea ce noi am numit Camera de cultură clasică (camera urbană înseamnă Ťspaţiul public comunitar cu activităţi definite într-un sistem clar delimitat» - pliant TUB), care include, desigur, şi Muzeul Naţional de Artă, Biblioteca Centrală Universitară. Acum acest spaţiu se numeşte Piaţa Revoluţiei, dar denumirea nu este în concordanţă cu funcţiunea ei urbană, dominant culturală, în care ne simţim atît de bine cînd au loc manifestări precum cele din cadrul Festivalului ŤEnescu». Drumul continuă, apoi, pe strada Academiei, de unde ajungi în zona universitară (Camera academică). Treci prin centrul istoric spre Piaţa Unirii care, în momentul de faţă, nu e decît o intersecţie cu nişte tufişuri şi fîntîni de luat faţa şi privit din maşină cînd stai la stop... Pe aceasta am numit-o Camera culturii populare: Tîrgul Berii sau patinoarul sînt binevenite aici. Se face trecerea spre Dealul Mitropoliei (Camera mistică), greu accesibil acum, dar care merită să fie reconectat la oraş cu liniştea sa. Apoi, prin spatele blocurilor, ajungem în Rahova şi Uranus, o zonă unică în Capitală, singura cu arhitectură industrială de sfîrşit de secol 19, păstrată ca atare (Palatul Bragadiru şi Vama Antrepozite). Zona aceasta, prin proximitatea cu Casa Poporului şi prin faptul că, aici, se intersectează mai multe culturi, am numit-o Camera de cultură alternativă. Denumire susţinută şi de Muzeul de Artă Contemporană, care se află în zonă: dacă ar dispărea zidul de la Casa Poporului, s-ar putea face aici o piaţă de artă contemporană. În continuare, ajungînd la Dîmboviţa, am revenit cu propunerea de a construi un pod, în dreptul străzii Brezoianu, nu doar ca trecere, ci şi ca spaţiu nou, unde lumea să vină şi să-şi Ťpiardă» timpul. Mai ales că acesta este singurul loc unde, dacă te uiţi în lungul Dîmboviţei, poţi vedea apusul de soare. Apoi itinerarul curge pe strada Brezoianu. La un moment dat, acesta intersectează bulevardul Elisabeta: există în proiect ridicarea bulevardului, în aşa fel încît traseul pietonal să continue, pe sub acesta, pe Brezoianu. De aici, ajungem în dreptul Bisericii Albe, de unde, printr-un mic scuar (foarte ascuns pînă acum), ieşim în Piaţa Amzei, pe care ne-o dorim un Covent Garden al Bucureştiului, o piaţă turistică, în care să găseşti altceva decît într-un supermarket: produse tradiţionale cu producători adevăraţi". Rezolvări mai mult sau mai puţin îndrăzneţe Povestea dlui Frolu sintetizează traseul: mai sînt amănunte care s-au pierdut, dar ideea generală mi se pare suficient ilustrată şi atrăgătoare. Desigur, problema care se pune este cea a realismului proiectului, a fezabilităţii. În urma discuţiilor repetate cu reprezentanţi ai Primăriei Capitalei, se pare că aceştia i-au fost favorabili. Stadiul actual - aflăm de la arhitecţii implicaţi - este cel al discuţiei cu Comisia tehnică de urbanism pentru a demara studiile necesare elaborării primelor soluţii tehnice realizabile. Apoi - explică Mario Kuibuş - vor fi stabilite etape de planificare, pe 1 an, pe 3, pe 7... Banii necesari punerii în practică a proiectului vor veni din investiţii publice şi fonduri europene, dar şi din unele private, ale firmelor din zonă (cafenele, magazine...). Există lucruri mai simple, care pot fi rezolvate din primele faze: semnalizarea pe circuit, instalarea de hărţi şi panouri de informare cu rol de orientare, dar şi educaţional, săgeţi pe stîlpi, care să conducă la celelalte puncte interesante ale oraşului ce nu se află pe TUB. De asemenea, proiectul este fezabil şi pentru că nu implică, în zonele cuprinse, închiderea totală a circulaţiei, ci doar restricţionarea ei: va fi permisă doar riveranilor (celor care locuiesc sau lucrează acolo), cu reglementări de viteză, flux, parcare... Şi cu dezocuparea trotuarelor, unul din vechile şi mereu nerezolvatele ofuri ale pietonului bucureştean: după modelul marilor oraşe ale lumii, pe anumite străzi, trotuarele vor fi desfiinţate, creîndu-se un spaţiu mai larg pentru pietoni şi biciclişti, şi reglementat corect, pentru conducătorii auto... Traseul mai poate fi evidenţiat prin pavaje colorate şi variate; şi, în timp, prin multitudinea de cafenele, magazine, galerii ce vor