Sighişoara - Cetatea

Am ajuns la Sighişoara, undeva după prînz. Zi călduroasă, nu foarte mulţi turişti. Iar cei care erau se învîrteau pe străzile înguste într-un ritm care nu ţinea cont nici de bătăile ceasului din Turn, nici de cele ale toboşarului.

Toboşarul e înalt şi mîndru. Poartă pe cap o bonetă de culoarea vişinei, cu un ciucure atîrnînd şic într-o parte. Face notă aparte şi cu cămaşa alb cu verde, dintr-un material lucios, în care cred că se încinge zdravăn cînd merge prin cetate în sus şi-n jos. Şi – nu în ultimul rînd – are agăţată de gît toba. E un „Premier“ primit din Olanda. Dar are şi o tobă medievală, care e la reparat de cîteva zile.

„Luume, luuume! Să ştie tăt natul! A fost ora 12 după miezul zilei şi nu s-a întîmplat nimic deosebit. Dar, la ora 8, după miezul zilei, se întîmplă ceva deosebit! La Sighişoara, la sala Baroc a Primăriei, în cadrul Festivalului de Muzică Academică, vom continua concertele, pentru toţi copiii de la 2 la 99 de ani! Intrareaaa este liiiberă. Moca. Facem să fie bine! Am zis!“

Copiii îl privesc curioşi. Uneori, îi adună în jurul lui şi cîntă sau face tot felul de giumbuşlucuri cu care-i vrăjeşte. E ca un Guliver în ţara piticilor. E înalt şi mîndru, spuneam. Doar unul e toboşarul cetăţii! Dorin Stanciu e absolvent al Universităţii de Artă şi Design din Cluj, masterand în pictură. De şase ani lumea îl ştie drept toboşarul cetăţii Sighişoara. Salută turiştii în 57 de limbi. Tocmai a văzut un japonez şi începe să turuie în limba lui mesajul de bun-venit. Japonezul e în al nouălea cer. Se luminează la faţă şi bate din palme bucuros. Apoi toboşarul o dă pe germană, pe engleză, pe… ţigăneşte!

„Facem să fie bine! Am zis!“

Înainte să devină toboşar, a studiat temeinic „personajul“. Aşa a aflat că, în Evul Mediu, toboşarul locuia în Turnul cu Ceas de la intrarea în cetate. Era şi pompier, şi gornist, şi paznic. Pe vremea aceea, toboşarul anunţa procesele sau execuţiile publice ale celor legaţi la stîlpul infamiei. Azi – folosind aceeaşi formulă din trecut (cu… „Lume, lume! Să ştie tăt natul!...“) – anunţă concerte şi expoziţii. „Toboşarul cetăţii Sighişoara“ nu este doar un personaj, ci şi marcă înregistrată la OSIM, costumele sale fiind reproduse după modelele originale ale toboşarilor din secolului al XVII-lea, cu ajutorul fotografiilor de la Muzeul de Istorie din Sighişoara. Aşa că, dacă te uiţi la pozele de demult şi la personajul de azi, e greu de spus care e „vechi“ şi care e „nou“. De ceva vreme, nu mai e singur pe străzile înguste ale cetăţii. Au apărut personaje noi: un străjer (care-i ţine isonul cu un gong) şi cîteva domniţe îmbrăcate în rochii lungi, de catifea, strînse în corset. Dorin Stanciu mai bate de cîteva ori în tobă să se adune lumea, căci mai are ceva de spus: „Lume, lume! Se aduce la cunoştinţă publică să nu încurajaţi cerşetorii care încalcă legea locului! Facem să fie bine! Vorbele bune nu strică dinţii! Am zis – adjudecat!“ Turnul cu Ceas bate ora exactă. Cîţiva turişti rămîn cu halba în aer. Alţii se opresc din mers şi îşi întorc privirile spre turn. Ceasul bate de două ori. Primul mecanism al ceasului era din lemn, dar a fost distrus de un puternic incendiu, în 1676. Însă, actualul orologiu a fost făcut în 1906, la Berna, în Elveţia, şi de atunci funcţionează neîntrerupt. E nevoie doar să fie uns o dată pe săptămînă.

