Sat european: Cumpăna, judeţul Constanţa - locul în care nimeni nu are timp -

Primăriţa localităţii, Mariana Gâju, de profesie economistă, la al treilea mandat deja, ne povesteşte istoria acestei aşezări: "Localitatea are o vechime de mii de ani: s-au găsit aici amfore care datează din 2300 î.Hr. Noi spunem că fiind în apropierea cetăţii Tomis, romanii au avut aici un centru de sprijin. În 1880 purta denumirea Hasiduluc, proprietari erau încă turcii. Pînă în 1905 a făcut parte din raionul Negru Vodă. Abia atunci s-a format comuna Cumpăna, cu personalitate de sine stătătoare. Denumirea aceasta vine de la cumpăna dintre ape. Se refereau la faptul că nu sîntem departe de Marea Neagră, avem 7 km pînă la Eforie Nord, dar şi la firul de apă care curgea pe aici. Începînd cu 1900, au venit mocanii din Sibiu, cu transhumanţa. În 1918, a fost populată cu oameni din Oltenia, care au format satul nou. (Vechea vatră a satului este acolo unde e geamia din localitate.) Acest sat a cunoscut o dezvoltare rapidă. Sînt aici două biserici ortodoxe, o geamie, una penticostală şi se va construi şi una catolică (deşi 98% din populaţie este creştin-ortodoxă). Avem oameni din toate zonele ţării: Moldova, Ardeal, dar şi Oltenia. Şi eu sînt născută şi crescută aici, cu bunici veniţi din Oltenia. Şi sînt mîndră de asta." Comuna se pare că are rădăcini romane la fel de vechi ca şi localitatea vecină, Constanţa. De altfel, pe teritoriul acesteia, în curtea unui gospodar, în 1960, s-a descoperit un cadran solar, datînd din secolul al III-lea d.Hr. Acum acesta este expus în centrul comunei, nu departe de Primărie. Despre următoarea etapă, cea turco-tătară, ne povesteşte Cadar Adinan, consilier la Primărie pe probleme etnice: "De la străbunici încoace sîntem locuitori ai comunei Cumpăna sau Hasiduluc. O aşezare de vale unde au venit prima oară musulmanii. A avut, mereu, o geamie, o şcoală de limbă turcă. S-a ajuns la 14.000 de locuitori, 4000 de familii. Musulmanii sînt peste 1000 de locuitori, 300 de familii." Părintele Ion Soare, paroh la biserica nouă din Cumpăna cu hramul Sf. Cuvioasă Paraschiva, completează povestea migraţiilor ulterioare, de pe vremea lui Ceauşescu: "Aici, în zona asta, au venit din Oltenia. Şi din Straja. Straja este un sat prin care a trecut Canalul Dunăre " Marea Neagră. Ceauşescu, cînd a făcut canalul, l-a strămutat şi l-a făcut praf. Tot satul a venit aici în cîteva blocuri. Unii dintre locuitorii săi chiar au murit pe vremea aceea, de inimă rea. A fost mult mai simplu aşa, decît să-i fi bătut". Imaginea comunei se conturează, deja, ca un puzzle, cel puţin la început, greu de descifrat: multietnică şi multireligioasă, pe de o parte (primăriţa ne spune că se găsesc aici şi 380 de romi); pe de alta, cu o istorie complicată şi implicînd, pe alocuri, destulă suferinţă (înglobarea locuitorilor din satul Straja). Pentru globalizarea, multiculturalismul şi multilingvismul actual, obiective europene, Cumpăna pare să fie un exemplu perfect. O primăriţă dîrză Şi cu atît mai greu de gestionat pentru un primar. Primăriţa din Cumpăna nu este, nici ea, una obişnuită. Mi-a adus aminte de cea interpretată de Margareta Pogonat în Oraşul văzut de sus (1970, Lucian Bratu). Nu pentru conotaţiile comuniste ale personajului. Ci pentru că nu mai ştiu alt model de primăriţă hotărîtă, activă