înflori pe întregul parcurs. Pentru anumite spaţii pe care planificatul itinerar pietonal trebuie să le străbată nu au putut fi propuse, în această fază, decît soluţii mai îndrăzneţe; şi, în acelaşi timp, interesante: de pildă, pentru strada Brezoianu, care trebuie să traverseze bulevardul Elisabeta, Bruno Andreşoiu, de la Igloo, a sugerat înălţarea bulevardului Elisabeta, care oricum coboară de la Calea Victoriei spre Piaţa Operei, şi trecerea pietonalei Brezoianu pe sub acesta. În acelaşi context, Parcul Cişmigiu s-ar prelungi către cotul Dîmboviţei, mărind zona verde a Capitalei. De asemenea, tot el a fost cel care a propus podul peste Dîmboviţa, în zona Brezoianu, din cealaltă parte, spre Ministerul de Interne, cu transformarea într-un spaţiu verde a zonei de pe chei, unde în momentul de faţă se găsesc o benzinărie, sediul pompierilor şi o parcare. Podul nu va fi doar o trecere, ci un spaţiu în sine, cu magazine şi terase. Tot la creşterea, atît de necesară, a suprafeţei de spaţiu verde, dar şi la soluţionarea unei zone amestecate a oraşului, contribuie proiectul lui Dorin Ştefan: acesta îşi propune ca, în mijlocul Pieţei Unirii, inclusiv în zona de la fîntîna rotundă şi după celelalte fîntîni, să creeze un fel de stadion cu peluză, în care eroii de pe "teren" vor fi înşişi cetăţenii ce vor popula spaţiul la evenimente publice. Ce cred oamenii Proiectul sună foarte bine, autorităţile sînt favorabile. Oamenii din zonele implicate - locuitori, lucrători sau trecători - nu au fost încă întrebaţi. Am încercat să stau de vorbă cu cîţiva dintre ei: a fost greu să le explic ce urmează să se întîmple, aşa că, îndeobşte, m-am mărginit la a le consemna părerile în ceea ce priveşte starea actuală a zonei în care se află, ce-i mulţumeşte/nemulţumeşte la ea şi ce ar dori ei să schimbe. Răspunsurile au fost, în general, nemulţumite, dar, în acelaşi timp lipsite de imaginaţie: probabil că bucureştenii, sătui de lucrări interminabile, tărăgănare şi corupţie, nu mai cred că pot exista şi soluţii bune, în folosul lor. Pe strada Brezoianu Comerciant, 57 de ani: "Proiectul ăsta, cu înălţarea bulevardului, de care spuneţi dvs., e bun, da’ peste 50 de ani... Pînă atunci, nu vedeţi, curăţenie nu se face deloc pe aici, deşi trec toţi, primarul, Poliţia... E zgomot, e poluare, în spate e un bloc rămas din ’77, cu care nu s-a făcut nimic. Iar Parcul Cişmigiu o fi aici, aproape, dar e plin de ciori." Maistru constructor, 60 de ani: "Strada asta e înghesuită. Neestetică. Combinaţia nou-vechi de aici mă deranjează. Casele vechi sînt în renovare de ani şi nu se mai termină. Pasaje? Unele pasaje denivelate trebuiau făcute de mult. Nu a fost voinţă politică. Zona asta se află la limita de ceartă dintre două primării, de la două partide diferite: cea de sector şi cea a Capitalei. Puteau face parcări aici, pe colţul lui Brezoianu. Iar clădirile noi trebuiau făcute în stil vechi. Şi, desigur, ar fi bine să se facă ceva pentru pietoni". Proiectantă, 66 de ani: "Soluţia ar fi bună pentru pietoni, dar alte lucrări?..." Pe Splai Doamnă, pensie mică, 69 de ani: "Zona? Dezastruoasă. Ca o femeie îndărătnică ce începe lucrul şi nu-l mai termină. Au dat peste cap toate străzile şi mijloacele de transport. Locul ăsta ar trebui puţin asfaltat, amenajat, pare dat uitării. Sigur că ar fi bine să facă un pod. Nu vedeţi cum arată acum? Mai rău ca la talciocul de la Bîrzeşti". Economist, 30 de ani: "Un pod pietonal? Cu amenajări? E prea mult - nu se face în Bucureşti aşa ceva. Proiecte de-astea magnifice fac ei de prea mulţi ani. Să treacă şi prin Budapesta, dacă se poate. Nu e cazul". Aproape de Piaţa Unirii Lucrător textil, 55 de ani: "O zonă frumoasă, dar în neconcordanţă cu circulaţia. Piaţa Unirii a rămas un simbol: trebuia să se fi păstrat vechea piaţă, de unde mai puteam cumpăra o verdeaţă... Spaţiu verde în mijloc? Ar fi binevenit. Avem nevoie de oxigen. Pod? Avem suficiente. E bună şi Dîmboviţa asta. Au curăţat-o, pe deasupra, că pe dedesubt trec casetele reziduale, dar să nu mai arunce lumea în ea televizoare, frigidere..." Designer, 50 de ani: "Aici? În mijlocul pieţei? Cel mai frumos ar fi un loc de joacă pentru copii..."