Ştirile TV – prima zi de după alegeri
Articolul de faţă nu se doreşte a fi o analiză, ci mai degrabă o radiografie, o consemnare pe scurt a zece buletine de ştiri, difuzate la televiziunile naţionale, de-a lungul zilei de 17 noiembrie 2014, prima zi de după alegeri. Care au fost ştirile şi cum au fost ele prezentate? Cine şi-a păstrat obiectivitatea şi cine – insinuările? Monitorizarea a început la ora 7 dimineaţa şi s-a încheiat la 7 seara.
●
Cozile la vot în străinătate, demonstraţiile de stradă de la noi, imnul naţional al României. Prima replică – Klaus Iohannis: „Votul a decurs extraordinar“, urmat de Victor Ponta: „Poporul are întotdeauna dreptate.“ Prima ştire: „Potrivit datelor parţiale, emise de BEC, noul preşedinte al României este Klaus Iohannis.“ Reportaje din Piaţa Universităţii, Cluj, Covasna, Timişoara, Craiova, Tîrgovişte.
„Caz incredibil în Coloneşti, judeţul Olt: Cînd s-au desfăcut urnele, reprezentanţii PSD din secţiile 154, 155 au luat voturile şi-au fugit cu ele în sediul Primăriei, unde s-au baricadat.“
Ştiri din disapora: incidentele de la Paris. La Milano, „românii s-au aşezat la coadă în faţa secţiilor, încă de la 6 dimineaţa.“ Viena: „singurul oraş din Europa unde toţi au reuşit să voteze.“ Spania: „Un nou record de participare: 83.000 de cetăţeni au votat.“ Republica Moldova: „Mii de oameni au venit înainte de deschiderea secţiilor, deşi erau sub 0 grade.“ Bruxelles: „Oamenii au stat şi opt ore la coadă.“ Pe final, declaraţia lui Teodor Meleşcanu: „Condiţiile sînt extraordinare.“
● Ora 8, B1 TV
Invitatul jurnalului, Emilian Isăilă, jurnalist la ziare.com. „...Ce s-a întîmplat în primul tur cu diaspora a creat un val. Oamenii au aflat că concetăţenii lor plecaţi la muncă în străinătate sînt umiliţi, iar cînd intervine un vector de acest gen, care ţine de emoţie, lucrurile o iau razna. Emoţia mobilizează foarte mult. (...)“
Declaraţii: Vasile Blaga, Emil Boc, M.R. Ungureanu, Ludovic Orban – toţi cer demisia premierului Victor Ponta.
Transmisie de la Guvern: „Victor Ponta a spus că nu-şi va da demisia din fruntea executivului, pînă nu i se va cere acest lucru.“
Emilian Isăilă: „Cu cît amînă mai mult Victor Ponta să-şi dea demisia, cu atît componenta de furie a votului de ieri va căpăta importanţă pe scena politică. (...) Umilinţa suferită de românii din străinătate nu va fi uitată uşor.“
Scurte declaraţii, Ion Iliescu: „Întotdeauna sînt optimist“, şi astrologul Eugen Mart: „Dacă ar fi să-i dau un sfat lui Victor Ponta, ar fi să caute, indiferent de rezultat, să fie preşedintele care uneşte, pentru că în ambele variante va avea un rol important pe scena politică.“
Revenire în studio: „Ceea ce a creat Ponta prin umilirea alegătorilor din străinătate a fost un val de ură, nu ştiu dacă a mai existat vreun candidat la această funcţie care să creeze un asemenea val de ură, în atît de puţin timp.“
După pauză, imagini din Sibiu: focuri de artificii, în ciuda ploii, sute de oameni s-au adunat, au cîntat imnul naţional, au fluturat steaguri şi au scandat lozinci. „Fără politică în Biserică.“
Ştirile se închid cu o scurtă concluzie: „După votul de aseară, diaspora va fi o componentă socială foarte importantă.“
● Ora 9, Realitatea TV
Victor Ponta pierde alegerile pe care aparent le-a avut în mînă, lăsînd istoriei o vorbă amară, plină de înţelesuri: „Poporul are întotdeauna dreptate.“ „Nimic n-a contat în faţa voinţei naţiunii, nici alianţe, nici prietenia lui Ponta cu mogulii, nici cifrele umflate ale economiei, nici glumele proaste din campanie sau pomenile electorale.“
„Guten Morgen, România“ – se reiau imaginile din străinătate şi de la mitingurile din ţară, pe melodia Lidiei Buble şi Adrian Sina – „Noi simţim la fel“.