şi de succes. Se poate spune aşa, pentru că, încă de la început, ceea ce te izbeşte în Cumpăna este un spirit deloc tipic autohton. Am întîlnit ceva asemănător la Comloş, în Banat: acolo întreaga comunitate se aduna şi muncea împreună pentru fiecare proiect. Şi aici se întîmplă acelaşi lucru (nu chiar întreaga comunitate, la 14.000 de locuitori atît de diferiţi…): dar o parte a ei cu siguranţă face o echipă. Oamenii conlucrează, dar în spatele lor se simte "spiritul forte" al primăriţei. Dacă vrei să stai de vorbă mai mult cu cineva, ţi se răspunde: "Nu am timp". Nu am reuşit să găsim un local unde să facem un popas şi să mai ieşim puţin din ritm. Pînă şi pensiunea la care am stat era multifuncţională, avînd, în acelaşi sediu, şi notariat, şi vulcanizare, şi magazin... Toate acestea se asortează cu concepţia despre muncă a dnei Gâju: "Agricultura era principala îndeletnicire în comună. Dar din ’90 încoace nu mai e. Majoritatea lucrează în municipiul Constanţa: în port, la Petromidia, Petrom şi la şantierul naval. Alţii " în turism: în staţiunile de pe litoral, trei, patru luni pe an. Avem şi noi probleme cu şomajul, dar un procent mai mic. Numai cine nu vrea nu-şi găseşte de lucru. Stau, se plîng şi beau alocaţia copiilor sau pensia bătrînilor. Legea 416, deşi avem mulţi locuitori, la nivelul comunei nu are mai mult de 87 de dosare. Am luat listele cu ce locuri de muncă se oferă la nivelul comunei, am venit, le-am afişat la Primărie, şi am spus: vrei de muncă, du-te acolo. Dacă nu, semnează că refuzi. În momentul în care ai refuzat, nu mai ai nici un drept la şomaj. Ar fi putut să vină la săpat şanţuri, dar nu vor, pentru zece milioane. Primarul Mariana Gâju nu-i înghite pe puturoşi." Ideologia aceasta o aplică şi-n cazul ei înseşi: "Trebuie să munceşti de zece ori mai mult decît un bărbat, ca să le arăţi că nu eşti poale lungi şi minte scurtă. Oi greşi, că tot omul greşeşte… Am avut sprijinul familiei: soţul meu m-a înţeles. Rezultatele astea ale muncii îi fac pe bărbaţi să te privească altfel. La început spuneau: ce o mai vrea şi fusta asta? Acum mă respectă. Dacă mă respect pe mine, îi oblig şi pe ceilalţi să mă respecte. Sînt colega voastră, sînt egala voastră, nu ştiu, vă întreb, mă învăţaţi dacă vreţi, dar nu rîdeţi de mine…" De altfel, opinia ei despre femei şi munca lor este una apreciativă: "Promovez femeile: sînt mai conştiincioase, mai consecvente, urmăresc mai tenace scopurile. Bărbaţii… nu întotdeauna". Cu toate acestea, cel mai bun rezultat este cînd "bărbaţii şi femeile muncesc cot la cot în mod egal". Dna Gâju este pentru munca în echipă: "Nu primarul e constructorul, echipa e. Primarul e doar magnetul care îi atrage". Nu doar o plăcuţă Aşa, în echipă, au reuşit să devină şi sat european. Spre deosebire de alte sate europene în care am fost, aici titulatura în cauză nu e considerată doar o plăcuţă pe care o bate vîntul, ci un avantaj pentru deschiderea spre exterior, pentru încurajarea altor proiecte: "A fost o dorinţă de-a mea de a avea intrare în localităţile europene. În 2004 am fost aleasă preşedinta filialei judeţene a Asociaţiei Comunelor din România. Acolo " membru în Delegaţia României la Consiliul Europei de la Strasbourg. Cînd am ajuns la Strasbourg, şi am văzut transparenţa aia, sticlă peste tot… mi s-a schimbat viziunea. Am zis: