Ştiri nebăgate în seamă
Pe 2 martie, Slovacia s-a distins ca fiind singura ţară europeană care a decretat că imnul naţional va trebui, începînd din 1 aprilie, să răsune în şcoli, în fiecare luni, înainte de începutul orelor. Imnul va trebui de asemenea să răsune înainte de orice reuniune municipală în fiecare oraş şi sat. Chiar şi posturile de radio şi de televiziune publice vor avea obligaţia de a-l difuza în programele lor. Iată dispoziţiile noii legi de promovare a patriotismului, propusă în plină campanie electorală (alegerile legislative au loc pe 12 iunie) de trei lideri ai Partidului Naţional Slovac, printre care Jan Slota (preşedintele acestui partid de extremă dreaptă, membru al coaliţiei la putere). Deputaţii din SMER, Partidul Social-Democrat, al premierului Robert Fico, i-au ajutat să obţină aprobarea acestei legi. Legea asupra patriotismului i-a surprins pe slovaci, care nu erau pregătiţi psihologic. Ea le aminteşte oamenilor de perioada comunistă, cînd, la ordinul tovarăşilor, se cîntau peste tot atît imnul cehoslovac cît şi imnul sovietic. Ritualul ascultării a fost respectat cu scrupulozitate, dar şi-a pierdut rapid orice sens. Mulţi cred că aceeaşi soartă o va avea şi imnul slovac. Minoritatea maghiară care trăieşte în sudul Slovaciei vede această lege ca un atac îndreptat împotriva ei şi se întreabă care va fi restul programului. Între timp, oamenii se alină spunîndu-şi că nu este decît o manifestare a frustrării slovacilor care nu au încredere în ei. (Hospodářské Noviny)
Poeta iraniană Simon Behbahani a fost împiedicată să plece din Iran. Pe 8 martie era invitată la Paris pentru a ţine un discurs despre feminism şi situaţia femeii. În noaptea de duminică spre luni, în momentul în care a prezentat paşaportul poliţiei de frontieră de pe aeroportul din Teheran, a fost oprită de doi agenţi şi interogată pînă la ora 5 dimineaţa – povesteşte scriitoarea, în vîrstă de 82 de ani. Apoi, cei doi agenţi i-au comunicat că trebuie să-şi recupereze paşaportul de la Tribunalul revoluţionar din Teheran. În ultimele luni, Simon Behbahani a criticat deschis Guvernul iranian. Ea este, de asemenea, prietenă apropiată a laureatei Premiului Nobel pentru pace, avocata iraniană Shirin Ebadi. Nu este pentru prima dată cînd scriitoarea intră în vizorul securităţii iraniene. În 2006, tot de 8 Martie, ea a fost lovită de poliţişti în timp ce participa la o manifestaţie a feministelor într-un parc din centrul capitalei iraniene. În ultimii ani, nenumăraţi intelectuali şi critici al regimului lui Mahmoud Ahmadinejad au fost împiedicaţi să părăsească ţara. (după Libération)