Urmează două transmisii în direct, de la sediul ACL şi PSD. „Deşi linişte la amîndouă sediile, aflăm că la ACL a fost o noapte albă, pe cînd sediul PSD a fost părăsit înainte de miezul nopţii.“
Invitaţi la dezbateri, Dan Bucura, jurnalist de investigaţie, şi Iulian Toma, analist în marketing şi comunicare. Temele: „Ce au ales ieri românii?“ şi „Organizarea votului în diasporă“.
● Ora 10, DigiTV, online
Profilul alegătorului pe baza unui sondaj realizat de IRES: cei mai activi, 68%, au avut între 50-60 de ani. 58% au fost tinerii între 18-34 de ani. 67% au fost bărbaţi, 56,9% – femei. 88,6% au studii liceale, 76% – studii superioare. Fruntaşi au fost cei din sud, Bucureşti, Dobrogea, urmaţi de Transilvania şi Moldova. De la sediul ACL se anunţă o declaraţie a noului preşedinte în jurul orei 11.
Invitatul jurnalului,
, consultant politic: „În mod normal, ar trebui demis Meleşcanu, nu numai pentru cum a organizat, dar şi pentru cum a comunicat cu presa. A reuşit să facă trei gafe în două vorbe. A zis că el nu votează, că alegătorii din Paris se pot duce şi la Nancy, un oraş «cultural», aflat la aproape 400 de kilometri depărtare şi, trei, că e foarte mulţumit de cum au decurs alegerile în străinătate.“
Reportaj din străinătate: „Votez să schimb situaţia din ţara noastră, vrem să ne întoarcem în ţară“, „Vrem schimbare şi o viaţă mai bună pentru români.“ Sînt reamintite incidentele violente de la Paris şi Torino: „Doi bătrîni au leşinat şi cel puţin şase persoane au fost rănite la Torino în timpul manifestaţiilor.“ La Londra, sutele de oameni care n-au reuşit să voteze au scandat lozinci împotriva Guvernului de la Bucureşti. „Ponta, nu uita, România nu e a ta!“ München, Stuttgard, Dublin, Bruxelles: „Am trimis plîngere la Guvern şi Ambasadă, le-am spus că vom fi cel puţin patru-cinci mii de oameni. Şi ce-au făcut? Au pus două ştampile în plus?“ În Canada, doi studenţi au mers 127 de km pe jos, pînă la secţia de vot. Peste rucsacii cu pături aveau agăţat tricolorul. New York: „Am stat trei ore în picioare la vot. O amică a zburat special din Florida, trei ore, la New York, ca să voteze. Aici a mai stat trei ore în picioare. Au fost oameni care ne-au cumpărat, pe cheltuiala lor, gogoşi şi ceai. Nici cînd am aflat rezultatele din ţară, n-am plecat.“
„La Palatul Victoria e deocamdată linişte. Nici premierul, nici alţi miniştri care s-au ocupat cu organizarea alegerilor în diaspora n-au ajuns aici.“
● Ora 11, Antena 3
După conferinţa de presă susţinută de Klaus Iohannis – în care a solicitat Parlamentului să pună pe ordinea de zi legea amnistiei şi a graţierii şi s-o pice, să ia în discuţie solicitările venite din partea justiţiei şi să le încuviinţeze pe toate, şi în care a rugat partidele politice să înceapă urgent discuţiile pe legea votului electronic şi prin corespondenţă –, în studio, invitatului Adrian Izvoranu (Confederaţia Patronală din Industrie, Servicii şi Comerţ) i se adresează o întrebare legată de votul din diaspora: „În diaspora au votat de trei ori mai mulţi ca la primul tur. Unde e catastrofa?“
„Vestea bună, cînd m-aţi sunat dimineaţă – am constatat că soarele răsare tot de la est. Adică nu s-a întîmplat vreo minune specială şi nu s-a întors lumea cu fundul în sus. (...) Aproape că mă bucur de ce s-a întîmplat în diaspora, pentru ca ei să fie vizibili.“ Băsescu a zis, la un moment dat: „Nu vă convine, plecaţi, Europa e mare, duceţi-vă că sînt multe locuri la căpşune.“