Dacă priveşti ceasul dinspre Oraşul de Jos, lîngă toboşar e un personaj aparte: călăul cetăţii. În Evul Mediu, Sighişoara era printre puţinele oraşe din Transilvania care avea „dreptul de a condamna la moarte“, şi chiar a existat în oraş o familie de călăi. Directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, care funcţionează chiar în Turnul cu Ceas, Nicolae Teşculă, îmi spune o altă legendă a cetăţii descoperită în documente: „Am găsit însemnări despre un proces intentat unui astfel de călău. După legile vremii, hoţii şi criminalii erau spînzuraţi şi apoi trebuiau să stea la răspîntii de drumuri, ca să fie un exemplu pentru ceilalţi. Numai că unul dintre călăi, în schimbul unor sume de bani, i-a predat pe acei hoţi familiilor lor, iar călăul a fugit din cetate şi s-a întors peste 30 de ani. Atunci a fost recunoscut şi judecat pentru fapta lui“.

De sus, din Turn, se văd cele trei dealuri care înconjoară cetatea şi care par să fi apărat-o întotdeauna. Pe dealul Visii se află platoul Breite, vestit pentru rezervaţia de stejari seculari, rezervaţie care a scăpat pînă acum de două ori de distrugere: o dată, cînd a fost la un pas să devină aeroport, iar a doua oară, cînd locul fusese ales pentru Proiectul „Dracula Park“. Spre gară e dealul cel mai înalt din oraş. Dealul Gării. La baza lui, în Evul Mediu, era o leprozerie. Acum – doar o biserică: Biserica Leproşilor, numită astfel de la faptul că, pe vremuri, preotul ţinea, de pe un balcon, şi slujbe pentru leproşii care n-aveau acces în biserică. Şi mai e Dealul Lunca Poştei, înspre Oraşul de Jos, pe care se odihneau caii poştalioanelor.

Ciuma, incendiul şi termopanele

Se spune că Sighişoara ar fi singura cetate medievală locuită din Europa. Nimic mai fals. Mai sînt destule. Numai că Sighişoara pare să fi fost foarte bine păstrată. Directorul muzeului, Nicolae Teşculă, spune că ar fi o ironie a istoriei. Cetatea a avut 14 turnuri (au rămas doar 9) şi era înconjurată de un zid de 930 de metri lungime, ceea ce o făcea una dintre cele mai bine apărate din Transilvania. Aşa se face că în toată istoria ei a fost cucerită doar de două ori. Pe de altă parte, viaţa cetăţii a fost împărţită în „viaţa de dinainte şi de după 1676“. Mai exact, 30 aprilie 1676. O dimineaţă cu vînt puternic, cînd o femeie din Oraşul de Jos era prinsă cu treburile casei. Spăla rufe, iar în cuptorul din curte cocea pîine. Cuptorul a luat foc, iar vîntul a făcut ca incendiul să se întindă repede, ajungînd pînă în cetate. Au murit 30 de oameni, iar 80% din oraş a fost distrus. Singurele clădiri care au scăpat au fost Biserica Leproşilor, care era dincolo de Tîrnava, şi Biserica din Deal. Oraşul a cerut ajutor tuturor localităţilor săseşti din zonă şi totul a fost reconstruit.

Nu peste mult timp, în 1709, în Sighişoara a venit un comerciant de blănuri care tocmai scăpase de o carantină de ciumă la Gheorgheni. Negustorul a adus cu el ciuma şi, în trei săptămîni, trei sferturi dintre locuitorii cetăţii au murit.
Au fost, aşadar, incendiul, ciuma şi – cam în aceeaşi perioadă – atacul curuţilor. Toate au făcut ca Sighişoara să devină un orăşel sărăcit. Într-un fel – spune directorul muzeului, Nicolae Teşculă – a fost norocul cetăţii, care nu a mai prezentat interes şi a scăpat astfel de tăvălugul modernităţii. Dacă în alte părţi, zidul de apărare al cetăţilor a fost dărîmat, la Sighişoara a rămas întreg – 930 de metri – pînă astăzi. E adevărat că cetatea n-a mai fost restaurată de mult. În urmă cu cîţiva ani, 30 de metri din zid s-au prăbuşit şi au fost reconstruiţi. Nici turnurile nu stau prea bine. Unul dintre ele – cel al Cismarilor – găzduieşte sediul unui post de radio şi al unui ziar local, fiind concesionat de fostul primar pe o perioadă de 99 de ani. Am aruncat o privire înăuntru: numai uşi şi geamuri din termopan.
Actualul primar, Ioan Dăneşan, a procedat şi el la fel, cu un alt turn, concesionat unei fundaţii. Primarul spune că există toate aprobările necesare pentru închirierea turnurilor.

La fel şi pentru schimbarea pietrelor cu care este pavată cetatea. În urmă cu cîţiva ani, cînd s-au înlocuit conductele din cetate, străzile cetăţii au fost răscolite de-a dreptul. Localnicii spun că, din cauza camioanelor care traversau cetatea, drumurile se adînciseră. Se făcuse ca un şanţ lat pe mijlocul străzilor. Apoi, s-au scos pietrele de rîu din epoca medievală, cu care erau pavate străzile, şi au fost puse altele noi, iar drumurile sînt acum asfaltate, iar în asfalt s-au aşezat noile pietre. Vorba primarului: „Cele vechi nu făceau bine la gleznele turiştilor, iar cele noi… tot pietre de rîu sînt! Ce contează că sînt de acum 500 de ani sau de anul trecut?!“.

Am fost la Sighişoara la cîteva zile după Festivalul Medieval. Cetatea era liniştită şi totul părea să se întîmple după un ritual neştiut, dar intuit şi respectat de toată lumea. La terasele din cetate nu cîntă muzica. E o linişte ce pică bine în decorul cu iz medieval, prin care trece, din cînd în cînd (ca-ntr-un vis!) o „domniţă“ pe care o vezi mai apoi cum dispare într-unul dintre ganguri.

Un turn cu pereţii decojiţi (dar acoperiţi de graffiti). O casă proaspăt renovată în culori un pic stridente (dar care par să se încadreze în peisaj). În mijlocul drumului, un „vampir“ din carton, chiar în faţa Casei „Vlad Dracul“, te invită în celebra casă – acum restaurant – în care a trăit cîţiva ani tatăl lui Vlad Ţepeş. Turiştii se fotografiază cu „vampirul“. Un grup de turişti nemţi rîde zgomotos, în timp ce unul dintre ei face el însuşi pe vampirul, folosindu-se de umbrele înfricoşătoare de pe pereţii scorojiţi. Un artist şi-a aliniat tablourile de-a lungul străzii. Altul îţi face portretul în creion în mai puţin de 15 minute.

Însă, odată ajuns în piaţa cetăţii, ieşi din atmosferă. Brusc, ai impresia că ai ajuns din Evul Mediu în plină modernitate. Trebuie să te dai la o parte să faci loc Audi-ului argintiu, care tocmai a intrat pe sub poarta de la Turnul Croitorilor, urmat de un Volkswagen negru. Maşinile nou venite de-abia mai au loc printre alte zeci parcate în jurul pieţii şi de-o parte şi de cealaltă a străzii care duce la Scara acoperită.

Aflu că există o hotărîre a Consiliului local din 2006 care interzice circulaţia maşinilor în cetate, cu excepţia riveranilor şi a maşinilor pentru aprovizionare. Dar, în acelaşi timp, ceva mai jos de Turnul Croitorilor e amplasată o barieră (a unei firme private), care încasează o taxă de intrare în cetate pentru autoturisme. Aşa că, oricine plăteşte – intră. Primarul Sighişoarei spune că pînă nu se va face o parcare la baza cetăţii, în Oraşul de Jos, nu există, practic, o soluţie. Iar parcarea încă nu se face. Ioan Dăneşan vorbeşte despre neînţelegeri cu consilierii.

În tot acest timp, numărul locuitorilor cetăţii scade. Oamenii vînd casele de sute de ani, în care se face un restaurant sau o pensiune, şi se mută. Despre „oamenii cetăţii“, însă, şi cum e să trăieşti într-o cetate medievală – săptămîna viitoare. 

Varianta audio poate fi ascultată la http://romania-actualitati.ro/sighisoarasioamenii-32634
 
Liliana Nicolae este jurnalistă la Radio România.