Taxa, ghişeul, talonul şi alte peripeţii birocratice

Potrivit datelor oficiale, în luna ianuarie a acestui an, existau în Bucureşti 1.100.000 de vehicule înmatriculate, ca să se ajungă la sfîrşitul lui iunie la 1.170.000 de maşini. Cu alte cuvinte, în mai puţin de şase luni, încă 70.000 de maşini, în plus faţă de cele care erau deja, blochează intersecţiile, se răfuiesc pentru prea puţinele locuri de parcare, se strecoară şi claxonează nervos pe străzile deja sufocate de trafic. Iar numărul lor continuă să crească. Doar în luna iulie, în România s-au mai înmatriculat încă 36.000 de automobile second-hand. Sînt cifre care, pentru acei pietoni care încă mai vor să respire un aer curat şi încă mai aleg să meargă cu trenul la munte, au dimensiunea unei catrastrofe. Dar de ce ai rămîne doar un pieton într-un oraş "locuit" de maşini? Doamnele cu maşini... de scris Am auzit că în alte ţări întreaga poveste se petrece în doar o jumătate de zi. Cei lipsiţi de experienţă îşi închipuie că aşa se întîmplă şi la noi. Ce mare scofală e să-ţi cumperi o maşină? Într-adevăr, prima etapă îi încurajează pe naivi căci nu durează mai mult de cincisprezece minute. Ajungem într-o parcare, undeva pe lîngă fostul sediu din Udrişte. Aici se încheiau "afacerile" cu maşini în urmă cu mai puţin de un an. Ghişeele s-au mutat în Pipera, însă cunoscătorii trag tot la vechiul han. Plăteşti taxa de parcare pentru o oră, însă nu aştepţi mai mult de cinci minute. Două doamne cochete coboară dintr-o altă maşină parcată şi se apropie de tine cu un aer profesional. Arată spre maşina cu care ai venit: "Asta e?". Apoi: "Actele, vă rog!". Le urmezi cu un vag sentiment de nesiguranţă pe care îl ai în permanenţă în România atunci cînd îi înmînezi vreunui necunoscut un act. Doamnele sînt expeditive şi comunică între ele fără cuvinte, prin gesturi repezite şi mişcări ale capului. Au o măsuţă într-un colţ al parcării, unde tronează o maşină de scris. "Buletinele!" Ţăcăne cu unghiile lor roşii şi lungi. Nu e nevoie să faci conversaţie. "Talonul!" Începe ploaia, o aversă de vară. Una dintre ele se uită spre cer şi tîţîie nemulţumită. Cealaltă înşfacă maşina de scris de pe măsuţă şi dispare cu vraful de hîrtii cu tot în maşina lor. Acest tîrg în aer liber se poate încheia în orice condiţii meteo. "Veniţi şi dvs. înăuntru că vă plouă!" Cinci oameni se înghesuie într-o maşină. "Vreţi şi asigurare, dacă tot sînteţi aici?" "La ce firmă?" "N-are importanţă, toate-s la fel!" Între timp, a mai apărut un client care aşteaptă nehotărît pe margine. O a doua maşină de scris îşi face apariţia din portbagaj. Se cîntă la două piane. Actul de vînzare-cumpărare e gata. Aventura fostului proprietar aproape că se încheie aici. Mai are doar un drum de făcut la Administraţia Financiară. Cumpărătorul primeşte în schimb indicaţii şi o hîrtiuţă pe care scrie: RAR, CEC, circa financiară, poliţie, "max. 30 de zile". Una dintre doamne îi zîmbeşte: "Şi să fie într-un ceas bun!". RAR, într-o lume a bărbaţilor La Registrul Auto Român te programezi prin telefon. Îţi răspunde o voce feminină tare amuzată, e în toane bune. Se prinde că este pentru prima oară cînd parcurgi acest traseu. "Haideţi, vă rog! Uitaţi-vă cu atenţie în cartea de identitate şi veţi găsi numărul de identificare... da, da, ăla cu litere la început şi cu multe cifre!" Eşti suprins de neaşteptata amabilitate şi programat peste două săptămîni. "Nu se poate mai repede?" "Nu" - ţi se răspunde sec. RAR-ul din Voluntari (imediat la stînga, după pod) seamănă cu un neliniştit parc auto unde faci manevre, dai în faţă, dai în spate, te strecori, claxonezi şi, cu ceva ghinion, poţi avea parte şi de un accident minor. Intri cu maşina într-un soi de hală, un angajat îmbrăcat în salopetă ridică capota şi "constată", completezi un formular şi aştepţi. Aşteptarea poate dura şi două ore. În incinta unde se află casieria şi ghişeele se înghesuie vreo 50 de persoane, iar aerul condiţionat nu face faţă. E sufocant. În general sînt bărbaţi şi ai impresia stranie că toţi au "alură de şoferi". De parcă s-ar transforma în momentul în care ajung aici, ca să respecte un tipar, un clişeu. Bermude, şlapi în picioare, tricouri sau maiouri suflecate pe burtă, borsetă, ten bronzat, miros de deodorant ieftin amestecat cu cel de transpiraţie. Îşi flutură actele şi se aşează la cozi haotice. Femeile sînt privite cu suspiciune. Ele au o atitudine de neveste de şoferi. Plictisite şi prea vorbăreţe. Automatul de cafea este luat cu asalt, deşi scuipă bancnotele care nu-i convin. Este singurul produs consumabil care se găseşte aici. Suc şi apă se cumpără de la buticul de peste drum. Dar nu-ţi vine să pleci nici măcar să fumezi o ţigară căci nu ştii cînd vei fi strigat. Trei funcţionari stau în spatele geamului. Cu voci monotone şi cu ochii în hîrtii, pronunţă nume care sună toate la fel. Marinescu, Popescu, Dobrescu... Aproape că nu ţi-l recunoşti pe al tău căci glasurile lor împreună cu zumzetul din jur devin doar un fundal sonor. De partea cealaltă a geamului, e mulţimea care se holbează la ei. Din cînd în cînd, cîte un funcţionar se simte agasat: "Nu mai staţi aşa de aproape! De ce veniţi călare pe noi?". La RAR, întîlneşti cunoştinţe vagi, pe care nu ştii de unde să le iei. Noroc că există un subiect comun de conversaţie: maşina. "Am adus-o din Germania... am plecat patru şoferi cu o maşină şi ne-am mai întors cu încă trei... Vărul ăsta de a fost cu mine a vîndut-o deja. Şi-a scos două mii. Eu de ce s-o vînd? În fond, vroiam să-mi schimb maşina, că de-aia m-am dus!" "Şi mai lucrezi... tot la primărie?" "Stai, dom’le, că mă confunzi! Eu sînt Doru, ăla care ţi-a schimbat robinetele la baie!" Şoferii se mută de pe un picior pe altul, nu mai au răbdare. Se aude o voce răcnită: "Care eşti ăla cu opălu argintiu, că m-ai blocat de nu mai pot să ies?". Zdrăngănit discret de chei. Afară, la 40 de grade, maşinile se descompun în soare. Taxe şi impozite Sînt două taxe, una pentru talon, alta pentru înmatriculare. În total, vreo 80 de lei. "La noi se plăteşte doar talonul, pentru cealaltă taxă mergeţi la poştă!" Funcţionara de la CEC oftează căci a dat această veste de prea multe ori. Aşadar, două drumuri de făcut şi mici cozi leneşe. La poştă s-a blocat soft-ul. Ca de obicei. "Pentru înmatriculare?" Funcţionara de la Administraţia Financiară, o femeie pe la 40 de ani, indică, printr-un gest plictisit, informaţiile afişate pe un perete, adică de ce acte ai nevoie. "Şi formularul tip completat... pe care îl găsiţi pe masă!" Pe masă sînt mai multe formulare şi, dacă nu eşti un contribuabil pasionat, nu ştii pe care să-l completezi. Sau poate că e vorba doar despre blocajul intelectualului care nu prea iese din casă în faţa oricărui tip de formular. În apropiere, Gigi şi Costel, "băieţi de cartier", radiază împreună o maşină. Se vede că nu e pentru prima oară, ştiu ce trebuie să facă, cu scrisul merge însă mai greu. Dosarul a căpătat deja proporţii: acte în original, c