● Ora 12, România TV, online
Declaraţia orei – liderul PSD, Robert Negoiţă „Poporul nu greşeşte niciodată. Poporul a ales într-o proporţie covîrşitoare. Cred că e o lecţie pentru noi şi cred că ar trebui să facem un pas în lateral, dacă nu chiar în spate, cred că după acest vot ar trebui să dăm ocazia echipei domnului Iohannis să vină să guverneze, în speranţa că ne va demonstra cum anume se poate o altfel de politică.“
În studio se comentează declaraţia noului preşedinte: „Cum aţi văzut prima declaraţie publică a lui Klaus Iohannis, în care a părut rece, dur, şi a cerut capete pe bandă rulantă?“
Bogdan Chireac: „În privinţa votului din diaspora, da, trebuie să iasă pe capete. Şi care n-au reuşit să organizeze votul, trebuie să răspundă.“
Se află de plecarea lui Klaus Iohannis la Sibiu: „Lucrurile fierb aici în Capitală – de ce să lipsească tocmai cînd au loc discuţii politice atît de importante?“
Bogdan Chireac: „(...) Pînă se vor mai cristaliza lucrurile, domnul Iohannis face ce ştie dînsul să facă, se retrage acasă, să gîndească în linişte.“
Corina Dragotescu: „Nu cred că Klaus Iohannis e persoana care poate tempera lucrurile acum. De aia cred că a şi plecat la Sibiu, a zis: spălaţi-vă pe cap cu disputele voastre, eu mă duc acasă. (...) Ieşirea pe care a avut-o nu mi-a plăcut. Nu poţi să spui Parlamentului să facă asta sau asta. Sigur că legea amnistiei e una extrem de controversată, dar nu în felul ăsta se rezolvă lucrurile.“
● Ora 13, PRO TV
Imagini de la mitingurile din ţară: Bucureşti: „Toată ţara e alături, în momente de criză, de românii din diaspora“; Sibiu: „Mulţumim diaspora“; Cluj-Napoca: „Iubim România, susţinem diaspora“; Timişoara, Iaşi, Braşov: „PSD, nu uita, te aşteaptă o viaţă grea“, Tîrgovişte – cîntece patriotice, Suceava – horă mare. În străinătate: „Cu 15 minute înainte de ora 21, consulatul de la Torino şi-a închis porţile.“ La Roma, după nenumărate ore de stat în picioare, în frig, românii au răbufnit cînd secţia de votare s-a închis pe motiv că „s-a rupt cheia în uşa consulatului“. „10 ore de stat la coadă, mai aveam 5 minute ca să votez şi m-au scos cu forţa!“; „Am ajuns la ora 8 dimineaţa şi am votat la ora 17,45. Am stat în picioare şi am ajuns să nu mai putem respira, atît de mare era presiunea, dar am votat!“ La München, secţia de votare s-a închis de la 20,35, ora locală. Declaraţia de final: „Locuiesc în Franţa de zece ani şi vă spun că este prima oară cînd mă simt mîndră că sînt româncă. La serviciu am arătat poze tuturor colegilor, spunîndu-le: uite ce am reuşit să facem noi, am reuşit!“
● Ora 14, Prima TV
Corespondenţă de la BEC, ultimele rezultate. Reportaje de la manifestaţiile din seara precedentă. „În afară de protestele din ţară şi din diasporă, alegerile prezidenţiale au fost cele mai liniştite din ultima perioadă. În turul II, la nivelul centrului de comandă al Ministerului de Interne s-au înregistrat doar 504 posibile abateri de la lege, de două ori mai puţine faţă de 2009.“
Ieşind din febrilitatea votului, un reportaj despre „pizza electorală“: „Cîţiva bucătari şi-au decorat pizzele cu mesaje de încurajare de mers la vot.“
Alte ştiri interne au fost legate de Dorin Cocoş şi Gheorghe Ştefan, şi de cazul actriţei ucise în Satu Mare. Jurnalul s-a încheiat cu imagini de la Festivalul Internaţional al Tatuajelor, din Columbia.
