Ştiri nebăgate în seamă

● Conflictul limbilor. Guvernul de la Bratislava vrea un control mai strict în ceea ce priveşte cunoştinţele de limba slovacă ale elevilor aparţinînd minorităţii maghiare. Măsurile preconizate – printre care se numără suplimentarea orelor de limbă slovacă, o evaluare mai severă şi inspecţii mai numeroase – sînt o replică la cererea preşedintelui republicii Ungare László Sólyom ca elevii aparţinînd minorităţii maghiare din afara graniţelor să înveţe limba maternă. Cotidianul slovac Sme, de orientare liberală, comentează tăios acest „conflict al limbilor“: „disputa în legătură cu educaţia în limba majorităţii pentru copiii aparţinînd minorităţilor e tipică pentru modul în care oamenii politici produc conflicte care nu s-ar isca niciodată fără ajutorul lor. Preşedintele maghiar habar nu are despre ce e vorba. Dacă ar fi vrut într-adevăr o îmbunătăţire a cunoştinţelor de maghiară, ar fi putut să discute despre soluţii cu reprezentanţii instituţiilor responsabile cu educaţia, şi nu să ridice problema în cadrul unui eveniment organizat în Voivodina. Era şi normal ca uşor psihoticul premier slovac Robert Fico să reacţioneze în felul său.“ (după eurotopics.net) 

● Jungla de la Calais. Una dintre primele misiuni pe care le are de îndeplinit noul ministru francez al imigraţiei, identităţii naţionale şi solidarităţii este să rezolve, în sfîrşit, problema „junglei“ de la Calais. Jungla e de fapt o tabără improvizată în care sute de imigranţi de tot felul aşteaptă viza pentru Marea Britanie. După „curăţenia generală“ din septembrie anul trecut, ei sînt „mai puţin vitzbili, dar în continuare prezenţi“, conform relatărilor din Le Monde. Închiderea oficială a taberei le-a dat şi mai multe bătăi de cap autorităţilor locale, pentru că imigranţii hoinăresc acum prin apropierea oraşului. Pe timpul iernii, Prefectura a fost nevoită să le pună la dispoziţie, pentru cazare pe timp de noapte, sălile de curs ale unei şcoli. Iar poliţia nu poate interveni: forţele de ordine îi interpelează frecvent pentru ca apoi să îi elibereze. Raziile sînt o formă de prevenţie – prin filtrarea aleatorie a vagabonzilor se speră depistarea emigranţilor ale căror dosare de expulzare au cele mai mari şanse să fie aprobate de judecători şi/sau, după caz, de autorităţile din ţara de origine. Organizaţiile umanitare active în zonă se tem însă că aceste razii nu produc efectele scontate: puşi sub presiune, mulţi dintre imigranţi s-au împrăştiat prin localităţile învecinate, ba chiar şi prin ţările apropiate, cum ar fi Belgia sau Olanda. Pentru autorităţile de la Calais, e şi asta o soluţie. Chiar dacă nu ar admite cu voce tare acest lucru. (după Le Monde)