● Ora 18,45, Kanal D – Ştirea zilei
Sub titlul „Cum e neamţul?“ s-a creionat un scurt portret al noului cuplu prezidenţial. „Cum a ajuns un neamţ să ne conducă? De la primar a ajuns mai mare peste ţară.“ Se mai amintesc profesia de bază şi volumul autobiografic Pas cu pas.
● Ora 19, Antena 1
Titlul de deschidere: „Klaus Iohannis
.“ Se reiau imagini de la mitinguri. „Oamenii se calcă în picioare la propriu, e bătaie pentru un loc mai aproape de preşedinte. (...) S-a cîntat imnul, s-au aprins torţe, au fost scandări şi reacţii ca pe stadion, meciul pentru România s-a încheiat cu un fluier final, chiar din partea adversarului: declaraţia lui Victor Ponta de recunoaştere a înfrîngerii. Marile surprize au fost judeţele Constanţa şi Prahova, cîştigate mereu de PSD. Acum sînt colorate în albastru.“
Din nou, se comentează rolul Internetului: „Klaus Iohannis şi-a adaptat mesajele. Din oră în oră posta pe Facebook că va cîştiga. A anunţat că ţara a fost luată înapoi. Zeci de mii de români au distribuit mesajele.“
Sub titlul: „Alegeri lacrimogene pentru diasporă“ – se comentează votul din diasporă: „Multe secţii de votare şi-au închis uşile în timp ce sute de români mai aşteptau în stradă. La Paris şi la Torino, românii au fost loviţi de scutieri şi împrăştiaţi cu gaze lacrimogene.“
(În studio, în spatele crainicului, pe un monitor, o ştire aparent fără legătură: „Klaus Iohannis implicat în trafic de copii.“)
Conferinţa de presă susţinută la ora 15,30 de Victor Ponta: „Bineînţeles că sînt trist, electoratul ne-a dat ieri un mesaj foarte puternic şi cred că trebuie să avem decenţa şi înţelepciunea să tăcem din gură o perioadă.“
Urmează un portret al cuplului prezidenţial şi un vox: „Noul preşedinte a intrat deja în gura lumii: reporterii
au aflat ce crede lumea despre noul preşedinte.“ Reportajul prezintă trei săteni care „de dimineaţă s-au întîlnit la cîrciumă, unde, cu berea în mînă, au început dezbaterea: n-o să facă nimic, ce-a făcut chioru’ o să facă şi el. Altceva nimic.“ Comentariu din off: „Oamenii nu mai speră la nimic.“ De la sat se merge şi „în inima Capitalei“: intervievaţi, doi şmecheraşi de cartier: „Tu ştii care e faza acuma? Noi plecăm în străinătate, în Germania...“ După care cei doi mai spun ceva, dar e acoperit de un beep prelung.
Osservatorio Balcani e Caucaso
Dilema veche,